”Avem, în sfârșit, o istorie veridică a Teatrului Național din Chișinău”

 

 

Interviu cu Petru Hadârcă, actor, regizor, director al TNME

                         

– Anul teatral și editorial 2016 a culminat cu apariția, la Editura Cartier, a volumelor ”Geneza Teatrului Naţional din Chişinău, 1818-1960” de Iurie Colesnic şi „O cronică a Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău, 1918-1930”, ediţie îngrijită de Petru Hadârcă, directorul Naționalului chișinăuian. Fiecare din cele două volume are câte 500 de pagini și reprezintă o lucrare științifică și publicistică de excepție. Spune-mi te rog, dragă Petru Hadârcă, ce semnificație are pentru tine acest eveniment?

 

Aceste volume proaspăt apărute sunt o deschidere a sufletului meu și mi-au provocat o bucurie de copil. Am descoperit și m-am molipsit de dragostea de a răsfoi arhivele din București. Parcă am fost într-o mașină a timpului care m-a dus spre începuturile Teatrului Național din Chișinău.

 

– Înființat la 6 octombrie 1921 printr-o Hotărâre de guvern semnată de ministrul Cultelor şi Artelor al României, Octavian Goga, la inițiativa unui grup de intelectuali și oameni politici ai timpului (N. Alexandri, Z. Arbore, S. Niță, I. Inculeț, P. Halippa, Șt. Ciobanu), susținuți de elanul și acțiunile unor actori, regizori, pictori și scriitori notorii (C. Mărculescu, Gh. Dimitriu-Mitu, V. Eftimiu, Nicolae N. Beldiceanu ș.a.), Teatrul Național s-a edificat, mai bine de un deceniu, într-o instituție de cultură cu o prezență scenică remarcabilă. Lectura unor materiale de arhivă despre înființarea Naționalului din Chișinău a fost, într-un fel, catharctică?

 

– Așa e. Când am simțit parfumul de epocă al materialelor ce ne prezintă adevărata istorie a Naționalului nostru, nu cea falsificată de comuniști, emoția a fost uriașă. Am descoperit, de exemplu, că începând cu anul 1921, în ziarul ”Rampa” din București se publicau pe prima pagină, în fiecare săptămână, recenzii, articole despre spectacolele Teatrului Național din Chișinău. M-am convins că în perioada interbelică la Chișinău exista o mișcare teatrală activă, intensă,  aici nu era o provincie, ci un centru cultural cu multe evenimente interesante. Erau delegați la Chișinău actori, regizori bucureșteni celebri, de exemplu, Maria Filotti, Ion Brezoianu, Nottara etc.

– Volumele conțin și fotografii inedite, de o valoare neprețuită. Într-una din imagini vedem că deja în 1938 exista clădirea Teatrului Național, în centrul Chișinăului. Multă vreme ni se spunea că abia în perioada sovietică, după cel de-al doilea război mondial, a fost construit edificiul Naționalului.

 

Cârțile includ o mulțime de fotografii foarte sugestive. Cu-adevărat, una din imagini, datând din 1938, e o dovadă clară că edificiul Naționalului a fost construit de România Regală până la război, urmând modelul Ateneului de la București. Decizia de a construi clădirea Naționalului chișinăuian s-a luat în 1928, Guvernul Românei a alocat 40 de milioane de lei pentru a ridica această clădire, pe locul unde în secolul XIX a existat un Circ și a mai existat și un vechi teatru (arhitect, Alexandru Bernardazzi). Vechiul teatru a ars în totalitate, în 1875, din cauza lumânărilor și a lămpilor de gaz. Noua clădire a Naționalului a fost construită în anii treizeci ai sec. XX, și cu contribuția Primăriei Chișinău, a primarului de atunci, Gherman Pântea.

 

– Când ți-a venit ideea de aduna materiale de arhivă și de a publica volumele de istorie a Naționalului nostru?

 

Am fost inspirat de cartea lui Leonid Cemortan despre istoria Teatrului Național din Chișinău. Chiar când solicitam diferite documente, materiale în arhivele de la București, vedeam că în dosarul cu semnături ale celor ce le citiseră mai demult era semnătura lui Leonid Cemortan. Pe unele dintre documente dl Cemortan le văzuse cu ani în urmă, iar pe altele nu, adică le-am descoperit eu și de aceea era foarte important să le editez, să le poată citi publicul. M-a încurajat să adun și să public aceste materiale și publicistul Constantin Tănase, fondatorul ziaruilui ”Timpul” din Chișinău.

 

– La lansarea volumelor de la Librăria din Centru, scriitorul și cercetătorul Iurie Colesnic a mărturisit că volumul de muncă a fost enorm: pentru el ultimii trei ani au fost niște ani de ”ocnă”.

 

Iurie Colesnic a efectuat o muncă de cercetare minuțioasă, a adunat și el multe materiale de mare valoare, inclusiv despre teatrul de la Tiraspol, adus de puterea sovietică la Chișinău în 1940, ca să facă un teatru proletar, menit să distrugă limba română. Iurie Colesnic îi pomenește și pe actorii împușcați la Tiraspol, în 1937, doar pentru că au jucat un spectacol în limba română. Actorii tiraspoleni au fost împușcați îndată după premieră, unul dintre ei a fost Alexei Gherlac, fratele lui Victor Gherlac.

 

– Cărțile au apărut datorită efortului unei echipe de oameni pasionați de istoria culturii naționale. Menționăm, de asemenea, că volumele au fost editate cu contribuția Ministerului Culturii al Republicii Moldova și cu sprijinul Moldinconbank.

 

Da, la cele două cărți au lucrat mai mulți redactori, lectori, le mulțumim și designerilor Vitalie Coroban și Mircea Cojocaru care au făcut o prezentare grafică elegantă, îmbinând stilistica modernă cu cea de epocă. Le mulțumim și celor care ne-au acordat sprijinul financiar necesar.

 

Aș mai sublinia că aceste două volume constituie un fel de pașaport sau buletin de identitate al Teatrului Național din Chișinău. Am fost mințiți de o ideologie, de o cenzură, nu ni s-a dat voie mult timp să spunem adevărul, dar iată că, în sfârșit, avem o istorie veridică a Naționalului.

 

– Ce le propuneți spectatorilor în 2017?

 

În ianuarie vom face două turnee, la București și Iași, în toamnă vom organiza deja tradiționala Reuniune a Teatrelor Naționale de pe cele două maluri ale Prutului. Iar în primele zile ale noului an, pe 11 și 12 ianuarie, vom juca premiera ”În ochii tăi fermecători” după opera lui Gib I. Mihăescu, care în interbelic a fost avocat în Chișinău și chiar consilier al Teatrului Național din Chișinău.

 

– Felicitări și La mulți ani Teatrului Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău!

 

Interviu de Irina Nechit