„Aveam cinci luni când am ajuns în Siberia”

monument în memoria victimelor deportărilor staliniste pe locul casei părinteşti

Urmaşii unei familii de deportaţi din satul Breanova, Orhei, au ridicat un monument în memoria victimelor deportărilor staliniste pe locul casei părinteşti. Monumentul va fi inaugurat pe 6 iulie, curent, când se împlinesc 70 de ani de la cel mai mare val de deportări în masă din Basarabia, produs în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949.

Nicolae Gamarţ, fost angajat al Fabricii „Bucuria”, autorul monumentului şi ultimul care mai e în viaţă din membrii deportați ai familiei, ne spune că pentru ei ziua de 6 iulie a fost mereu o zi marcată cu negru în calendar. Tatăl său, Simion, a fost tras la răspundere judiciară de autorităţile sovietice în anul 1948. Cu un an mai devreme, în 1947, a luat cu împrumut de la stat seminţe pentru semănat şi nu a reuşit să-şi onoreze angajamentele contractuale, fapt pentru care a fost arestat ca „rău-platnic de impozite” şi a fost condamnat la ani grei de puşcărie.

Nicolae Gamarţ

În noaptea de 6 spre 7 iulie 49, a fost ridicată mama acestuia, Eufrosinia Gamarţ, şi patru dintre cei şapte copii ai săi: Iulia, Natalia, Tudor şi cel mai mic dintre fraţi, Nicolae, care avea doar cinci luni.

Bărbatul afirmă că a avut noroc de mama lui că, ajungând atât de mic pe tărâm siberian, a scăpat cu zile. Au fost deportaţi în regiunea Irkutsk, la 120 km de oraşul Taişet, staţia Novociuka. La baştină au rămas fratele Iacob, care a reuşit să se ascundă, un alt frate care era secretar de comsomol şi numele lui fusese omis din listă, şi Minodora, o copilă de un an, pe care o vecină a reuşit să o ascundă sub fustă în timpul arestărilor. Astfel micuţa a ajuns la o rudă.

„Primele mele amintiri din copilărie sunt din Siberia. Sunt amintiri de copil şi sunt din anii de după moartea lui Stalin, ani în care oamenii au început să respire mai uşor. Din relatările mamei ştiu însă că i-a fost foarte greu în primii ani acolo. Surorile mele au fost trimise la internat. Condiţiile în internate în perioada stalinistă au fost foarte dificile. Fratele şi mama au fost trimişi la munci agricole. Au fost ani grei marcaţi de foamete, frig şi sărăcie”, ne spune Nicolae Gamarţ. Îşi mai aminteşte şi azi locurile de acolo şi că un grup de copii din familii de basarabeni au format un cor. Cântau „La Nistru la mărgioară” şi alte cântece folclorice. „Cei şapte ani de acasă au fost pentru mine şapte ani de străinătate. După moartea lui Stalin, tata a fost amnistiat şi ni s-a alăturat. A fost angajat ca tâmplar într-un atelier din Novociuka. Am revenit în Basarabia în 1957”. Familia Gamarţ a fost reabilitată în 1989, dar nu au mai locuit niciodată în casa din localitatea de baştină.

În ideea de a ridica un monument în memoria persoanelor deportate a fost susţinut de nepoţi. Postamentul monumentului e aşezat simbolic pe şine de cale ferată, cel mai lung şi mai anevoios drum pe care mama sa, Eufrosinia, l-a făcut cu un prunc în braţe, înconjurată de trei copii minori, frământându-se de grija celuilalt prunc şi a fraţilor rămaşi la baştină.

„E un monument ridicat în memoria tatălui meu, Simion, trimis pe nedrept la puşcărie, şi a mamei, care a fost despărţită de copii, e în memoria surorilor, care au cunoscut condiţiile de internat din perioada stalinistă, cât şi a tuturor celor care au cunoscut ororile din Siberia”, a mai spus fostul deportat.

Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 (operaţiune denumită conspirativ „IUG”) s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

 

Cu cât trecea mai mult timp, cu atât mai mult se dezvăluia din „surpriza” pregătită satului basarabean. La 8 iunie un nou raport strict secret cu privire la descifrarea operaţiei de deportare a fost emis. Din acesta rezultau următoarele concluzii: în pofida faptului că această operaţie era conspirativă şi strict secretă, totuşi, de la om la om, de la prieten la prieten, rudă, soţ, se transmiteau informaţii despre inevitabilitatea deportării, data şi categoriile vizate, precum şi nume concrete de persoane care sunt în liste. Se ştia şi despre venirea în republică a unui număr impunător de lucrători ai securităţii pentru pregătirea deportării în masă. Sunt aduse şi exemple când anumite persoane aflau despre deportarea lor şi părăseau locul de trai sau stăteau la dubii să plece sau nu în altă localitate. Şi în acest raport se evidenţiază ideea că de multe ori cei care răspândesc această informaţie sunt chiar lucrătorii locali ai organelor de interne şi miliţiei. Astfel, în urma acestor scurgeri de informaţii, mulţi dintre cei care erau pe listele pentru deportare reuşeau să plece de la locurile de trai în direcţii necunoscute, evitând deportarea.

Este prezentat şi cazul traficului de informaţii chiar din cercul preşedintelui Consiliului de Miniştri ai RSSM, Rud’. Paralel cu această formă orală, în scris se transmitea aceeaşi supoziţie – inevitabilitatea deportării masive din Basarabia. Au fost controlate şi sustrase scrisorile care conţineau asemenea idei – scrisori ce veneau în Basarabia (de exemplu, din regiunea Tomsk, „la noi circulă zvonul că din Basarabia vor deporta multă lume…”, din regiunea Novosibirsk, „aţi intrat în colhoz? Nu aşteptaţi să fiţi poftiţi aşa cum ne-au poftit pe noi. Săptămâna trecută la noi au fost aduşi estonieni…”), scrisori ce plecau din Basarabia în alte locuri ale Uniunii (în regiunea Voroşilovgrad, „…nu ne mai scrieţi scrisori, căci toţi vorbesc despre faptul că basarabenii vor fi deportaţi în alte locuri”, în regiunea Tomsk, „La noi atmosfera e tensionată, căci s-ar putea să avem parte de aceeaşi soartă pe care aţi avut-o voi la 13 iunie 1941”).

În finalul raportului, Mordoveţ şi Ermolin specificau că deoarece se ştie destul de mult despre operaţiunea care se pregăteşte, ar fi bine de executat deportarea cât mai repede posibil.”

Viorica Olaru, istoric

http://istoriamilitara.org/stiinta/publicatii/542-organizarea-deportarii-in-masa-din-5-6-iulie-1949.html

 

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu