Aurel Chirtoacă: „Nu sunt verişorul lui Dorin Chirtoacă”

Sincerităţi

Interpretul care îşi încearcă în acest an norocul la selecţia naţională a Eurovisionului ne-a trimis un comunicat în care precizează că nu este verişor sau rudă cu primarul Chişinăului. După ce şi-a depus cererea pentru participare la acest concurs, Aurel a fost întrebat de mai multe ori despre relaţia de rudenie cu Dorin Chirtoacă.

„Prin această scrisoare, vreau să infirm informaţia neîntemeiată conform căreia aş fi verişor al dlui primar general de Chişinău, Dorin Chirtoacă. Nu că nu mi-ar plăcea această rudenie, dar cred că e corect să se spună lucrurilor pe nume.

Numele meu de familie este unul destul de răspândit pe tot teritoriul românesc, nu am verificat arborele genealogic al neamului meu. Declar că nu am dorit niciodată să-mi fac o carieră de interpret pe baza relaţiilor răspândite în Moldova, fie nanasism, cumătrism, eu ţie, tu mie, frate, frate, da’ brânza-i pe bani”.

Karizma nu ştie să gătească

Interpreta a declarat că nu ştie să gătească.

Deşi s-a măritat anul trecut şi, ca orice gospodină, ar trebui să-i gătească soţului, aceasta n-o face. Soacra are grijă de ginere ca acesta să nu rămână flămând. „Nu ştiu să gătesc, pot doar să prăjesc ouă, în rest, nu ştiu, dar voi învăţa.

Acum stăm la părinţii mei şi mama are grijă de noi, dar promit să învâţ a găti”, spune zâmbind interpreta.

Întrebată dacă anul acesta se apucă de făcut copii, Karizma a spus că ea şi soţul său îşi doresc acest lucru, dar acum este preocupată de Eurovision, în plus, sunt tineri şi au tot timpul înainte.

C.C.