Au trăit simplu şi au iubit generos

NUNTA DE AUR // Au ajuns acolo unde nu prea mulţi au norocul să ajungă

Dimineaţa, s-au oprit în prag şi au contemplat frumosul: o zi de decembrie superbă, cu fulgi ce cădeau din cer ca amintirile ce izvorăsc din două suflete care au ajuns acolo unde nu prea mulţi au norocul să ajungă – la nunta de aur. „Doamne, îţi mulţumim şi te rugăm să nu ne părăseşti”, şi-au spus, privindu-se cu blândeţe soţii Nina şi Andrei Neamţu din Soroca la fel ca acum 50 de ani în faţa altarului din biserica de la Căinarii Vechi, Soroca.

Născută la Ţarigrad, Drochia, după absolvirea Şcolii pedagogice din Soroca, Nina a fost repartizată la muncă în orăşelul Sângerei. Peste câţiva ani, în 1960, soarta a adus-o la Şcoala medie Căinarii Vechi. Era început de august şi tânăra instructoare de pioneri a venit să facă cunoştinţă cu administraţia şcolii. În cancelarie au întâmpinat-o doi tineri care jucau şah. Unul era profesor, iar celălalt – şef de club. „El va fi bărbatul vieţii mele”, şi-a zis Nina în gând despre şeful de club. A fost cucerită vocea de înger a bărbatului.

El va fi bărbatul vieţii mele

Flăcăul a fost pătruns de acelaşi gând: „Fata asta va fi a mea!”. Seara a invitat-o la cinema şi aşa a început povestea lor de dragoste. Însufleţit de sentimentele ce îl stăpâneau, după o lună şi ceva, Andrei a plecat cu inima plină de bucurie la părinţii iubitei. S-a dus să o peţească. Nici prin cap să îi treacă că aceştia îl vor respinge, rugându-l să o lase pe Nina în pace că, vezi Doamne, fata lor nu e de nasul lui, că are mai mulţi miri cu stare în sat şi câte şi mai câte.

Chiar în săptămâna următoare, părinţii neînduplecaţi – ce-au făcut, ce-au dres – au reuşit să-şi transfere fiica mai aproape de casă, în satul Şuri (Drochia).

Furtul miresei

Însă nu au trecut nici două săptămâni de la plecarea Ninei şi Andrei a reuşit să aranjeze lucrurile cum nu se putea mai bine. După ce a reuşit să o readucă pe Nina la şcoala din Căinarii Vechi, a cerut maşina de la preşedintele colhozului şi, împreună cu şoferul acestuia, au plecat la Şuri. Tot atunci intenţiona să o peţească. Pe drum au ajuns-o pe mama Ninei care se ducea pe jos la fiică-sa cu două torbe încărcate cu de toate. Şoferul i-a zis: „Hai să o luăm!” „Nu! Dacă o luăm, stricăm toată treaba. N-o să putem lua mireasa”.

Ajuns la gazda iubitei, de frică să nu-i prindă asupra faptului mama acesteia, Andrei i-a zis doar atât: „Mergi ori nu după mine?”. Luată prin surprindere, Nina i-a răspuns: „Stai puţin să mă mai gândesc, lasă-mă mai încetişor!”. „Draga mea, spune-mi da ori nu! Nu-i vreme de gândit”. Chiar dacă mai vroia să lungească povestea, Nina i-a zis: „Da!”. Şi-a adunat în grabă mare bagajele, a urcat în maşină şi pe aici ţi-i drumul.

Până a ajuns mama cu plăcintele şi cozonacii, fata ei era deja departe. Ce mai veste pentru părinţii fetei! Buclucul a fost mare. Supăraţi foc, au zis că nu vor să se răspundă cu un copil neascultător. Au poruncit prin nişte cunoscuţi că nu are ce căuta pe acasă, că n-au să o primească. Dar, până la urmă, şi-au amintit şi ei de tinereţile lor zburdalnice şi, într-o sfântă zi de duminică, au venit cu un vin bun de împăcare la cuscri. Şi-au îmbrăţişat mezina cu iertare creştinească, l-au sărutat părinteşte pe Andrei şi au ajuns la înţelegerea să facă două nunţi: una la Ţarigrad şi alta la Căinarii Vechi. Zis şi făcut. S-au pus la cale nunţi aşa ca pe vremuri, cu vornicei călare pe cai, cu lăutari vestiţi, cu mare alai şi veselie.

Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus

Chipurile luminoase din faţa mea îmi povesteau liniştit. El – mire şi ea – mireasă la nunta de aur: „Eram aşa de îndrăgostită de Andrei, încât mi se părea că dacă nu mă mărit cu el am să mor”. „Şi-acum ce? Poate îţi pare rău?”, a întrebat şiret bătrânul. „Da’ nu mi-a părut rău niciodată, am ştiut să trăim simplu şi să ne iubim”, a răspuns împăcată femeia. S-au privit cu blândeţe şi au râs amândoi, apoi au continuat să-mi povestească.

Depăna firul povestirii mai mult stăpâna casei: „Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus. Aşa a fost să fie. Dumnezeu ne-a făcut unul pentru altul, am trăit cu voie bună şi înţelegere, încât nici n-am prins de veste când au trecut anii. Parcă ieri, au venit pe lume unul după altul Veaceslav şi Vitalie. Parcă ieri, dorind să lupt, am intrat la Facultatea de limbi străine a Universităţii din Bălţi cu doi copii mici pe capul meu. Parcă ieri, fiii noştri au mers amândoi în clasa întâi în aceeaşi clasă, căci am vrut să fie ambii în clasa mea. Parcă ieri, au absolvit amândoi şcoala cu medalie de aur, parcă ieri…”

Copii risipitori de dragoste

După toate destăinuirile acestui cuplu, am aflat că din ziua nunţii, părinţii Ninei n-au mai avut prilej de supărare.

S-au ţinut de neamuri cu cuscrii, l-au îndrăgit pe ginere şi l-au iubit ca pe fiul lor până au plecat în lumea celor drepţi. Acesta s-a dovedit a fi ascultător aşa cum au visat ei la un ginere, le-a făcut pe plac şi a lăsat clubul în grija altora, trecând să predea orele de muncă la şcoală, unde a muncit până a ieşit la pensie.

Şi Nina a fost iubită de părinţii, fraţii şi surorile lui Andrei.

Au locuit 12 ani în pace în aceeaşi ogradă cu socrii şi un frate mai mare, respectându-se reciproc.

Apoi, ajutaţi de părinţi, şi-au ridicat casă frumoasă în marginea satului cu gândul că fiul mai mic va rămânea în sat. Dar vremurile s-au vremuit, ambii fii au absolvit Universitatea de Medicină din Chişinău. Şi mezinul care trebuia să rămână în casă s-a stabilit la Bucureşti, iar Veaceslav – la Soroca. Pentru a le face bătrâneţile mai uşoare, fiul şi nora din Soroca i-au convins pe părinţi să-şi vândă gospodăria de la Căinari, cumpărând o căsuţă în Bujărăuca Sorocii.

E o curte cu viţă-de-vie, copaci fructiferi, acareturi pentru păsări şi animale unde îşi duc tihnit zilele de acum trei ani soţii Nina şi Andrei Neamţu. „Ce-aţi preţuit mai mult la partenerul de viaţă?”, îi întreb. „Răbdarea, respectul pe care l-a avut pentru părinţi, bunătatea sufletească. Tot timpul mi-am amintit un gând înţelept: «Cine are suflet sănătos poate avea şi trup sănătos»”. „Şi dumneavoastră?”, mă adresezi domnului. „Totul. Ea mi-a dăruit doi copii care sunt sensul vieţii mele, m-a scăldat în dragostea care ne-a ţinut uniţi, a fost şi este o gospodină bună”.

Casă caldă cu bucate pe masă

„Au fost certuri în familie?”, îi mai întreb. Răspund amândoi odată: „Când erau copiii mici, ne mai certam, dar cum au început a înţelege ce se petrece în jur, am evitat certurile. Copilul face ceea ce vede în familie. Când Slavic şi Vitalie învăţau la Chişinău, îi aşteptam întotdeauna cu ograda curată, casa măturată, cu bucate gustoase pe masă. Am vrut ca fiii noştri să găsească în orice anotimp al vieţii noastre o atmosferă caldă acasă. Să simtă că sunt aşteptaţi, doriţi şi iubiţi, aşa cum am fost şi noi la părinţii noştri. Aşa e până în ziua de azi. Şi ei, la rândul lor, ne primesc la fel. Avem nişte copii risipitori de dragoste, cei patru nepoţi sunt drăguţi şi cu credinţă în Dumnezeu. Ne bucurăm că între noi cărarea e presărată cu bunătate sufletească. Vitalie vine mai rar, iar Veaceslav vine mai des, căci suntem aproape. Când vedem maşina la poartă, emoţiile ne copleşesc şi ni se pare că niciodată n-o să ne mai săturăm de viaţa frumoasă de aici. Trăiţi simplu, oameni buni, şi preţuiţi viaţa – acest frumos dar lăsat de Dumnezeu!”.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce