Au schilodit oameni, dar au rămas nepedepsiţi

Persoanele implicate în cele mai răsunătoare cazuri de tortură, în care victimele au devenit invalide, iar R. Moldova a plătit zeci de mii de euro despăgubiri în baza hotărârilor CEDO, au rămas nepedepsite. În pofida rezonanței mediatice a unor cazuri, investigațiile nu au fost efectuate eficient, iar victimele nu și-au mai văzut torționarii după gratii. Dimpotrivă, unii continuă să muncească în organele de drept.

 

Din cele zece cazuri în care Procuratura Generală a iniţiat acţiuni de regres (încasarea prejudiciilor achitate de stat de la persoanele găsite responsabile) până în prezent, doar două vizează aplicarea torturii.

 

Autorităţile încă mai pun la îndoială necesitatea aplicării acțiunii de regres şi nu se grăbesc să o aplice. 

 

După trei ani, nicio persoană învinuită în “cazul Gurgurov”

 

Un caz care s-a aflat mai mult timp în atenția presei grație insistenței avocaților și implicării Organizației Amnesty International este al lui Serghei Gurgurov. Tânărul a fost reținut în 2005 (atunci avea 27 de ani) fiind bănuit de furtul unor telefoane mobile. El a fost însă forțat să recunoască o altă infracțiune. A fost legat de o bară, suspendat cu capul în jos și bătut crunt în sediul Comisariatului General de Poliţie. Când a fost eliberat, nu putea merge fără ajutor, iar astăzi foloseşte un baston. El a devenit invalid de gradul întâi, a fost diagnosticat cu paralizie a picioarelor, fractură a craniului și a coloanei vertebrale.

 

În aprilie 2009, Curtea Europeană a recunoscut aplicarea torturii în acest caz și a dictat 45 de mii de euro despăgubiri. „Procuratura nu a întreprins măsurile necesare pentru investigarea cazului şi stabilirea adevărului. După decizia CEDO, Procuratura Generala ar trebui să se autosesizeze şi să identifice torționarii și procurorul care nu a reacționat la timp”, declara atunci avocatul lui Gurgurov, Veaceslav Țurcan.

 

Și procuratura s-a autosesizat. După intrarea în vigoare a hotărârii CEDO, la 17 iulie 2009, Procuratura municipiului Chişinău a deschis un dosar penal. Doar că nici astăzi, peste trei ani, nu există vreo persoană pusă sub învinuire! De la Procuratura Generală am aflat că „urmărirea penală nu a fost finalizată”. Explicația: „Caracterul îndelungat al urmăririi penale este condiționat de efectuarea mai multor acțiuni procesual-penale, inclusiv o expertiză medico-legală în comisie”.

 

 

Cazul Buzilov

 

Tot în 2009 Curtea Europeană a pronunţat încă o hotărâre ce vizează un caz grav de tortură. Petru Buzilov a fost reţinut în 2002, fiind bănuit de a fi comis un act de banditism şi a fost torturat timp de câteva nopţi în comisariatul din Hânceşti. Ca și Serghei Gurgurov, el a fost suspendat de o bară de metal, având o mască antigaz pe cap, şi electrocutat. Atunci, Procuratura Hânceşti şi Procuratura Generală au respins plângerile de maltratare. CEDO a constatat însă aplicarea torturii şi a dictat 30 de mii de euro despăgubiri.

Totuşi, în 2007, procuratura a pornit un dosar penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu de către angajaţii poliţiei însoţită de acte de violenţă. Dosarul însă nu s-a soldat cu o rezolvare a cazului, întrucât peste patru ani urmărirea penală a fost suspendată, din cauză că persoana care poate fi pusă sub învinuire nu a fost identificată. Procuratura Generală ne-a informat că Secţia combaterea torturii a solicitat de la Procuratura raionului Hânceşti materialele acestei cauze pentru a verifica legalitatea ordonanţei de suspendare a urmăririi penale. Verificarea încă nu s-a încheiat.

 

Cazul Colibaba

 

Un alt caz în care și organizația Amnesty International a inițiat o acțiune de ajutorare a fost al lui Vitalie Colibaba, în 2006. Lui i-a fost aplicată aceeași metoda de tortură, despre care avocatul Roman Zadoinov spune că ar fi cunoscută cu denumirea „spânzurătoarea palestiniană”. „Clientul meu a fost torturat în comisariatul de poliţie al sectorului Buiucani de către poliţişti în cadrul unui dosar penal. Mâinile şi picioarele i-au fost legate la spate şi a fost spânzurat pe o bară metalică, apoi lovit şi bătut cu ceva în cap, el spune că era un scaun. Aceste suferințe au continuat mai multe zile. În plus, în aceste zile nu a avut acces la avocat”, spune Roman Zadoinov.

 

Vitalie Colibaba a încercat să se sinucidă, iar după ce a fost eliberat a fost diagnosticat cu traumă cranio-cerebrală şi cu deficiențe de auz. La scurt timp, în octombrie 2007, CEDO a constatat că investigarea acuzațiilor de tortură nu a fost făcută eficient de către procuratură și Centrul de Medicină Legală și a dictat 16,5 mii de euro despăgubiri. Potrivit avocatului Roman Zadoinov, Vitalie Colibaba a indicat direct cine anume l-a torturat, inclusiv funcția și numele polițiștilor. Cu toate acestea, în acest caz nu există persoane cărora să li se ceară socoteală sau să fie supuse unei acțiuni de regres.

 

„Cazul a fost discutat și la Comisia juridică din Parlament, însă până în prezent nu au fost aplicate măsuri faţă de aceşti poliţişti, spune avocatul. Medicii legişti care au examinat superficial această cauză nu au fost traşi la răspundere disciplinară. Judecătorul de instrucţie nu a fost nicicum tras la răspundere de Consiliul Superior al Magistraturii, de aceea eu consider că sistemul nu lucrează”, spune avocatul.

 

De cealaltă parte, Procuratura Generală ne informează că a verificat motivele pentru care în acest caz nu a fost deschisă o anchetă în privința polițiștilor și a constatat „temeinicia materialului de refuz”. Mai mult, faptul că procuratura a efectuat un control complet și nu ar mai fi nevoie de investigații suplimentare ar fi fost recunoscut și de către un grup de lucru creat special, din care au făcut parte reprezentanți ai organelor de forță și ai societății civile.

„Constatările CEDO în cazul Colibaba nu se plasează în categoria circumstanţelor excepționale care ar motiva redeschiderea procedurii de examinare a împrejurărilor invocate de reclamant în sesizarea privind pretinsul fapt de tortură a acestuia de către colaboratorii poliției CPS Buiucani”, ne-a informat, în scris, Procuratura Generală.

 

Două acţiuni de regres zadarnice

 

Nici în alte două cazuri de rezonanță în care procurorul general a inițiat acțiuni de regres nu s-a ajuns la un final logic.

Mihail Corsacov, un tânăr din satul Cărpineni, raionul Hâncești, a fost reținut în 1998, pe când avea 17 ani, acuzat de furt. În urma loviturilor aplicate de polițiști, el s-a tratat îndelungat, fiind diagnosticat cu traumă cerebrală și surditate de percepție brusc instalată. Plângerile mamei sale către procurori au fost respinse. După ce în aprilie 2006 CEDO a pronunţat o hotărâre în acest caz şi a dictat 21 de mii de euro despăgubiri, în luna septembrie a aceluiaşi an Procuratura Generală a trimis în instanţă dosarul a doi poliţişti, Valeriu Dubceac şi Anatolie Tulbu, consideraţi vinovaţi de aplicarea torturii. De la agentul guvernamental am aflat însă că cei doi nu au mai fost sancţionaţi pentru că a expirat termenul de prescripţie.

 

Excesul de putere i-a costat funcţia?

 

Dintr-o informaţie a Procuraturii Generale aflăm că Dubceac şi Tulbu nu mai lucrează în sistemul de poliţie şi că încă în 2008 procurorul general a iniţiat o acţiune de regres în privinţa lor. PG cerea Judecătoriei Hânceşti să dispună încasarea de la ei a sumei de 355607,70 lei (21 000 euro). Abia peste doi ani şi jumătate, în octombrie 2010, prima instanţă a admis acţiunea, dar a redus suma la jumătate – 10500 euro de la ambii. Hotărârea a fost însă casată integral de Curtea de Apel Chişinău, iar cei doi nu au mai ajuns să plătească, întrucât şi Curtea Supremă a respins acţiunea de regres printr-o hotărâre irevocabilă.

 

„La fel s-a întâmplat şi într-un alt caz în care procurorul general a pornit o acţiune de regres. Este vorba despre reţinerea ilegală în decembrie 2001 a unei femei din raionul Străşeni de către doi poliţişti. În acest caz (Guţu împotriva Moldovei), în 2007 CEDO a constatat mai multe violări ale Convenţiei privind Drepturile şi Libertăţile Fundamentale ale Omului şi a dictat 6,5 mii de euro despăgubiri. Încasarea acestei sume în ordine de regres a fost cerută de procurorul general. Aici, acţiunea a fost respinsă din start de Judecătoria Străşeni (la 8 iulie 2009), iar instanţele ierarhic superioare au menţinut refuzul, astfel că povestea s-a încheiat în iulie 2010. Tot de la procuratură am aflat că cei doi ofiţeri nu mai lucrează în sistemul de poliţie.

 

Nici regresul nu ne-ajută

 

Lipsa unui răspuns ferm al autorităţilor la cazurile de tortură ajunse la CEDO este explicată în mod diferit de către juriştii independenţi şi autorităţi.

Procuratura susţine că actualul mecanism de regres este ineficient, invocând inclusiv o diferenţă de termeni utilizaţi în legislaţie. „Astfel, acest fapt determină instanţele de judecată să admită acţiunile Procuraturii Generale doar în cazurile în care persoanele au fost condamnate penal sau sancţionate contravenţional”, susţine PG într-un răspuns oficial. PG explică astfel de ce până în prezent din cele peste 200 de hotărâri referitoare la Republica Moldova în doar 10 au fost iniţiate acţiuni de regres.

 

La rândul său, agentul guvernamental Lilian Apostol spune că regresul nu este singura metodă de a preveni cazurile de tortură, mai ales că statul nu este obligat în faţa CEDO să iniţieze asemenea acţiuni. „Nici CEDO şi nici Consiliul Europei nu au impus niciodată statelor obligaţia de a institui un asemenea mecanism. Regresul este acea situaţie în care statul se întoarce împotriva propriilor funcţionari şi îi trage la o anumită răspundere – disciplinară, penală, civilă sau materială”. În opinia sa, soluţia ar fi schimbarea de mentalitate a funcţionarilor şi alte acţiuni de natură să îmbunătăţească sistemul.

 

Avocaţii au însă altă părere – nu există voinţă de a schimba lucrurile şi nici cadre calificate în organele de drept care să nu mai lucreze superficial. „Noi trebuie să învăţăm din practica Curţii Europene, care arată, de exemplu, că drepturile trebuie să fie practice şi efective, şi nu teoretice şi iluzorii. Aceasta înseamnă că aplicarea dreptului trebuie să fie efectivă în practică, nu doar pe hârtie. Nu-mi place cum se efectuează investigaţia cazurilor de tortură şi rele tratamente, deşi statul a demonstrat uneori posibilitatea de a descoperi aceste infracţiuni. Sunt însă şi cazuri când nu sunt efectuate deloc investigaţii efective, între acestea – cauzele Colibaba, Corsacov, Gurgurov. Aceste carenţe apar din cauză că, în viziunea mea, statul nu atrage în organele de drept cei mai buni specialişti”, consideră avocatul Roman Zadoinov.

 

Datele Ministerului Justiţiei arată că CEDO a pronunţat până în prezent în jur de 30 de hotărâri în care a constatat violarea art. 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale – aplicarea torturii, rele tratamente în locurile de detenţie, aplicarea forţei în timpul reţinerii etc. Până la începutul acestui an, CEDO a pronunţat 227 de hotărâri în cauzele moldoveneşti, Guvernul fiind obligat să plătească în total peste 12,8 milioane de euro.

 

Viorica MANOLE,

Centrul de Investigaţii Jurnalistice

 

 

Investigaţia a fost realizată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice în cadrul campaniei media „Jurnaliştii pentru eliminarea torturii şi protecţia victimelor torturii şi relelor tratamente”, desfăşurată cu suportul Programului de Granturi Mici 2011, realizat de proiectul „Consolidarea examinării medico-legale a cazurilor de tortură şi a altor forme de maltratare în Moldova”, finanţat de Uniunea Europeană, co-finanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Opiniile exprimate în aceasta investigatie aparţin autorului  şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Uniunii Europene şi al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.