Atunci când vor reveni comuniştii la putere

Partidul Comuniştilor va reveni, la un moment dat, la putere. Speranţa iniţială că lipsa accesului la instituţiile publice de la centru va modera cumva partidul şi îl va mai “îmblânzi” puţin devine o iluzie. Experienţa PCRM-ului în opoziţie a fost marcată de o serie de episoade care sugerează că partidul este, practic, ireformabil şi că, atunci când va relua controlul instituţiilor statale, grupul condus de Voronin va cânta cam la aceleaşi instrumente pe care le-a folosit în 2001-2009. Deşi garda tânără a partidului este promovată intens, ideile PCRM-ului au rămas cam aceleaşi. Lecţiile de istorie ale lui Igor Dodon reciclează retorica moldovenistă, de exemplu, în timp ce declaraţiile anti-americane şi anti-FMI ale comuniştilor nu diferă deloc de cele făcute în anii ’90.

Ce se va întâmpla cu societatea moldovenească după reîntoarcerea PCRM-ului? Între 2001 şi 2009, comuniştii au încercat să slăbească societatea civilă din Moldova, care a fost luată prin surprindere de intensitatea ostilităţii care venea în valuri din partea statului. Cu alte cuvinte, PCRM-ul a încercat să întărească statul şi să slăbească societatea, urmând o versiune a modelului rusesc. În unele privinţe, proiectul a eşuat, dar lupta a slăbit, totuşi, activiştii civili, intelectualii şi jurnaliştii. În orice caz, societatea civilă din Moldova este anemică, dar nu poate fi distrusă în totalitate.

A doua revenire a comuniştilor va fi urmată de un val similar de slăbire a societăţii, probabil puţin mai subtil şi inteligent. Adică, optimismul cu privire la viitorul democratic al Moldovei este o greşeală fiindcă o înrăutăţire a nivelului de libertate în Moldova este la fel de probabilă ca o îmbunătăţire. Nu este deloc inevitabil că plecarea comuniştilor va crea o Moldovă nouă. Dimpotrivă, ultimii doi ani ai AIE-2 seamănă din ce în ce mai mult cu un fel de scurt interludiu democratic între două episoade de semi-dictatură. Parcă tragem şi noi o gură de aer liber înainte să revină Voronin la putere.

Se pare că AIE-2 nu are printre priorităţi întărirea societăţii împotriva unor astfel de incursiuni. Prin urmare, societatea civilă va rămâne probabil într-o stare de slăbiciune combinată cu destulă putere de rezistenţă pentru a supravieţui. S-ar putea să revenim în câţiva ani la un fel de model în care câteva ONG-uri şi ziare independente rezistă în faţa a numeroase presiuni din partea comuniştilor. Ziare ca „Timpul” şi „Jurnal de Chişinău” nu au scăpat, cred eu, de posibilitatea revenirii pe baricadele din 2001-2009.

Un anumit grad de imunitate împotriva unor astfel de atacuri pe viitor ar putea include conectarea instituţiilor de stat din Moldova la organizaţiile internaţionale non-guvernamentale, care ar trebui invitate direct să intensifice activităţile în Chişinău şi să monitorizeze progresele din ţară şi din regiune. Moldova ar trebui să semneze documente care ar promite progrese şi ar include pedepse dure în cazul în care aceste progrese nu sunt vizibile. Organizaţiile internaţionale trebuie să aibă destule reţele în Chişinău pentru a crea un miez solid şi indestructibil al societăţii civile care ar oferi o oază de rezistenţă în cazul apariţiei unor noi partide autoritare. În unele privinţe, statul trebuie slăbit, fiindcă e clar că nu va putea implementa unele reforme fără ajutor şi presiuni. Ameninţările Bruxelles-ului că Moldova va pierde bani şi vize dacă nu respectă regulile nu sunt suficiente. Are şi Rusia bani, şi moldovenii care vor pot ajunge deja în Europa bine-mersi şi fără un regim facilitat de vize.

Sistemul internaţional este mult mai complex – acesta nu este alcătuit doar din state. Există organizaţii civile puternice care influenţează progresul în domenii cum ar fi drepturile omului şi ecologia. Chişinăul nu trebuie să comunice doar cu capitalele ţărilor care ne interesează, dar şi cu Amnesty International, Human Rights Watch, şi alte organizaţii care trebuie să devină mai vizibile şi mai puternice în relaţia acestora cu statul moldovenesc. ONG-urile trebuie să poată monitoriza liber şi fără niciun fel de probleme progresul Moldovei spre democraţie. Activiştii civili ar trebui să devină la fel de prezenţi în Moldova ca oficialii europeni. După două decenii, este evident că reformele în drepturile omului şi democraţie în Moldova nu vor veni de la sine. Va trebui să ne tragă de păr şi Bruxelles-ul, şi un număr mare de organizaţii neguvernamentale.

AIE-2 are o ocazie unică de a transmite mai multă putere societăţii. Pentru a face acest lucru este nevoie, însă, de sacrificiu, fiindcă foarte puţini lideri politici vor să-şi reducă autoritatea. Altfel riscăm să revenim la un fel de “ianukovicizare” a Moldovei, unde progresele democratice înregistrate sunt trase, încet dar sigur, înapoi.

Cristian Canţîr
lector-doctorand,

University of Kansas, SUA