Atinsă de forţa iubirii

Povestea unei femei şi a copiilor săi

 

Două fete, o Ileană şi o Tamară, creşteau în casa soţilor Silvestru, dintr-un sat din fostul judeţ Bălţi. Ileana, preafrumoasă, venită parcă din „Luceafărul” lui Eminescu. Tamara, mai sluţişoară la chip, dar ageră foc, şi pe deasupra Dumnezeu a mai împodobit-o şi cu o bonomie cuceritoare. Şi pentru că fetele venise pe lume la un an una după alta şi erau nedespărţite, părinţii le-au dat la şcoală pe amândouă odată…

 

Avea ochiul veşniciei

 

Drumul spre şcoală trecea pe lângă malul unui pârâiaş, străjuit de iarbă şi copaci. În fiecare zi, şi iarnă, şi vară, surorile au mers pe acolo timp de zece ani. Tamara nu se sătura să privească peisajul încântător. De fiecare dată, exlama bucuroasă: „Ce frumuseţe! Ce mult îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dăruit această zi!”. Ileana însă nu putea înţelege ce fel de frumuseţe vede soră-sa într-un pârâu cu nişte copaci pe mal, aşa cum nu înţelegea şi alte stări de spirit ale Tamarei.

 

La învăţătură, ambele aveau rezultate bune. Atât doar că Ileana trebuia să roadă cărţile, iar Tamara, ageră la minte, cum vă spuneam, lua note bune fără prea mare efort. Prindea din zbor materia expusă de profesori. Colegii o admirau, profesorii o respectau. Tamara, după cum aţi înţeles, avea şi ochiul veşniciei. Însuşise de timpuriu pasaje întregi din Biblie, mergea pe ascuns la biserică, în satul vecin, erau vremurile sovietice. Şi cum ajungea acolo, se furişa într-un colţ de strană, ca s-o vadă numai Dumnezeu, şi cânta în cor cu cântăreţele. După sfânta slujbă, îi plăcea să stea de vorbă cu preotul, să-i recite expresiv poeziile creştine pe care acesta i le dădea să le înveţe.

 

La facultate

 

Au trecut anii şi fetelor le-a venit vremea să meargă la facultate. Au ales universitatea din Bălţi. Tamara a susţinut admiterea la filologie, Ileana, la fizică şi matematică. Învăţau bine. În jurul Ilenei roiau băieţii ca albinele în flori. Iar Tamara, cu nuanţele ei blânde de pe chip şi cu umorul fin cu care o înzestrase Dumnezeu, lega simple prietenii cu băieţii, nimic mai mult. Către sfârşitul studiilor, Ileana s-a căsătorit cu un tânăr foarte simpatic din Chişinău, cu care se cunoscuse la o nuntă. După absolvire, a plecat la el la Chişinău.

 

Tamara s-a reîntors în şcoala natală nemăritată. N-o deranja acest lucru. Absorbită de meserie, cu multă dragoste şi pasiune, îi învăţa pe elevi să trăiască frumosul. Era începutul anilor 1990, îi purta pe la toate evenimentele ce ţineau de redeşteptarea naţională organizate la Chişinău. Făcea cu ei spectacole extraordinare la şcoală şi în sat, îi ducea la biserică ca să înţeleagă că întreaga omenire a încăput într-o lacrimă a lui Hristos din care a înflorit Floarea Creştină a Mântuirii…

 

Se întâlnea cu soră-sa numai la anumite ocazii şi atunci când venea la părinţi. Altceva era că între ea şi cumnatul Victor se ţesea o legătură de taină pe care nu şi-o putea explica. La orice sărbătoare, când se aşezau în jurul mesei, Tamara nu mai putea termina vorba cu el. Gândurile lor se intersectau foarte inteligent într-un singur punct – perceperea Divinului din afară prin Divinul din noi. După aceste discuţii, inima Tamarei devenea şi mai plină, şi mai bucuroasă de frumuseţea vieţii.

 

Căsătoria

 

Tamara împlinise 28 de ani. Continua să rămână în aşteptarea iubirii adevărate pe care demult era pregărită s-o întâlnească. În ajunul unui nou an şcolar, s-a întâlnit în centrul raional cu un fost coleg de şcoală. Flăcăul se întorsese în sat după ce cutreierase Rusia. Peste câteva zile, i-a cerut mâna. Avea exteriorul frumos, dar intuiţia îi spunea Tamarei că nu ar putea să se îndrăgostească niciodată de Nicolae. Dar pentru că nu avea de ales, a acceptat căsătoria. Au păşit în viaţa de familie ca vechi cunoscuţi, cu voie bună şi înţelegere. Şi gândurile lor parcă mergeau pe aceeaşi lungime de undă. Doar atunci când soţia aducea vorba de biserică, Nicolae sărea ca fript. Azi aşa, mâine aşa, cel rău, care nu doarme, l-a atras spre patima paharului.

 

Tamara pune gând să devină mamă

 

Ca orice femeie, Tamara voia să devină mamă. Să nască un copil de la un alcoolic? Exclus! Şi atunci ce-i veni în cap după mai multe nopţi de rugăciune? Să-i ceară lui Victor să-şi facă o „pomană” cu ea. Zis şi făcut. Într-o zi, când venise singur la socri, Tamara l-a luat pe departe ca să ajungă aproape. Lui Victor i-a plăcut ideea şi n-a mai aşteptat alt moment, chiar în acea zi s-au dat în dragoste, relaţia lor a curs mai ceva ca valurile mării. S-au mai întâlnit de câteva ori până când femeia s-a convins că e însărcinată. Aici au pus punct relaţiilor intime şi au revenit la relaţiile fireşti dintre un cumnat şi o cumnată.

 

Astfel, dintr-un sex magic, trezit de energia divină a celor doi,  s-a născut o fată frumoasă şi înţeleaptă. Dar eroina noastră nu s-a oprit aici. Peste câţiva ani, a dorit cu tot dinadinsul să aducă pe lume şi un fiu. Îi era ruşine să ceară o nouă „pomană” de la Victor. Şi atunci, a început să caută în jur o pereche de ochi în care să sclipească iubirea, aşa cum sclipea în ai lui Victor.

 

S-au înţeles dintr-o privire

Şi iată că, fiind la Bălţi, în timp ce încerca să traverseze drumul printre maşini, un bărbat elegant i-a luat mâna şi a ajutat-o să ajungă la trotuar. S-au uitat zâmbind unul la altul. S-au înţeles dintr-o privire. Acel om frumos era profesor universitar. S-a iubit cu patimă şi cu profesorul încât a avut sentimentul în acele scurte clipe că îl vede pe Dumnezeu în ochii lui.

 

Cum a rămas gravidă, la fel ca în primul caz, a pus punct relaţiei şi i-a mulţumit apoi Celui de Sus că i-a împodobit braţele cu un adevărat Făt-Frumos. Iată aşa s-a lăsat Tamara atinsă de forţa iubirii, aducând pe lume doi copii frumoşi, sănătoşi şi deştepţi de la doi intelectuali adevăraţi. A păstrat familia. Soţul a plecat la cele veşnice de câţiva ani, fiind sigur că aceşti copii, de care era foarte mândru, sunt ai lui.

 

The following two tabs change content below.