Asasinul minte?!

Omorul ar putea fi pus la cale de persoane cu antecedente penale

Rudele bărbatului de 61 de ani din Glodeni, ucis cu sânge rece la începutul lui decembrie curent, nu cred în versiunea asasinului pe care acesta a comunicat-o oamenilor legii. „Am început să ne certăm pentru că el a furat nişte peşte din iaz. Am luat o bâtă şi l-am omorât cu o deosebită cruzime”, a declarat tânărul de 20 de ani reţinut pe urme fierbinţi de poliţişti. „El a recunoscut că l-a ucis pe tata, dar nu cred că peştele a fost motivul omorului. E versiunea lui”, a menţionat Andrei, fiul bărbatului asasinat.

Credea că nu va ajunge pe mâna poliţiei, însă a doua zi după săvârşirea omorului s-a pomenit cu oamenii legii la uşă. Aceştia

i-au scotocit toată locuinţa şi, într-un final, au găsit un telefon mobil. Telefonul îi aparţinea bărbatului de 61 de ani care a fost descoperit fără suflare la tabăra din Cuhneşti, Glodeni, unde a lucrat în calitate de paznic.

Tânărul reţinut era şi el paznic, dar la iazul din localitate. Sătenii povestesc că în apropierea acestui iaz au fost violate mai multe fete de bărbaţi cu antecedente penale care erau în relaţii amicale cu paznicul. Nimeni n-a fost reţinut.

„Iazul este aproape de tabără. Poate că tatăl meu ştia mai multe despre ceea ce se întâmpla acolo şi ei au pus la cale omorul lui”, consideră fiul victimei. Oamenii legii nu exclud această versiune. Rezultatele expertizei medico-legale arată că asasinul a lovit în capul victimei cu un obiect tare (o bâtă de lemn) de cel puţin 30 de ori. Tânărul reţinut susţine că a comis infracţiunea pe teritoriul taberei şi ar fi lăsat victima să zacă într-o baltă de sânge. Cadavrul a fost descoperit de stăpânul taberei abia a doua zi. „În acea noapte a plouat, dar hainele în care era îmbrăcat tata erau uscate”, a menţionat Andrei. Potrivit reprezentanţilor Comisariatului de poliţie din Glodeni, urmează să fie stabilite toate circumstanţele omorului şi motivul.

Tânărul de 20 de ani este cercetat pentru omor intenţionat şi riscă 20 de ani de privaţiune de libertate sau detenţie pe viaţă.

I.Z.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău