Asanarea spaţiului public

DECOMUNIZARE // Monumentele şi necropolele ostaşilor sovietici marchează o discontinuitate cu trecutul naţional

Intenţia de a condamna comunismul în R. Moldova, volens-nolens, aduce în discuţie simbolurile regimului comunist. Raţiunea acestui fapt constă în aceea că bolşevicii, după cucerirea centrului şi estului Europei, au purces la instalarea în spaţiul public a unor obiective şi imagini care nu au nicio funcţie comemorativă. Dimpotrivă, statuile sovietice trebuia să servească drept suporturi ale unui cult orientat împotriva trecutului, în special a celui naţional.

Supravieţuirea monumentelor bolşevicilor „naţionali”

Republica Moldova, după accederea la independenţă, a procedat la o asanare spirituală, care – cu unele rezerve – putem spune că şi-a atins finalitatea. Chiar dacă, în cazul respectiv, comparaţia ar putea părea inadecvată, putem admite că în anii ’90 ai secolului XX s-a realizat, pe plan naţional, mai mult decât în perioada interbelică. Din păcate, această curăţare a fost aplicată foarte superficial asupra vizibilităţii publice.

Monumentele – ca şi numele de străzi – sunt suporturile materiale ale unei memorii naţionale sau regionale. Ele incarnează imaginea prin care o societate îşi etalează trecutul şi se reprezintă. La o privire mai atentă, situaţia spaţiului public în R. Moldova denotă un triaj interesant: au fost eliminate monumentele care îl reprezentau pe Lenin şi păstrate cele dedicate unor figuri bolşevice „naţionale” – Serghei Lazo şi Grigori Kotovski ş.a. Aceştia – nu mai puţin decât liderul lor – au comis crime pentru a instaura regimul bolşevic pe aiurea sau pe plaiul moldav.

Ar fi o eroare gravă dacă nu am menţiona aici şi edificiile sovietice, care au fost înălţate cel mai frecvent în locurile unor monumente arhitecturale care contraveneau ideologiei comuniste.

Mormintele ostaşilor sovietici perpetuează universul totalitar

Edificarea spaţiului public sovietic presupunea înlăturarea tuturor obiectivelor de dinainte de război care ţineau de continuitate şi de conservarea patrimoniului, în unele cazuri chiar dacă acestea evocau perioada ţaristă. Cu alte cuvinte, spaţiul public era chemat să-şi aducă contribuţia la făurirea „omului nou” şi/iar vechile simboluri nu trebuia să împiedice plăsmuirea acestuia.

Pentru glorificarea ostaşului sovietic „eliberator”, în inima oraşelor cucerite au fost înălţate diferite mausolee, monumente şi alte simboluri menite să cultive şi să perpetueze recunoştinţa faţă de „actul eliberator” al Armatei Roşii. Necropolele ostaşilor sovietici au fost concentrate, de asemenea, în centrele oraşelor, şi nu în cimitirele eroilor, unde, de fapt, s-ar fi cuvenit să fie plasate. Şi acestea urmau să-şi aducă partea lor de contribuţie la perpetuarea universului totalitar. Dacă vom lua ca precedent cazul din oraşul polonez Stargrad unde, în 1996, în timpul strămutării osemintelor a 127 de ostaşi sovietici, s-a descoperit că mormintele erau goale, vom realiza că locurile de odihnă ale eroilor sovietici au un rol ideologic primordial. Cazul este şi mai relevant dacă vom conştientiza că mausolee ale ostaşilor sovietici – nu ştim dacă şi osemintele acestora! – există în multe localităţi din R. Moldova.

Acestea, împreună că monumentele sovietice, mutilează în continuare conştiinţa naţională şi zădărnicesc demersul nostru european. Iată de ce reprezentanţii Partidului Comuniştilor insistă asupra faptului că vestigiile comuniste sunt o parte organică a trecutului moldav. Şi când ne gândim la patrimoniul naţional, mai bine zis, la faptul cum se manifestă acesta în spaţiul public, constatăm cu stupoare că de fapt aşa este.

Situaţia respectivă a fost consfinţită prin adoptarea deciziei din 5 decembrie 2008, când s-a hotărât – ţinând cont de „valoarea artistică a lucrărilor – atribuirea statutului de monument de importanţă naţională (?!) sculpturilor Grigori Kotovski, „luptătorilor pentru puterea sovietică” şi „eroilor comsomolişti”, iar monumentelor Serghei Lazo şi „eliberatorilor de sub jugul fascist”(?!) – statutul de monumente de importanţă locală”.

Toate acestea, împreună cu Complexul memorial „Eternitate”, care se înalţă în inima Chişinăului, au menirea – în afară de faptul de a provoca moldovenilor sentimentul continuu de servitute faţă de URSS – să marcheze o ruptură a acestora cu trecutul lor naţional. Ele insuflă ideea că înainte de „Marele Război pentru Apărarea Patriei” nu a fost nimic, că între Prut şi Nistru totul a început cu venirea sovieticilor.
Monumentele şi numele de străzi participă la comunicarea dintre generaţii. Ce comunică situaţia actuală a spaţiului public generaţiilor tinere?

Vestigiile comuniste zădărnicesc demersul european

Demersul european al actualei guvernări presupune în mod principial anihilarea obiectivelor comuniste prin ştergerea sau marginalizarea acestora, după exemplul statelor din centrul şi estul Europei, şi repunerea în circuitul istorico-cultural a valorilor naţionale suprimate de regimul sovietic. E necesar ca realizarea acestui obiectiv să fie efectuată prin elaborarea unui repertoriu oficial, care trebuie promovat fără a ţine cont de opinia populară, impregnată de mentalitatea comunistă. Eliminarea monumentelor gen Grigori Kotovski, Serghei Lazo, a omniprezentei „leniniane” etc. este o necesitate stringentă.

În privinţa mormintelor ostaşilor sovietici, nu cerem strămutarea osemintelor acestora – lucru greu de imaginat deocamdată în RM! –, dar înlocuirea simbolurilor comuniste: steaua, secera şi ciocanul, de pe necropolele lor, cu cruci, după cum s-a procedat în Polonia, ar fi un act civilizat şi creştin.

Ilie Gulica