Asaltul Antenei Publice

TELERADIO MOLDOVA // Opt favoriţi pentru conducerea TRM

Lupta pentru funcţiile de conducere la compania publică „Teleradio Moldova” a început. 27 de candidaţi s-au înscris la concurs pentru suplinirea funcţiilor de preşedinte, director al radiodifuziunii şi director al televiziunii IPNA Compania „Teleradio Moldova”. Candidaţii sunt mai diverşi ca niciodată: de la cunoscuţi protestatari şi actori de teatru până la directori de posturi de radio şi decani de facultăţi. Şi, după cum e tradiţia, competiţia are opt favoriţi. Bătălia cea mare se va da între aceştia.
Favoriţii competiţiei

Miercuri seara, a expirat termenul de depunere a dosarelor de participare la concursul anunţat de Consiliul de Observatori al „Teleradio Moldova” (TRM) pentru ocuparea fotoliilor de preşedinte al companiei publice, de director al postului public de televiziune şi de director al postului naţional de radio. După cum era de aşteptat, cele mai multe cereri la concurs au fost depuse în ultimele ore. Tot atunci au apărut şi numele favoriţilor competiţiei (cu toate că despre unele dintre aceste nume se vorbeşte la Chişinău de mai mult timp – n.r.). Aşadar, potrivit surselor noastre, cele mai mari şanse pentru a ajunge la cârma TRM le au Constantin Marin, decanul facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la USM, şi Valentina Ursu, jurnalistă la postul de radio ”Europa Liberă”. Lupta pentru funcţia de director la ”Moldova 1” se va da, cel mai probabil, între jurnaliştii Valeriu Frumusachi şi Mircea Surdu, iar fotoliul de director al Radio Moldova va fi disputat de jurnaliştii Vlad Ţurcanu, fost membru al CCA, şi Alexandru Dorogan, preşedinte al Asociaţiei Presei Electronice.
Imagine şi experienţă

Numele şi activitatea acestor persoane sunt cunoscute în linii generale publicului larg. Totuşi, vor fi ei capabili să facă ”ordine” la TRM? Constantin Marin are o imagine bună în societate. Este doctor habilitat în ştiinţe politice şi doctor în istorie. În 2004, a fost expert al Consiliului Europei în problemele libertăţii de exprimare din partea RM. Până în 2009, a fost expert al Asociaţiei Presei Electronice, iar din 2009 şi până în 2010 – membru al Senatului Centrului pentru Jurnalism Independent. Totuşi, Marin nu a mai lucrat de mult în audiovizual (în anii 1977-1981, a fost redactor la Radio Moldova, iar între 1992 şi 1994 a fost redactor-şef al redacţiei Radio Moldova Internaţional). În schimb, contracandidata lui, Valentina Ursu, are o bogată experienţă jurnalistică. Timp de 16 ani ea a lucrat la Radio Moldova, ajungând în funcţia de director al departamentului ”Actualităţi”. Dar Valentina Ursu a fost şef ”pe ştiri” la Radio Moldova pe timpul guvernării comuniste (până în anul 2004 – n.r.) şi, la indicaţiile ei, spun unii dintre foştii ei colegi, au fost concediaţi mai mulţi profesionişti de la radio. În legătură cu acest concurent ţinem să mai amintim un episod recent. Când, primăvara trecută, Vladimir Voronin i-a reproşat Valentinei Ursu: ”Valea, tu m-ai trădat de trei ori!”.
Surdu versus Frumusachi

Nu e mai simplă situaţia nici cu candidaţii pentru funcţia de director la tv. Mircea Surdu, producătorul şi moderatorul talk-showului ”Bună seara” de la Moldova 1, lucrează în televiziunea publică de 24 de ani, dar nu a ocupat niciodată funcţii administrative. Dar, fără abilităţi manageriale, nu poţi conduce o asemenea ”hurdughie” precum este Moldova 1. Valeriu Frumusachi are aceste abilităţi. Or, a fost vicedirector al Moldova 1 până în 2004, iar din 1995 până în 2000 a fost director al studioului privat ”Catalan TV”. Totuşi, noi, jurnaliştii, ne mai amintim că, în 2006-2008, Frumusachi a fost membru al CCA şi a votat pentru retragerea licenţei de emisie postului românesc de televiziune TVR1. Un lucru care îi uneşte pe cei doi candidaţi este că ambii au fost decoraţi cu înalte distincţii de stat de Vladimir Voronin. Frumusachi a primit ”Meritul Civic” în 2003, iar Surdu a devenit ”Om Emerit” în 2008.
Josan, Bunduchi şi Gherasim nu au candidat
Candidatul pentru funcţia de director al Radio Moldova, Vlad Ţurcan, are o experienţă bogată în domeniul radiodifuziunii, mai puţin în funcţii de conducere a unor posturi de radio. Cel de-al doilea favorit pentru fotoliul de şef la radio, Alexandru Dorogan, în schimb, a mai fost director la Radio Moldova şi vicepreşedinte al TRM în perioada 1991-1997.
Menţionăm că cei trei candidaţi pe care foştii jurnalişti de la TRM i-au propus în cadrul unei scrisori deschise publicate marţi în Jurnal de Chişinău (Efim Josanu – preşedinte al TRM, Arcadie Gherasim – director la „Moldova 1”, Ion Bunduchi – director al Radiodifuziunii Naţionale – n.r.), nu s-au înscris la concurs. Contactat de JURNAL, Gherasim ne-a declarat că nici nu s-a gândit să-şi depună candidatura, dar dacă ar fi făcut-o nu crede că ar fi avut şanse să fie ales. În plus, susţine Gherasim, nu e exclus că există deja nişte aranjamente în legătură cu cele trei funcţii-cheie de la TRM.
Dacă a avut sau nu dreptate Gherasim vom afla abia peste o săptămână.