„Aş vrea să avem o majoritate de curajoşi ca să putem schimba societatea”

Interviu cu fostul ministru al Tineretului şi Sportului, profesorul şi boxerul Octavian Ţîcu

Citiţi în interviul de mai jos cum funcţionează Ministerul Tineretului şi Sportului, cine sunt oamenii care lucrează acolo şi ce stare de spirit au. În plus, aflaţi ce crede profesorul Ţîcu despre elita politică moldovenească, despre învăţământul din RM şi ce planuri are pentru viitorul apropiat.

– Stimate Domnule Ţîcu, ce urmări a avut demersul pe care l-aţi făcut Dvs. la plecarea din funcţie?

La câteva ore, s-a autosesizat Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), am fost invitat la CNA a doua zi la ora 9:00. Timp de patru ore am depus documentele, ordinele pe care le aveam. Am avut o întâlnire şi cu procurorul general, au început investigaţiile. Ministerul de Finanţe desfăşoară de asemenea o anchetă privind gestionarea banilor. Urmează să vedem ce paşi vor întreprinde structurile abilitate. Din ceea ce ştiu, actualul ministru a iniţiat deja o campanie de colectare a semnăturilor din partea federaţiilor în susţinerea sa, ceea ce m-a făcut să râd. Până la urmă, este o situaţie absolut penibilă, în care oamenii care vor semna sub acest demers vor deveni automat complici la toate delapidările pe care le-a comis acest om.

– De ce n-aţi făcut publice aceste abuzuri în timpul exercitării mandatului?

Nu aveam cum să le fac, deoarece auditul s-a încheiat abia pe 1 iunie, iar eu am fost demis pe 31 mai. Ce am avut eu a fost doar o parte a lucrurilor. Însă chiar atunci când am început să aflu despre unele încălcări, l-am suspendat din funcţie pe şeful Direcţiei sport de performanţă. Cu dl Leancă am vorbit în două rânduri despre necesitatea de a fi demis viceministrul.

Am crezut că vom reuşi s-o facem printr-o decizie de guvern. S-a luat însă o altă decizie, astfel încât atunci când a venit momentul să prezint toate aceste lucruri, nu mai eram ministru. Am făcut-o cu întârziere şi pentru că am calculat riscurile pe care mi le asumasem.

– Ce veţi face pe viitor, intenţionaţi să vă angajaţi în vreo acţiune politică?

Pe moment, nu am niciun proiect politic. Acum am revenit la viaţa mea de altădată, sunt antrenat în trei proiecte, scriu trei cărţi – două lucrări colective – una în Finlanda, una în Lituania – şi finalizez „Homo moldovanus”. Acestea îmi vor umple toată vara. În plus, am de lucrat asupra versiunilor ungare, catalane şi engleze ale cărţii despre Nicolae Simatoc. E o activitate academică fără bătăi de cap.

– Aţi publicat recent un material despre originile actualei elite politice în care aţi arătat că aceasta are o mentalitate impregnată de comunism, deşi este una relativ tânără. Ce opinie aveţi despre ea acum, după ce aţi avut un contact mai strâns cu reprezentanţii săi?

(Râde) Când am scris articolul respectiv, mă gândeam la cartea lui Milovan Đilas, „Noua clasă”, în care acesta menţionează că nomenclatura sovietică este unica beneficiară a sistemului sovietic. Nomenclatura a creat sistemul pentru ea însăşi. Şi noi suntem prin definiţie o societate modelată după tipare sovietice, chiar structura ministerelor, felul cum funcţionează acestea, mentalitatea. În mod special, două lucruri rămân neschimbate: 1) accesul la resursele statului pentru beneficiul propriu, funcţionarii folosesc resursele statului ca în perioada sovietică, pentru a se pricopsi şi 2) nu există frică de instrumentele justiţiei.

În perioada sovietică, nu s-au înregistrat cazuri spectaculoase în care cinovnicii corupţi să fie condamnaţi. Mai degrabă erau trimişi în alte părţi ale URSS, la aceasta s-a adăugat ceea ce numim instrumente democratice pe care politicienii actuali le folosesc pentru a se menţine la putere. Cei care au venit din sistemul sovietic – Snegur, Lucinschi, Moţpan, Voronin ş.a. – au reprodus în funcţie de putere alte generaţii de politicieni care au devenit exact ca ei. Toţi cei care sunt acum la conducere au preluat acest mecanism şi l-au adaptat la propriile necesităţi astfel că acest arbore a slobozit alte ramuri. Mă tem că acest sistem este imposibil de eradicat şi cred că anume asta mi-a provocat decesul politic. Era o discrepanţă enormă între ce voiam să fac şi felul în care se lucrează în minister.

– Aţi scris în materialele dvs. despre sportul de performanţă, l-aţi elogiat pentru realizările sale, acum care este totuşi situaţia din acest domeniu?

De fapt, e mai rău decât mă aşteptasem… (râde). Atunci când scriam despre sport elitar în RM, m-am referit la partea frumoasă a sportului. Tot sacrificiul pe care îl fac antrenorii şi sportivii ca să aducă medalii, mă gândeam la faptul cum este poziţionat sportul în politicile statului. Din interior însă am constatat că marea problemă sunt oamenii care conduc sportul.

Ei stau pe banii statului şi îşi fac averi, în timp ce sportivii rămân fără resurse pentru a-şi produce performanţa. Acest fapt dăunează enorm sportului pentru că greutatea politicilor ministerului ar trebui să cadă în cu totul altă parte.

Cea mai mare decepţie pe care am trăit-o este că, dincolo de faptul că managementul ministerului este alcătuit de oameni care, fiecare în parte, începând de la viceministru şi terminând cu contabilul, nu încearcă altceva decât să folosească funcţiile lor doar în interes personal.

Am constatat de asemenea frica oamenilor, lipsa de profesionalism, aceştia au dificultăţi în a-şi expune părerile. Am văzut şi oameni care nu au în general ce căuta într-o asemenea instituţie.

– Ce sugestii aveţi pentru ameliorarea acestui domeniu?

Politicile tineretului sunt implementate rudimentar în RM. Dacă vreţi o compartimentare, ministerul trebuie să creeze un cadru legislativ de gestionare a banilor. O soluţie ar fi alocarea acestor sume direct federaţiilor ca ministerul să nu mai fie supraveghetor. O altă sugestie este ca federaţiile să cunoască sumele de la sfârşitul anului ca să-şi poată planifica activităţile. Aceşti doi băieţi (viceministrul de atunci Budişeanu şi Bucătari) ţineau ascunse sumele şi le împărţeau cu federaţiile care participau la otkat (o formă de corupţie în care beneficiarii împart banii cu funcţionarii de stat – n.r.). În plus, sportul trebuie să fie accesibil. Infrastructura trebuie să fie dezvoltată astfel încât orice copil care iese din curte să nu aibă de făcut mai mult de 500–700 de metri până la un stadion. Şi desigur intenţia de a face sportul curat, de a elimina problemele legate de dopaj.

– Ce fac funcţionarii care se ocupă de problemele tinerilor?

Nu poţi elabora o politică de tineret coerentă cu o direcţie formată din cinci oameni şi fără viceministru. Politicile de tineret se axează pe programul de grant. Acestei direcţii i se alocă şapte milioane de lei, ceea ce este zero. În opinia mea, trebuie să concentrezi toate politicile de tineret din fiecare minister, să diversifici locurile de muncă pentru tineri, accesul la studii, incluziunea socială, atragerea în activismul politic.

Există o strategie europeană de dezvoltare a tineretului pentru 2013–2020. Noi însă prindem muşte în RM, nici măcar în sate nu există specialişti pentru probleme de sport şi tineret. Şi chiar dacă există, nu ştiu ce mâncare de peşte este asta. În vizitele mele prin raioane nu am văzut, cu excepţia raionului Ungheni, organizaţii non-guvernamentale destinate tinerilor, centre pentru tineret… În afara tineretului studios, noi nu ştim ce fac ceilalţi tineri, care este rata criminalităţii, cotidianul lor etc.

– Ce urmări vor avea acţiunile întreprinse de Ministerul Educaţiei în domeniul învăţământului universitar şi rezultatele examenelor de Bac?

Marea problemă a RM e că nu este respectată stratificarea socială. Acest fapt a creat prima mare disfuncţionalitate. Instituţiile de învăţământ superior ca şi federaţiile sunt fiefuri ale unor rectori care fac afaceri din instituţiile pe care le gestionează. Businessul prosperă indiferent de calitatea învăţământului. Lucrul acesta este greu de dezrădăcinat în opinia mea. Nu ne putem permite din punct de vedere demografic atâtea universităţi. Trebuie să existe o abordare riguroasă a înregimentării profesorilor, calitatea mediului didactic este discutabilă. Însă maladiile acestea pornesc încă din liceu. Ca părinte, sunt la curent cu problemele care există în învăţământul secundar. Optimizarea este o chestiune absolut firească. În ce priveşte rezultatele examenelor de Bac, este o situaţie normală. Oamenii trebuie să-şi găsească şi alte rosturi în viaţă, nu neapărat să vină în facultăţi. În universităţile occidentale, taxa pentru studii îţi dă dreptul de a face studii, şi nu de a le finaliza.

– Ce mesaj aveţi pentru cititorii JURNALULUI?

Un om curajos face cât o majoritate. Aş vrea să avem o majoritate de curajoşi ca să putem schimba societatea, să avem curajul de a vorbi, de a acţiona. Tânăra generaţie n-ar mai trebui să accepte sechelele de gerontocraţie şi marasm, pentru că nu va avea niciun viitor.

 Interviu de Ilie Gulca