„Arta nu are limite de vârstă”

Interviu cu Galina Vieru, artist plastic

Pictează de când se ţine minte. Petrece cea mai mare parte a zilei în atelier. Este vorba de pictoriţa Galina Vieru, originară din s. Puţintei, raionul Orhei. A participat la mai multe ediţii ale Bienalei Internaţionale de Pictură. Lucrările sale au fost expuse în România, Marea Britanie, SUA, Japonia şi în alte ţări. Predă pictura copiilor, dar şi unor adulţi care au visat mereu să picteze, dar nu au avut timp ori posibilităţi, şi acum tind să se redescopere prin artă.

Dragă Galina, ce îţi aminteşti de prima ta lucrare, cine te-a îndrumat şi te-a ajutat să înţelegi că arta nu e doar pasiune, ci şi multă muncă?

Pictez de când mă ţin minte. Dar prima lucrare pe care am memorizat-o a fost, totuşi, un desen realizat cu creta pe pragul casei părinteşti, un desen amplu care continua pe casă, pe care l-am făcut într-o zi de hram. Părinţii erau ocupaţi la bucătărie. Eu întâmpinam oaspeţii cu rugămintea de a trece cumva fără să-mi calce desenul în picioare. Atunci m-am manifestat prima oară ca artist. Dar, vorbind la modul serios, m-au încurajat să pictez părinţii, care au fost profesori, dar şi unchiul meu, care a fost pictor.

Cartea şi ustensilele de pictură au fost mereu la loc de cinste în casa noastră. Părinţii aveau o bibliotecă destul de bogată. Aceasta se găsea în casa mare, alături de lucrurile croşetate frumos de mama mea. Era un colţişor, un fel de sărbătoare permanentă a casei, unde îmi găseam liniştea necesară ca să pictez.

Acum, din păcate, nu prea vezi biblioteci în casele oamenilor…

Acum, în special prin sate, nu prea au rămas nici oameni. Chiar dacă mai sunt biblioteci, multe din acestea au rămas fără stăpâni. Pentru mine prezenţa unei biblioteci într-o familie, a unui ungheraş unde fiecare îşi poate găsi liniştea, este foarte importantă.

Tata, Gavril Vieru, întotdeauna m-a încurajat să pictez, să modelez, să particip la concursuri. Mulţi îşi pot aminti criza de la începutul anilor 90, că li s-au devalorizat banii, nu se dădeau salariile bugetarilor, nu erau detergenţi în vânzare. Mie însă mi s-a memorizat că nu aveam acuarelă, guaş. Am realizat o aplicaţie din flori, plante uscate, în format 3D, pe care le-am scăldat în clei. Acesta s-a cristalizat şi până la urmă a ieşit ceva foarte frumos, o lucrare cu care am câştigat un concurs. După ce am absolvit şcoala, m-am înscris, la sugestia mamei, la Facultatea de Litere a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă”. Dar ulterior m-am transferat la Facultatea de Arte de care mă simţeam atrasă ca de un magnet.

„August”, Galina Vieru

Mulţi tineri pleacă, au mai multe posibilităţi de a se realiza şi a câştiga un ban peste hotare. Te-a urmărit vreodată acest gând, să pleci?

Nu-mi pot imagina să las pictura şi să fac un alt gen de activitate, chiar dacă îmi doresc o situaţie financiară mai bună. Sunt artişti care s-au manifestat şi peste hotare, îi admir pentru curaj, dar pentru mine este foarte importantă familia. Îmi place ca copiii mei să ştie că au bunici, să înveţe ceva de la ei. Aceste legături sunt sfinte pentru mine, nu le pot rupe.

Cum îţi explici că, deşi nu o duc rău, în unele cazuri ambii părinţi pleacă, lăsându-şi copiii în grija rudelor, a vecinilor?

Societatea noastră ia tot mai mult forma unei societăţi de consum. Vrem să mergem la supermarketuri, să ieşim cu coşurile pline, dar în acelaşi timp ne  scapă adevăratele valori. Mulţi părinţi se complexează că odraslele lor nu au telefoane de ultimă generaţie ori haine ca la alţi copii, că nu au trotinete, dar în acelaşi timp uită să-i asigure cu o bibliotecă, uită cât de importantă este discuţia zilnică cu un copil, care e plin de întrebări şi dornic de afecţiune.

La rândul lui, copilul, când va atinge majoratul, se va rupe cu aceeaşi uşurinţă, pentru a se asigura material, fără a pune preţ pe valorile spirituale. Părinţii trebuie să ia aminte la acest bumerang. Evident, e şi o problemă a societăţii noastre că nu avem locuri de muncă bine plătite şi că avem o societate dezbinată din toate punctele de vedere. Îmi pare însă rău că aceşti copii cresc fără părinţi. Or, lipsa părinţilor nu poate fi înlocuită cu nimic.

La ce lucrări, proiecte lucrezi acum?

Am participat la câteva tabere de vară în România în această vară. Totodată  predau pictura copiilor şi unor adulţi care îşi pot permite acest lucru. Am discipoli de diferite vârste. Arta azi nu are limită de vârstă. Din păcate, pictura, muzica devin cursuri opţionale în şcoală. Astfel, riscă să dispară complet deoarece nici în familie, nici în societate nu se pune preţ pe acestea.

Tot mai mulţi oameni – unii întorşi de peste hotare, dar şi cei de pe loc – care au visat mereu să picteze, dar nu au avut această posibilitate, doresc să ia ore de pictură, să se exprime prin artă, să spună ceva prin culoare. Mă bucură această influenţă europeană, de a-ţi dezvolta pasiunea, talentul, chiar şi după o vârstă de 50-60 de ani. Oamenii se descătuşează prin artă. După primele lecţii îi vezi foarte entuziasmaţi de rezultatul muncii lor, îşi dau seama că pot şi altceva decât jobul pe care îl au. Marile civilizaţii au devenit cunoscute prin artă. M-aş bucura dacă arta, cultura ar deveni o carte de vizită şi a statului nostru.

În ce măsură un artist în RM ar putea supravieţui prin lucrările sale? În ce mod îţi promovezi lucrările?

Îmi promovez lucrările în primul rând prin intermediul reţelelor de socializare. În RM este extrem de greu să te menţii făcând artă. Dar, dacă perseverezi, poţi să te realizezi. Am participat la patru ediţii ale Bienalei Internaţionale de Pictură. Multe lucrări au plecat la expoziţii în Paris, New York, la un festival de arte în Grecia, dar şi în unele state din spaţiul ex-sovietic, cum ar fi Belarus şi alte ţări. Unele lucrări au ajuns în colecţii private.

„În aşteptare”, Galina Vieru

Prin ce se deosebesc lucrările tale de ale altor pictori?

Nu încerc să mă deosebesc, cât să fiu sinceră. Mă strădui să redau starea mea interioară pe pânză. Asta ne deosebeşte şi ne face unici pe fiecare artist în parte.

Ce pictori te inspiră?

Pierre-Auguste Renoir, Claud Monet, Van Gogh. Mereu am admirat lucrările lor. Îi admir şi pe pictorii de la noi: Mihail Grecu, Ada Zevin, Timotei Bătrânu, Gheorghe Ţărnă. Sunt foarte mulţi artişti care merită atenţie.

Instituţiile noastre de cultură contribuie suficient la promovarea lor?

Nu ştiu dacă la noi în genere se întreprinde ceva pentru promovarea unui artist. UAP organizează câteva expoziţii importante de pictură, mai sunt câteva galerii în Chişinău unde artiştii îşi pot promova lucrările. Şi atât. Nici presă culturală nu prea avem. Se lucrează mult, dar arta este mediatizată, din păcate, foarte puţin.

Se pare că oamenii care se întorc din Europa văd cu alţi ochi lucrările de artă. Ai simţit cumva această schimbare?

Da. În ultimul timp tot mai mulţi îmi cer sfatul cum să-şi decoreze casa, apartamentul. Oamenii au opţiuni mai subtile legate de designul interior. E bine când spaţiul redă ceva, o poveste. Astfel s-a dezmorţit un pic spectrul cumpărătorilor. Am parte de suficiente comenzi şi acest fapt mă bucură.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.