Arnold Schwarzenegger: „Maică-mea era convinsă că sunt gay”

Arnold Schwarzenegger a dezvăluit, într-un recent interviu, că, în tinereţea lui, mama sa, Aurelia, a crezut că este homosexual, pentru că-şi umpluse pereţii camerei cu bărbaţi dezbrăcaţi, musculoşi şi unşi bine cu creme.

Starul hollywoodian şi fostul guvernator al statului american California, Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 63 de ani, a făcut mărturisiri şocante pentru cotidianul austriac „Kronen Zeitung”. El a dezvăluit că mama sa, Aurelia, a avut multă vreme convingerea că fiul ei este homosexual.

„A crezut că am alte orientări sexuale decât cele normale, motiv pentru care a suferit enorm. Era ceva de neconceput că băiatul ei să fie gay. Ideea că sunt homosexual i-a intrat în cap din cauza că aveam pereţii camerei acoperiţi cu bărbaţi bine făcuţi, goi puşcă şi unşi cu multă, multă cremă”, a povestit fostul politician, care a ocupat funcţia de guvernator al statului California timp de şapte ani.

„Eu aveam posterele acelea pentru că eram înnebunit după culturism, dar mama nu înţelegea asta. Cel care a reuşit să o convingă că nu sunt gay a fost doctorul familiei, care i-a explicat calm că şi alţi băieţi aveau camerele tapetate cu membrii trupei „Beatles”, toţi bărbaţi, dar erau îndrăgostiţi de fete”, a adăugat actorul.