Armata germană, la pământ

aamerkelUn raport secret apărut în presa germană arată că armata germană se confruntă cu probleme foarte mari privind întreţinerea armamentului greu. În contextul creşterii agresiunii Federaţiei Ruse în estul Europei, Germania nu deţine potenţial militar pe măsura ambiţiilor sale în domeniul relaţiilor internaţionale, scrie washingtonpost.com.

Săptămâna trecută, o navă maritimă germană trimisă în Africa pentru operațiuni antipiraterie, organizate în comun cu alte state europene, a ajuns la destinaţie fără o componentă tehnică vitală. Elicopterele sale „Sea Lynx” au rămas de asemenea în Germania din cauza unor probleme de întreținere. Şi acesta este doar o parte mică a problemelor armatei germane. Un raport parlamentar obţinut de presa germană săptămâna trecută arată starea proastă a armamentului greu al armatei germane. Numai unul, din cele patru submarine, este operațional. Doar 70 din cele 180 de vehicule blindare „GTK Boxer” sunt pregătite pentru a fi folosite în misiuni şi doar șapte elicoptere ale flotei germane, din cele 43, sunt capabile să zboare. De asemenea, săptămâna trecută, instructorii germani, în drum spre Irak, pentru a instrui luptători kurzi, au fost blocați în Bulgaria din cauza unei defecțiuni la avion.

Pentru un stat care şi-a anunţat dorinţa de a juca un rol mai mare în relaţiile internaţionale, problemele din cadrul Ministerului Apărării sunt atât de mari încât se recurge la închirierea de avioane suplimentare din cauza problemelor tehnice, care au dus împiedicarea mai multor misiuni. În contextul creşterii agresiunii Federaţiei Ruse în estul Europei, raportul respectiv alimentează o dezbatere aprinsă despre pregătirea militară germană. În același timp, publicarea acestui raport subliniază relația complexă a acestei națiuni cu puterea militară în deceniile de după al Doilea Război Mondial. Opinia publică se pronunţă ferm împotriva participării armatei germane în operaţiuni în afara ţării.

„Cred că există o diferenţă mare între ambiţiile noastre şi capacităţile noastre actuale”, a declarat Patrick Keller, expert în domeniul politicii de securitate la Fundaţia „Konrad Adenauer” din Berlin, centru asociat creştin-democraţilor cancelarului Angela Merkel. „Acest lucru arată foarte clar că noi nu putem ridica ambiţiile noastre pe moment.”