ARHIVELE COMUNISMULUI // IVAN BODIUL, SPRE CER SAU LA FUNDUL IADULUI?

Documentele atestă că „micul conducător” a fost un satrap, hoț și proxenet al propriei soții

George Mârzencu

Plecarea recentă în neființă a fostului stăpân local al RSSM, Ivan Bodiul, a trezit la viață niște schelete din dulapurile comuniste. Unii au prins a glorifica era „comunistă” de atunci, alții au propus o anumită „comemorare” a celui dispărut. Cel mai regretabil însă a fost să citim că primii conducători actuali ai R. Moldova „i-au dat ultimul omagiu fostului prim-secretar comunist, I.I. Bodiul”. Ca să facem cunoștință mai îndeaproape cu acest personaj, am hotărât să răsfoim câteva documente de arhivă care-l vizează, oprindu-ne la anii 1951-1952 ai secolului trecut, când Ivan Bodiul exercita funcția de prim-secretar al Comitetului Raional Chișinău al PCM(b). (Vezi fondul nr. 51 din Arhiva Organizațiilor Social-Politice (OSP) din RM)

Politica de cadre a lui Bodiul

Mai multe pagini din arhivele respective atestă, prin concluzii oficiale,  ale forurilor de partid, ascunse prin arhive speciale sub parafa „strict secret”, că politica de cadre promovată de Bodiul se efectua mai mult în interesele sale personale. Bunăoară, un prieten apropiat de al său, pe nume Stepanov, președintele kolhozului din satul Răzeni, a fost transferat la șefia kolhozului „Biruința” din Cojușna, doar pentru ca lui Bodiul să-i vină mai ușor să-și viziteze amicul, spre a se căpătui cu produse ieftine din kolhoz.

În altă parte, Bodiul l-a invitat tocmai din orașul Krasnodar pe unul Șapocinikov și l-a numit președinte al kolhozului „Zarea Komunismului” din raionul Chișinău, deși acela nu avea măcar studii agricole.

Încă pe atunci (ulterior lucrul acesta a devenit cunoscut de toți), Bodiul îi persecuta vehement pe cei care se încumetau să-l critice. Doar un singur exemplu, confirmat de controlorii Comitetului Central. Un șef de secție pe nume Boico a spus la o plenară de partid precum că Bodiul îl protejează nemeritat pe președintele executivului raional, tov. A. Șkreabaci, care-i plin de neajunsuri și a dat indicații de „a le strânge cureaua kolhoznicilor”. Pentru această critică Boico a fost eliberat din funcție, trimis în alt raion, iar apartamentul în care a locuit acesta a fost repartizat rudelor lui Bodiul.

La o ciudă ordinară, Bodiul l-a exclus din partid, pe nedrept, pe mecanicul staţiei de tractoare din Durlești, Evtodi I.M. În scurt timp, Comitetul Central a stabilit că acesta n-a comis nicio faptă reprobabilă și i-a restabilit calitatea de membru de partid. Instanțele superioare atestă într-o notă de control că Bodiul a prins a conduce autoritar raionul Chișinău, fără a se consulta cu membrii biroului de partid și cu alți tovarăși. Astfel, el neglijează rolul organizațiilor primare de partid și nici nu știe cu ce se ocupă ele.

Bodiul și kolhozul din Cojușna

Ca să-l aducă pe Stepanov la Cojușna, Bodiul a muncit mult. La 16 februarie 1952, el a organizat în acest sat adunarea kolhoznicilor de alegere a lui Stepanov în funcția de președinte al gospodăriei. Din cei peste vreo patru mii de kolhoznici, la adunare a participat doar jumătate (adică nu s-a întrunit cvorumul), iar pentru candidatura lui Stepanov au ridicat mâna doar vreo douăzeci de oameni. Cu toate acestea, Bodiul a anunțat că noul președinte este ales.

Oamenii din sat au prins a se revolta și s-au adresat în diverse instanțe ale statului, inclusiv la Moscova. Până la urmă, de aici i s-au tras problemele. Dacă soția sa, Clava, n-ar fi fost prietena (în documente – „stenografista”) lui Brejnev, pe atunci prim-secretar al CC PCM, Ivan Bodiul avea să fie destituit și trimis și el la muncă prin vreun kolhoz de la periferia Basarabiei.

Se hrănea din munca altora

Nenumărate scrisori sosite pe adresa instanțelor superioare îl demască pe Ivan Bodiul până la cele mai mici amănunte. Ținând cont de caracterul răzbunător al acestui personaj și protecția pe care o avea în persoana lui Leonid Brejnev, semnalele de multe ori veneau pe cale anonimă, însă faptele descrise, de regulă, se adevereau. Într-o scrisoare, din 16.06.1952, înregistrată în „sectorul special” al CC PCM(b), se afirmă că în kolhozul „Kotovski” din Durlești a fost depistată o delapidare de cincizeci de mii de ruble. Actul de control i-a fost transmis lui Ivan Bodiul, pentru a lua măsuri. Însă acesta a ascuns documentul în sertar și a continuat să se alimenteze din kolhoz cu unt, carne și altele la prețuri de nimic.

Lui Bodiul îi place să se îmbrace frumos, însă lui nu-i place să plătească pentru confecționarea hainelor, mai spune autorul scrisorii. Și-a cusut un costum și un palton la atelierul combinatului industrial raional, unde director este tov. Ghelt. Își poartă cu plăcere hainele, deoarece Ghelt a plătit pentru ele în casa întreprinderii, așteptând ca Bodiul să-i întoarcă banii, dar în zadar.

Și în această scrisoare se pomenesc relațiile lui Bodiul cu kolhozul din Cojușna. Între altele, autorul afirmă că, în ajunul zilei de 8 martie 1952, Bodiul l-a trimis pe șoferul său personal, Alexei, la președintele de acolo, Stepanov. Acela i-a dat șoferului un butoi cu vin de calitate „pentru Bodiul”, și asta era doar „prima cotă” de răsplată a lui Stepanov pentru transferarea sa la cârma gospodăriei din Cojușna, se mai menționează în cele scrise.

Și-a aranjat rudele la un loccălduț

În semnalele comuniștilor și kolhoznicilor se mai spune că, odată cu sosirea lui Ivan Bodiul la conducerea organizației de partid a raionului Chișinău, fluctuația cadrelor a luat o amploare fără precedent. Unii lucrători sunt concediați pe nedrept, fără milă, alții pleacă singuri persecutați de noul conducător ș.a.m.d. Pe una din pagini găsim informația precum că, în locul celor concediați pe nedrept, Bodiul și-a angajat rudele sale: „Tov. Goncearenco, soțul surorii sale, un leneș și un bețivan, ocupă funcția de șef al secției raionale de comerț, iar fratele său a fost numit instructor-contabil al secției agricole”.

Dar și prietenii lui Bodiul erau aranjați bine. Controlorii Comitetului Central al Partidului au stabilit că Bodiul i-a angajat la muncă responsabilă pe amicii săi, Minalati și Saunen, dar aceștia nu erau decât niște persoane întâmplătoare, fără capacități adecvate, fiind ulterior concediați sub presiunea instanțelor superioare.

Lupta cu naționalismul

Ca să-și facă totuși carieră, Bodiul a prins a-l informa pe Leonid Brejnev despre toți și despre toate. A prins o temă avantajoasă pentru un nomenclaturist – „manifestările de naționalism românesc”, și a început s-o exploateze. De fapt, informațiile lui Bodiul nu erau decât niște denunțuri ordinare. Într-o scrisoare din 16 aprilie 1951, Bodiul scrie că vicepreședintele executivului raional Chișinău, Plămădeală, este un naționalist înveterat. Lucrând anterior în funcția de președinte al kolhozului „Kirov”, le-a vorbit mereu kolhoznicilor că rușii și comuniștii nu trebuie admiși la conducerea gospodăriei agricole.

Până nu demult, spune Bodiul, la conducerea kolhozurilor „Kalinin” și „Znamea pobedî” s-au aflat, respectiv, Lozovan și Andronache. Ei au făcut mereu propagandă antikolhoznică, iar fratele lui Andronache a luptat cu arma în mâini împotriva puterii sovietice și, în momentul arestării, s-a împușcat, ca să nu cadă în mâinile securității.

Tot în această notă, care conține zeci de nume de „dușmani ai poporului”, Bodiul îi atacă și pe câțiva specialiști evrei. Între altele, el spune că „în instituțiile medicale din raion activează un grup de persoane ce nu inspiră încredere. Aceștia sunt medicii Bronștein, Lahmanovici și Grimblat, care… au admis îmbolnăvirea oamenilor de tifos exantematic și febră tifoidă”.

Își trimitea soția în braţele lui Brejnev

Ivan Bodiul era un hărțuitor de femei la locul său de muncă. Despre aceasta a semnalizat în instanțe Nicolai Skaev, unul dintre șefii de secție din cadrul Comitetului Raional de partid Chișinău. Într-o scrisoare de 13 pagini dactilografiate, adresată secretariatului CC al PCUS, acesta informează că Bodiul a pus ochiul pe o tânără comunistă, pe nume Pronina, venită de curând la muncă în aparatul de partid. Într-o zi însă Bodiul a căutat-o și a aflat că ea a plecat cu altul, cu un oarecare Kolosovski, președintele kolhozului „Calea Stalinistă” din Suruceni. Imediat după aceasta, Bodiul a convocat biroul Comitetului Raional de partid, a anunțat că tovarășa Pronina a degradat moral și urmează a fi concediată, fapt îndeplinit chiar în acea ședință. Drept pedeapsă, se spune în document, „tovarășa Pronina a fost trimisă la lucru în kolhoz”. Faptul în cauză a fost confirmat și de către comisia CC al PCM care a examinat cele înșirate în scrisoarea lui Skaev și a anulat decizia luată de biroul lui Bodiul.

Conform semnalelor de la fața locului, Bodiul se lăuda mereu că soţia sa, Clava, „lucrează stenografistă la Leonid Ilici Brejnev” și că sunt „în relații foarte bune”. Cică revelionul 1952 l-au sărbătorit împreună, la Moscova. Bodiul spunea că „Leonid Ilici are grijă de noi, degrabă Clava va primi un automobil personal…, apoi Leonid Ilici ne va da un apartament mai bun în Chișinău”.

Despre relațiile „speciale” între Leonid Brejnev și Claudia Bodiul și faptul că Ivan Bodiul știa despre ele au circulat diferite zvonuri pe parcursul anilor. Nu știm însă dacă i-a văzut cineva într-un pat pe amândoi, însă replici duioase gen „Clavușca” și „Leoncik”, auzite de cei din jur în unele momente când celor doi li se părea că sunt singuri, au pătruns până și în arhivele pe care ne bazăm acum.

Ținând cont de rezistența „titanică” în pofida numeroaselor încălcări și hoții pe care le comitea Ivan Bodiul la acea vreme, dar și de cariera fulminantă de care a avut parte datorită patronajului lui Brejnev, observatori din Chișinău afirmau că soţia lui Bodiul și Leonid Ilici erau mai mult decât buni colegi de serviciu. Iar Ivan Bodiul profita de pe urma relaţiilor apropiate între cei doi.

Destituit după ce… a furat un porc din kolhoz

După ce „stăpânul” își umplea buzunarele și bagajele cu de toate, iată că vreo câțiva șefi de gospodării agricole au refuzat să-i mai dea lui Bodiul produse pe degeaba. Stăpânul s-a răzbunat și i-a scos iute din funcție. Numai într-un an de zile, afirmă sursa, Bodiul a concediat nouă președinți de kolhoz: Kolpașikov, Tereșcenko, Șveț, Bobrenko, Skleamin, Zuev și alții.

Viitorul stăpân al Moldovei a căzut în cursă tocmai când nu se aștepta. Obișnuit să trăiască pe picior larg pe seama altora, el și-a băgat mâna adânc și în vistieria kolhozului „Molotov” unde președinte era un oarecare Chicu B.G. În această gospodărie, Bodiul, pe lângă altele, în  modul cel mai deschis, și-a ales un porc de peste o sută de kilograme, a plătit pe el vreo trei ruble și l-a luat acasă. Cazul s-a răspândit prin RSSM și a ajuns până la Moscova.

Astfel, la 29 decembrie 1952, secretarul CC al PCM(b), D. Gladki, informează Kremlinul printr-o scrisoare oficială că „faptele s-au adeverit. Pentru încălcarea Statutului… Ivan Bodiul a fost eliberat din funcția de secretar al CR Chișinău al PCM(b) și i-a fost aplicată mustrare aspră. În același timp, a fost obligat să achite costul porcului însușit ilegal din kolhoz”. Tot acolo, secretarul Gladki scrie la Moscova că alte animale ce lipsesc din gospodăria agricolă respectivă: doi cai, două bovine, patru oi, trei porci și peste o mie șase sute de păsări vor fi recuperate nu din contul lui Bodiul, ci al persoanelor responsabile din kolhoz.

După destituirea din funcția de secretar al Comitetului Raional Chișinău al PCM(b), Bodiul a fost numit director al Școlii Republicane de Agronomi din Chișinău. Ceva mai târziu, în 1961, sub bagheta magică a lui Leonid Brejnev, care între timp a devenit președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, a ajuns prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei. În această funcție, Ivan Bodiul a putut să-și manifeste pe deplin trăsăturile relevate în rândurile de mai sus.

Octombrie 1974. Leonid Brejnev (stânga) şi Ivan Bodiul (dreapta) pe străzile Chişinăului

Coperta dosarului cu 111 pagini ce vizează controlul activității lui Ivan Bodiul efectuat de organele superioare de partid, soldat cu destituirea acestuia din funcția de secretar al Comitetului Raional Chișinău al PCM(b). Februariedecembrie 1952.

(Dosarul nr. 165, fondul nr. 51,  din Arhiva OSP din RM)

 Extras din nota informativă a lui Ivan Bodiul pe numele lui Leonid Brejnev, în care îi denunţă penaţionaliştii româniși peevreii ce nu inspiră încredere. Aprilie 1951.

(Document din Arhiva OSP din RM)

Nota CC al PCM(b) semnată de secretarul D.Gladkii, expediată secretariatului CC al PCUS (cancelaria lui Nikita Hrușciov), despre demiterea lui Ivan Bodiul din funcția de secretar al Comitetului Raional Chișinău al PCM(b). Decembrie 1952.

(Document din Arhiva OSP din RM)

 O corespondență între instanțele de partid vizând comportamentul nedemn al lui Ivan Bodiul. Adresată lui Afteniuk G.T., șeful Secției agricole a CC al PCM(b); semnată de Belous, șeful Secției agricole din cadrul Comitetului Raional Chișinău al PCM(b). Mai 1952.

(Document din Arhiva OSP din RM)

 Semnătura originală a lui Leonid Brejnev, pe un set de materiale ce vizează hoțiile lui Ivan Bodiul prin kolhozurile din raionul Chișinău. Martie 1952.

(Document din Arhiva OSP din RM)

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)