Arca lui Noe: Bronz tropical pe litoralul Antarctidei

ROZA VÂNTURILOR // Exploratorul Ivan Mizin vorbeşte despre pinguinii şi harbujii celui mai rece continent de pe glob

Stând întinsă la soare pe plaja unei staţiuni a Mării Negre, am remarcat un brunet de 35 de ani, bine făcut, care păşea ţanţoş pe pietrele fierbinţi, atrăgând privirile femeilor de pe plajă prin bronzul său tropical. „Tocmai am revenit din Antarctida”, mi-a explicat el. Ciudat, un bronz de invidiat îl poţi obţine şi pe cel mai rece continent din lume. Staţi puţin! Ciudăţeniile nu se opresc aici. Ştiaţi că Antarctida este vizitată anual de zeci de mii de turişti, că pinguinii imperiali se înmulţesc la temperatura de -70 de grade celsius, că pe staţiunile amplasate pe acest continent sunt doar bărbaţi, iar cel mai important om este bucătarul. Şi culmea – în Antarctida pot fi cultivaţi harbuji! Despre toate acestea şi multe alte minuni mi-a vorbit bărbatul cu bronz tropical, Ivan Mizin, explorator şi zoolog din Rusia.

Din Moldova până în Antarctida

Născut în 1970, într-o suborbie a oraşului Moscova, capitala Rusiei, într-o familie de cercetători, Ivan Mizin nu a putut face altceva decât să păşească pe urmele părinţilor săi. A absolvit Facultatea de Biologie a Universităţii de Stat din Voronej. S-a specializat în zoologie şi, de mai bine de 20 de ani, cercetează animalele pe cale de dispariţie: urşii bruni, zimbrii şi… „pinguinii imperiali. Anume aceştia m-au ademenit în Antarctida”, a mărturisit Ivan. Spune că a început să călătorească împreună cu părinţii de la vârsta de 12 ani. Prima călătorie în afara Rusiei a făcut-o în R. Moldova, unde a satisfăcut şi serviciul militar.
„Şi faşi, măi?” este tot ce îşi aminteşte rusul în limba română.

A studiat Antarctida un an şi jumătate, timp în care nu a putut comunica cu familia decât prin intermediul telefonului şi, din când în când, o dată la două săptămâni, al skype-ului.

„Asta e soarta unei soţii de cercetător – să aştepte ani în şir şi să reziste despărţirilor îndelungate.” Prima soţie a lui Ivan Mizin, împreună cu care are o fiică de 13 ani, nu a rezistat, a doua încă mai ţine piept despărţirilor. „Aş lua-o şi pe ea în expediţie, dar femeile sunt prea firave pentru condiţiile dure ale Antarctidei.” În Antarctida, iarna, temperaturile scad până la -70 de grade celsius.

Pinguinii sunt extratereştri

Vânt puternic, temperaturi foarte joase, vizibilitate scăzută la maxim – în asemenea condiţii doar pinguinii imperiali se pot înmulţi. Timp îndelungat oamenii s-au tot întrebat cine sunt pinguinii: păsări sau animale? Cercetătorul Ivan Mizin are răspuns la această întrebare.

„Ei sunt extratereştri. Cel puţin aşa pare la prima vedere. Evident că pinguinii imperiali, la fel ca alte specii de pinguini, sunt nişte păsări obişnuite. Femela, după ce depune oul, îl dă în primire masculului şi pleacă pentru o lună mai aproape de apă, unde este multă mâncare, ca să-şi poată restabili puterile. În acest răstimp, masculul poartă oul într-un sac special. Pinguinii părinţi au grijă pe rând de pui. Acesta apare după aproximativ 30 de zile de clocire. Cu toate acestea, sentimentul părintesc nu este atât de dezvoltat la pinguini, un om poate prinde un pui de pinguin fără teama că va fi atacat.”

Anume de prinderea puilor de pinguini sunt legate cele mai haioase amintiri ale cercetătorului Ivan Mizin. E suficient să vă imaginaţi doar cum arată acest proces. Un bărbat încotoşmănat, cu pâslari în picioare, cu căciulă pe urechi şi cu ciorpac în mână.
„Pinguinii reacţionează foarte ciudat. Se opresc pe loc de parcă ar fi statui sau cad şi se prefac morţi. Însă dacă te apropii mai mult, fug în toate direcţiile. Uneori e nevoie de câteva zile ca să prinzi un pui de pinguin”, menţionează cu zâmbet cercetătorul.
Deşi a studiat mai bine de zece luni aceste păsări-extratereştri, Ivan recunoaşte că nu a învăţat totuşi să deosebească femelele de masculi: „Sunt absolut identici, unicul lucru care îi deosebeşte este timbrul sunetului pe care îl emit; femelele scot un sunet puţin mai piţigăiat”.

Ne aşteaptă răcirea globală

Viaţa pinguinilor imperiali nu este unicul subiect de cercetare al al lui Ivan Mizin. „Chiar dacă s-a vorbit mult despre o potenţială încălzire globală, cercetările recente arătă că globul pământesc va fi supus unui proces de răcire a climei. Nu vă alarmaţi! Acest lucru nu va fi mâine şi nici în viitorul apropiat. Procesele climaterice durează sute şi mii de ani”.

Ivan Mizin m-a asigurat şi de faptul că efectul de seră ca rezultat al activităţii umane, despre care s-a vehiculat atât de mult, nu este altceva decât un fâs. „Ultimele studii ştiinţifice au demonstrat că activitatea umană nu poate influenţa procesele climaterice. Eruperea unui vulcan micuţ poluează atmosfera mult mai puternic decât zeci de uzine uriaşe”. Acest lucru însă nu diminuează vina omului în ce priveşte distrugerile şi pagubele biofaunei. „Acolo unde calcă piciorul omului nu mai rămâne loc pentru natura sălbatică. Omul este pretutindeni. Unicul loc inaccesibil pentru om este oceanul, deoarece este adânc. Însă mi-e teamă că vor trece câteva zeci de ani şi omul va penetra şi această stihie”, s-a arătat neliniştit cercetătorul.

Harbuji crescuţi în Antarctida

Ivan recunoaşte că şi el a căzut victimă dorinţei de a pătrunde în locurile inaccesibile. Acesta este un alt motiv pentru care a fost de acord să participe la expediţia de un an şi jumătate pe cel mai rece continent. „Binoclul, aparatul de fotografiat şi laptopul sunt tot ce am luat cu mine. Fiecare participant la expediţie este asigurat de organizatori cu câteva seturi de haine, scurte, pulovere, şi chiar lenjerie. Toate sunt confecţionate din stofe speciale care te ajută să rezişti frigului. Omul se poate afla în aer liber doar câteva luni ale anului”.

Restul timpului exploratorii îl petrec în interiorul staţiunilor amplasate pe continent. Aici sunt create toate condiţiile necesare pentru viaţă. Cel mai important om în staţiune este bucătarul. „De dispoziţia lui depinde ce vom mânca noi.” Apropo, în fiecare staţiune sunt sere mici unde se cultivă roşii, castraveţi şi alte legume. „Ele nu sunt la fel de gustoase ca cele de acasă, dar ne împlinim pofta. O dată la două luni, culegem vreo doi harbuji mărunţei pe care îi împărţim frăţeşte. Fiecărui îi revine câte o jumătate de felioară.”

Turism la polul Sud

Agricultura, meşteşugăritul, industria extractivă sau practicarea oricărei alte activităţi economice este interzisă. Unica uzină de pe teritoriul imens al Antarctidei este uzina de prelucare a deşeurilor. Oriunde este omul, acolo este şi gunoi. Deşeurile prelucrate la această uzină sunt transportate în ţara care a făcut acest gunoi. „Fiecare se străduie să lase cât mai puţin gunoi. Nici într-un caz nu se aruncă lucrurile care pot fi utilizate de mai multe ori”, a menţionat Mizin. Şi totuşi în Antarctida se dezvoltă, tot mai mult şi mai mult, o activitate economică. „Anual, în sezonul de vară, Antarctida este vizitată de zeci de mii de turişti.” Ivan Mizin relatează că vara Antarctida este miraculoasă.

Temperatura se ridică la un grad, e foarte mult soare, razele acestuia se reflectă în suprafaţa albă-sclipitoare de sute de km pătraţi, care pare a fi nemărginită. „Te simţi parcă în pustiul Sahara, numai că în loc de nisip este gheaţă. Soarele e la fel de arzător şi te poţi pârjoli foarte uşor şi repede.”

Cercetătorul Ivan Mizin le recomandă tuturor să viziteze acest continent. „Turistul se va alege cu certitudine cu un bronz tropical şi cu amintiri de nedescris. Antarctida e cu adevărat fermecătoare.”

Svetlana Panţa

The following two tabs change content below.