Apropos// Israelul a cerut deschiderea arhivelor Vaticanului privitoare la Al Doilea Război Mondial

Israelul a cerut duminică deschiderea arhivelor Vaticanului privitoare la al Doilea Război Mondial, după decizia Papei Benedict al XVI-lea de a relua procesul de beatificare a lui Pius al XII-lea, acuzat că a păstrat tăcerea în timpul Holocaustului, relateaza AFP, preluată de NewsIn.
“Procesul de beatificare nu ne priveşte, este o chestiune ce priveşte Biserica Catolică. În privinţa lui Pius al XII-lea, este treaba istoricilor să evalueze şi de aceea cerem deschiderea arhivelor Vaticanului”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului israelian de Externe, Yigal Palmor.
Arhivele Vaticanului vor fi disponibile cel mai devreme în 2013, a spus anul trecut rabinul David Rosen, care participă la negocierile privind “acordul fundamental” asupra stabilirii în 1993 de legături diplomatice între Israel şi sfântul scaun.
Sâmbătă, Suveranul Pontif a semnat decretul prin care se recunosc “virtuţile eroice” ale defunctului Papă, ceea ce îi oferă titlul de “venerabil”, etapă indispensabilă pentru continuarea procedurii de beatificare.
Pontificatul lui Eugenio Pacelli, care a condus Biserica Catolică din 1939 până în 1958, rămâne foarte contestat. Papa Pius al XII-lea este acuzat că a păstrat tăcerea în privinţa Holocaustului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
The following two tabs change content below.