Apropos Despre 23 februarie, raţional

Citeam, zilele trecute, însemnările sentimentale ale unui blogger despre ziua de 23 februarie. Era o încercare de a explica de ce unii „români şi filoromâni” ca el îşi felicită taţii cu această „sărbătoare” sovietică. Până la urmă, nu am înţeles de ce. Ieşea că îi este recunoscător Armatei Sovietice pentru şansa tatălui său de a învăţa limba rusă şi de a se maturiza. În general, explicarea, justificarea nostalgiilor, sentimentelor e un lucru zadarnic, chiar inutil. Vrei – sărbătoreşte, nu vrei – nu sărbători. În cazul dat, nu-mi pot da seama cum o relaţie de suflet cu părintele tău te motivează să celebrezi armata ocupantă. E ca şi cum ai transforma în propagandă sentimentele filiale.
Orice s-ar spune, 23 februarie este o sărbătoare politică şi devine tot mai politică, căci e legată de URSS. Unii se înverşunează să o marcheze cu orice preţ, alţii consideră, pe bună dreptate, că ar fi cazul să ţinem cont de faptul că RM s-a despărţit de URSS. Ca şi multe alte evenimente sovietice, această sărbătoare e bazată pe un mit, pe o falsificare, ca să fim mai expliciţi.
„Tinerele detaşamente ale Armatei Sovietice” nu au obţinut nicio o victorie în această zi a anului 1918, după cum scria până nu demult în manualele sovietice. Istoricii au stabilit că lui Stalin personal i-a aparţinut acest neadevăr „patriotic”.
Reprezentanţii comitetului organizatoric „23 februarie” din Odesa s-au adresat cu un apel către Rada Supremă a Ucrainei şi către Duma Federaţiei Ruse cu propunerea ca ziua de 23 februarie să fie proclamată „zi internaţională a victimelor războiului civil, deoarece ambele state au avut de suferit cel mai mult în urma evenimentelor din 1918-21”, scrie politikan.com.ua.
Iar noi continuăm să ne felicităm taţii cu acest prilej şi mai vrem să părem umani.
Paul Borzac
The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău