Apost’ofuri

taniadaniliuc4Microbuzul era gata de plecare. În ultimele clipe, au intrat sprinten două băbuțe cu câte două torbe burduşite cu verdeţuri. Tinerii nu s-au încumetat să-şi ridice oasele de pe banchete, obosiseră deja. Nu moralizez, Doamne fereşte. O doamnă de vreo 40 de ani s-a sculat să-i ofere locul uneia dintre bătrâne. La care ultima: „Stai jos, draga mătușii, căci eu voi muri mâine-poimâine, dar tu mai ai de trăit, păstrează-ți puterile”.

Bunica mea a supravieţuit unui război, foametei, a construit o casă, a crescut și a învățat trei copii, a legănat zece nepoți și mai leagănă patru strănepoți. Cu câțiva ani în urmă, a avut arsuri grave pe mai mult de 50% din corp, a stat un an la pat. Apoi a alunecat pe gheață și și-a fracturat bazinul. Şi a mai zăcut un an. Însă nu se lasă, acum, în două cârje, sapă, prășește în grădinuţa sa, crește pui, ca să nu suferim noi de foame. Nu suportă să fie compătimită. Când le vede pe cele două fiice, și ele la pensie, cum aleargă la ea ca să o ajute sau să-i aducă ceva de mâncare, zice: „Of, de m-ar strânge odată Dumnezeu, să nu le mai văd pe fetele estea cum se chinuie cu mine!”.

Tania Daniliuc

The following two tabs change content below.