Aparate de ras pentru găsirea puricilor

Mircea V. Ciobanu

  Am intrat în faza activă a campaniei electorale. A fost mai întâi un preambul al preşedintelui PD (privind punerea la respect a inspectorilor rutieri şi revizuirea reformei şcolare), anticipat de codul electoral al socialist-democraţilor, de trasarea hotarelor circumscripţiilor, care face praf lozinca „raionul tău – deputatul tău” (după ce nu a lăsat piatră de piatră din povestea cu „rechemarea deputatului”), toate fiind parte a jocului electoral, nu reguli de joc.

Pe partea socialistă, preambulul a fost „republica prezidenţială” (o himeră care îl apără pe actualul preşedinte de orice reproş pentru ineficienţă) şi alte câteva „iniţiative”, sterile, dar zgomotoase. Inclusiv, povestea de adormit copiii, cu recuperarea miliardului şi, mai nou, cea cu reformarea reformei de pensionare.

Referendumul anti-Chirtoacă, aşa cum îl afişează socialiştii, este şi el un soi de brambureală electorală (pe faza ei activă). Am găsit în cutia poştală nişte publicaţii socialiste intitulate „Referendum”. Pe lângă câteva improvizaţii ale unor indivizi care declară că ar putea fi mai buni primari decât actualul (aţi recunoscut ideea socialistă – leninistă! – despre orice bucătăreasă capabilă să conducă ţara?!), am reţinut nişte anunţuri cu premii (aparate de ras şi altele) pentru cei care – fiţi atenţi! – vor găsi purici demonstrativi pentru demisia lui Chirtoacă. Adică: dacă aveţi şi voi pică pe primar, nu ezitaţi s-o afişaţi! Şi nu că aceste „argumente” nu ar exista, dar cum anunţi un referendum şi apoi rogi locuitorii să-ţi justifice (contra premii!) enormele cheltuieli ale scrutinului? „Referendumul” aduce nota sa de absurd în acest spectacol al democraţiei moldoveneşti, cu protagonistul aflat în arest, având pentru unii alură de criminal, iar pentru alţii, aură de martir. Partidele conduse de Şor şi Usatâi (alţi primari cu aură de victime şi alură de bandiţi, gata să se avânte în parlamentare) sunt decorul complementar al acestui carnaval caragialesc.

Cu iz electoral sunt – previzibil – şi discursurile miniştrilor din guvernul Filip, rostite – fiţi atenţi! – la sediul partidului, sub drapelul partidului, nu la guvern, populiste, cu grijă de umiliţi şi obidiţi, spuse cu o inocenţă senină, de parcă aceste domenii au fost gestionate până acum de extratereştri. Prinderea puricilor în propriul organism, privit ca unul străin, e o performanţă inedită.

De azi încolo trebuie să ne deconectăm creierul până la sfârşitul campaniei: instrumentul de gândire devine inutil. În cazul domeniului educaţiei mai poţi căuta aceiaşi purici ai reformelor nepopulare (or, toate reformele autentice sunt nepopulare), mai poţi specula pe contrareforme aplaudate de vulg (deh, nicio noutate, misiunea de partid trebuie îndeplinită, fie şi în detrimentul reformelor necesare) – pentru că aceste reforme le-ar fi făcut „alţii” (oponenţii, cum să nu!).

Dar cine a încurcat până acum reformatei noastre justiţii să contribuie la un climat normal în mediul de afaceri, să stimuleze investiţiile, nu să sperie investitorii şi oamenii care vor să pornească o afacere? Ministrul justiţiei, căutând purici în propria blană, riscă să fie descalificat definitiv, pentru ipocrizie. Tot aşa cum ministrul de interne ar trebui, în mod logic, admonestat, ca fiind singurul demnitar care trebuie să-şi asume reproşul şefului său de partid (cel cu abuzurile inspectorilor rutieri).

Deciziile voluntare (în loc de respectarea legii) sunt o mare năpastă, în esenţă. L-am auzit pe ministrul justiţiei spunând că scutirea într-un an de controale a agenţilor economici a sporit contribuţia acestora la buget. Dacă urmăm logica, ar trebui să renunţăm definitiv la controale. Or, asta înseamnă să stimulăm evaziunile fiscale şi ilegalităţile economice. Nu aici e buba, ci în abuzul organelor de control, în controalele arbitrare, făcute în alt scop decât monitorizarea instituţională. Simplu spus, e(ra) vorba de „raketul” de stat.

De altfel, nici deplasarea accentului de pe controlul poliţienesc al întreprinderilor pe cel economic nu e soluţia legală (or, asta înseamnă pedepse economice în loc de cele contravenţionale sau penale, iarăşi, în favoarea celui care efectuează controlul). Moratoriul la diverse controale (care oricând pot fi anulate, invocând agravarea stării de lucru în domeniu) nu numai că nu sunt eficiente, ele sunt la limita (i-)legalităţii instituţionale. Este ca şi cum, pentru a câştiga simpatia şoferilor, ai anula – să zicem, pe un an de zile – activitatea inspecţiei rutiere. S-ar bucura enorm tocmai cei care se simt sufocaţi de regulamentul circulaţiei. Şi vor fi discriminaţi, implicit, cei care îl respectă.

Atragerea investitorilor se face nu prin transferul controlului poliţienesc pe responsabilitatea celui financiar, ci prin ameliorarea cadrului juridic, o competenţă directă a Minist(e)rului Justiţiei. Care arată prost, făcând declaraţii despre justiţia echitabilă şi eficientă…de la umbra drapelului PD.

În acest context al „concurenţei ideilor electorale”, riposta lui Pavel Filip pentru „iniţiativa” lui Dodon (cea cu pensiile) mi s-a părut demnă de reţinut: orice propunere e valabilă (fie şi ca variantă) numai în cazul în care există realmente suportul ori sursa financiară necesară. În caz contrar, e fie demagogie, fie presupune povară suplimentară pe acelaşi contribuabil.

Dar tot în acest context, în mod normal, orice propunere (în special cele care vin de pe palierul democraţilor) trebuie contrasemnată de premier, trecând „testul Filip”: care vor fi sursele de finanţare? Şi poate, la verificarea pungii goale, se mai dezumflă nişte promisiuni deşarte.

Având în vedere „tradiţiile” noastre electorale, ar fi normal să vă sfătuiesc să deconectaţi pe un an de zile televizoarele şi Internetul. V-aş sugera să mergeţi la bibliotecă sau la teatru ori să citiţi cărţile pentru care nu găsiţi timp. E o situaţie ideală după mine să faceţi sport, shopping şi lecturi de plăcere.

Pe de altă parte, toată forfota electorală poate avea şi părţi bune, inclusiv în spectacolele pentru public. În ideal, campania poate fi şi un concurs de idei. Adevărat, la noi totul se reduce la aceeaşi pară mălăiaţă pentru gura lui Nătăfleaţă. Campania poate fi eficientă, mai ales pe partea ei critică. Scrutinele chiar pentru asta există: să scoată în evidenţă lacunele guvernării.

Rămân, totuşi, la un sfat, bun pentru oricând, dar valabil, în special, acum: triază informaţia. Nu te lăsa îmbătat cu apă demagogică şi informează-te din cel puţin două surse. Alternative, bineînţeles.

Te poate manipula până şi cel care te avertizează de pericolul manipulării (subsemnatul, inclusiv). Moldoveneşte spus (dar în limba română, ca să nu fie dubii), dacă tot ştii că vei fi minţit, alege şi tu, cel puţin, pe cine ţi-ar plăcea să te amăgească.