Apa trece, guvernul tace

EUROPA INVERSĂ // Cei douăzeci de ani de independentă ai R. Moldova au trecut doar ca o aparenţă. În realitate, țara nu s-a desprins cine știe ce de fosta sa metropolă, URSS. Exemple putem să aducem cu duiumul. Astăzi ne referim doar la obsesia țării inexistente care mai domină procesul de „educație patriotică” a trupelor de grăniceri.

Motto:

Pe șoseaua din Ţiganca

Curgea sângele ca apa,

Râu-n sus pin` la Sculeni

Zac cadavre de oșteni…

(Cântec popular)

 

„Ya ih ubil!”

(Laudă a unui ocupant)

Până la momentul actual, pichetele de grăniceri din Republica Moldova (apropo, dislocate doar la granița cu Uniunea Europeană) mai găzduiesc adevărate memoriale și muzee care continuă să spele creierii tinerilor ostași în stilul sovietic stalinist. Mai mult, aceste instituții importante de stat poartă nume false atât după formă, cât și după conținut.

Pichetul de grăniceri din Stoianovca (Țiganca), Cantemir, este situat chiar pe malul Prutului și se numește „Al celor trei eroi: Buzițkov, Constantinov și Mihalikov”. Dar e firesc să ne întrebăm: de unde s-au luat aceste nume pe frontispiciul instituției de stat atât de importante? Nu cumva vin din oastea lui Ștefan, glorificând neamul? Poate au slujit Sfatului Țării postțarist și unificator? Sunt dintre părinții și buneii noștri, care au eliberat în 1941 pământul ocupat de Stalin și armata sa roșie? Sau poate fac parte dintre combatanții care au luptat în 1992 la Nistru împotriva hoardelor moderne?

Războiul pentru eliberarea Basarabiei

La 28 iunie 1940, Uniunea Sovietică a atacat mișelește România, prin aplicarea pactului secret Hitler-Stalin, alipindu-și brutal teritoriul dintre Prut și Nistru, precum și nordul Bucovinei. Un an mai târziu, la 22 iunie 1941, România a deschis focul la Prut pentru a-și recupera teritoriul. În zona de nord a Basarabiei, pe direcția Cernăuți, acționau Armata a treia română și Armata a unsprezecea germană. De la platoul Ungheni-Sculeni în jos câmpul de luptă l-a format în exclusivitate Armata 4 română, cu adevărați urmași ai lui Ștefan, mulți dintre ei de origine basarabeană. Iată doar câteva nume de basarabeni, ce figurează în arhivele românești de război ca bravi oșteni porniți cu arma în mâini să-și elibereze casele de ciuma bolșevică: Mocanu V., Mititelu N., Cojan V., Chirică S. etc. – toți din județul Cahul; Ciobanu V., Creangă D., Marinov M., Jechiu I. (jud. Tighina); Dodon G., Mârzenco M., Lupu C., Filat P., Mizumschi V. (jud. Lăpușna)…

La Cahul, Țiganca, Leușeni, Sculeni și pe tot lungul Prutului bravii ostași au fost întâmpinați cu foc de armă de către oameni străini acestor locuri, printre care: Buzițkov I. (din Samara), Mihalikov (Smolensk), Konstantinov A. (Tver), Vetcinkin K. (Belgorod), precum și Rîjikov A., Galkin M., Lapșov A., Morozov A., Kurban Durdy și mulți alții de tipul acesta, veniți prin părțile noastre călare pe tancurile sovietice la 28 iunie 1940.

Minciuna mai mare decât războiul

Un an mai târziu anume ei au tras cu foc de armă în oamenii noștri la Prut. Însă de curând au părăsit lunca Prutului și au rămas cu traiul pe aiurea. Doar câte odată mai veneau din străfundul lor siberian, spre a ține „lecții de patriotism”, adică pentru a ne îndruga povești de adormit copiii la sărbătorile oficiale sovietice.

Într-un timp, după 1991, balivernele lor „cu nemți” s-au ciocnit de „semeția” acestui stat pretins independent. Foștii grăniceri de la Prut nu mai figurau printre invitați de vază, dar cu venirea comuniștilor la putere, propaganda sovietică mincinoasă și-a făcut din nou loc în instituțiile de stat. Astfel, la Pichetul din Stoianovca a apărut un întreg memorial cu muzeu consacrat celor care au tras în oamenii noștri la Prut. Până astăzi pereții pichetului și ai muzeului sunt ornamentați cu diverse plăci comemorative în limba rusă despre lupte inexistente și „fapte vitejești ale grănicerilor în luptă cu fasciștii”. Paradox! O serie de texte scrise (agramat) în limba română îi atacă… pe români!

„Cine-au îndrăgit străinii, mâncă-i-ar inima câinii” – spunea poetul nostru național M. Eminescu. Blestemul geniului lovește direct în „procesul de educație patriotică” a tineretului basarabean încorporat obligatoriu în instituțiile de stat, în special în trupele de grăniceri. Ca să vezi, acest proces antinațional vine chiar din gura conducerii țării. Iată ce spirit trădător conține Ordinul Nr. 333 emis la 5 august 2004 de către Igor Colenov, Șeful Trupelor de Grăniceri ale R. Moldova (O asemenea „operă” a prostiei de neam nu poți să nu o citezi integral.):

„În scopul eternizării memoriei ofiţerilor-grăniceri, educării efectivului în spiritul patriotismului faţă de ţara sa Republica Moldova, devotamentului Jurămîntului militar şi tradiţiilor de luptă ale Trupelor de grăniceri, dragostei faţă de subunitatea sa militară, consolidării disciplinei militare şi menţinerii capacităţii de luptă înalte, – ORDON:

Să se confere numele grănicerilor, Eroi ai Uniunii Sovietice Alexandru Constantinov, Vasili Mihalicov, Ivan Buzîţcov pichetului de grăniceri “Stoianovca” al Detaşamentului de grăniceri “Cahul”…”

De atunci, tinerii grăniceri repartizați să-și facă serviciul militar la pichetul din Stoianovca nu primesc arma până nu sunt trecuți prin muzeul local plin de minciuni sovietice.

Iunie 1941 a fost altfel

După cum am indicat mai sus, la 22 iunie 1941 România a fost ajutată de trupe germane doar în nordul teatrului de război. Doar în această zonă ofensiva generală a pornit din prima zi. Armata 4 însă, dislocată pe cursul inferior al Prutului, a primit o misiune cu caracter defensiv: să sustragă inamicul aflat în partea de sud a Basarabiei şi să execute acţiuni demonstrative locale, până la ordinul de forțare a râului pe tot frontul, adoptat la 2 iulie.

De altfel, ofensiva propriu-zisă a început abia la 4 iulie, la ora 15. În sectorul Leova-Cahul a intrat în luptă Divizia 1 de gardă a Armatei Române, comandată de generalul Nicolae Şova, abia ulterior fiind introduse în luptă şi trupele din Divizia 21 infanterie, precum şi Brigada 7 cavalerie.

Până atunci însă, chiar din prima zi, bravii basarabeni din Armata Română, împreună cu tovarășii lor de luptă, au traversat prin sânge Prutul peste podurile de șosea și cale ferată din dreptul localităților Țiganca și Epureni. Arhivele românești atestă că asupra acestei poziții ocupate în stânga Prutului au fost lansate sute și mii de bombe aviatice și de artilerie care au avariat serios podurile, însă ostașii eliberatori au rezistat. Tocmai la acest subiect povestea sovietică înșirată pe pereții pichetului o ia razna. În discursurile osificate ale „celor trei eroi” adevărul este amestecat cu minciuna într-atât că afirmațiile se bat cap în cap. Un „erou” numește o oră a bătăliei „dimineața”, altul spune că era „seara”. Altcineva declară că a „nimicit peste o mie de fasciști”, al treilea spune că „s-a ascuns în stufăriș”…

Aceste povești aberante „cu nemți” și cu „eroi sovietici” s-au transcris meticulos și pot fi citite pe unele site-uri oficiale din raioanele Cantemir și Cahul. Pentru obiectivitate, vom afirma că pe pagina electronică a Serviciului de Grăniceri fanteziile staliniste lipsesc, însă chipurile „celor trei eroi” străini Buzîțkov, Konstantinov și Mihalikov sunt prezente în Muzeul Gloriei acestui departament.

Așadar, după toată istoria descrisă, putem să ne punem fireasca întrebare: de ce, după 20 de ani de independență, ideologia mincinoasă a statului de care ne-am despărțit cu sacrificiul câtorva generații mai domină discursul unor muzee amplasate în spațiul unor instituții de stat, ca să aflăm și din contul cui este susținută asemenea ideologie? Nu cumva Guvernul Republicii Moldova se mai află sub ocupaţie sovietică?

Gheorghe MĂRZENCU