Anul familiei // Rata divorţurilor în R. Moldova este de 50 % în raport cu numărul de căsătorii

Luni, 28 ianuarie, președintele Igor Dodon a lansat „Anului familiei” în cadrul unui spectacol desfășurat la Palatul Republicii. Dodon a promis majorarea cuantumului indemnizaţiei unice la naştere pentru primul copil – 15 000 de lei, al doilea copil – 20 000 de lei și pentru al treilea copil și următorii – 30 000 de lei. Tinerele familii susțin însă că, pe lângă banii pentru nașterea, creșterea și educarea copiilor, este nevoie de un sistem medical, educațional, social eficient, nu de promisiuni în ajun de alegeri.

Prin decret prezidențial, anul 2019 a fost declarat în R. Moldova drept An al Familiei. Președintele Dodon susține că va fi elaborat un program pentru a promova, proteja și susține integritatea familiilor, obținerea unui spațiu locativ și majorarea indemnizației unice la naștere. La eveniment au fost invitate cupluri longevive și familii cu mulți copii, cărora li s-au oferit pachete din partea Fundației Galinei Dodon „Din suflet”. Dar nici de această dată atât președintele, cât și prima doamnă nu au dorit să divulge jurnaliștilor de unde provin banii fundației și când va fi făcut public raportul financiar.

Anul Familiei a fost inaugurat cu mare fast în timp ce datele statistice ne arată că, în 2017, în Republica Moldova s-au născut cei mai puțini copii de la independență. Puțin peste 30 mii de copii, cu 4 mii de copii mai puțin decât în 2016. Aceste date se arată în raportul cu privire la situația fertilității la nivel global și în Republica Moldova, prezentat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Potrivit datelor Serviciului Stare Civilă, în 2017, s-au născut peste 33.000 de copii, în timp ce 34.000 de persoane şi-au pierdut viaţa. 

Tinerele familii preferă să emigreze și să nască în străinătate

În ajunul alegerilor parlamentare, președintele Igor Dodon promite o indemnizație unică la naștere până la 30.000 de lei, președintele democraților, Vlad Plahotniuc, de 10.000 lei, aceeași sumă a fost pronunţată și de Ilan Șor, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare pentru furtul de la Banca de Economii. Doar că toate aceste promisiuni nu încurajează tinerele familii să nască mai mulți copii. „Al doilea copil ni-l dorim, însă nu vreau să nasc în Moldova”, susține Alina.

Corina Andronic din Chișinău spune că banii promiși de politicieni nu sunt o salvare. „Nu e vorba de bani, dar de cadrul în care crește și se dezvoltă copilul. Structura medicală, grădinița (sau lipsa acesteia), școala (cu 40 în clasă)”, menționează femeia. O altă problemă ar fi migrația, susține Mariana Ivasi. „Faptul că se nasc tot mai puțini copii se explică prin migrația masivă a tinerilor care nu văd niciun viitor aici, nesiguranța totală din partea statului, corupția agresivă în tot sistemul”, punctează Mariana.

„Ca să poți crește și educa un copil e nevoie de un salariu decent pentru ambii părinți. Nici nu vreau să ating tema extorcărilor în masă de la grădiniță, școală sau din sistemul medical dezastruos de la noi. Când te gândeşti prin ce ai trecut cu primul copil, îți piere pofta de alții!”, susține Victoria Țurcan.

 

O altă problemă, crește numărul divorțurilor

În ultimii ani, a crescut și numărul divorțurilor în R. Moldova. În 2017, potrivit Serviciului Stării Civile, rata divorţurilor a fost de 50 la sută în raport cu numărul de căsătorii. Circa 20.000 de cupluri şi-au unit destinele, cu aproximativ 2.000 de căsătorii mai puţin decât în 2016.

În 2017, au fost înregistrate 9.000 de divorţuri din cauza problemelor financiare, de distanță, lipsă de comunicare etc. Vârsta medie a bărbaţilor care decid să rupă legătura cu cea care le-a fost cândva aleasă a inimii este de 34 de ani, iar a femeilor care aleg să spună adio vieţii de familie este de 30 de ani.

În noiembrie 2018, guvernul a aprobat proiectul Legii privind procedura notarială. Documentul prevede că cererea de desfacere a căsătoriei prin acordul soţilor poate fi depusă la orice notar, în baza acordului comun al soţilor. Adiţional, în cerere, soţii pot opta pentru soluţionarea concomitentă pe cale amiabilă a modului de participare a părinţilor la educaţia copiilor, stabilirea locului de trai al acestora, plata pensiei de întreţinere sau partajul averii comune dobândite în perioada căsătoriei.

În 2016, în fiecare zi, ar fi emigrat autorizat peste hotare câte șapte cetățeni ai RM

Biroului Migrație și Azil arată, cu referire la statistica deținută de Poliția de Frontieră, că, la finele anului 2016, numărul cetățenilor moldoveni plecați din R. Moldova pentru diferite perioade de timp a fost de 764 de mii de persoane, din care 409,7 mii erau femei și 354,3 mii – bărbați. În 2016, în fiecare zi, ar fi emigrat autorizat peste hotare câte șapte cetățeni ai R. Moldova, mai mult decât în anii precedenți, fiind vorba în special de tineri cu vârste până la 39 de ani. Până în 2050, țara noastră ar urma să piardă jumătate din locuitori.

Cel puțin așa arată datele publicate pe site-ul Factmaps, care se bazează pe cercetări ale mai multor instituții internaționale. Astfel, R. Moldova ar putea avea o populație de aproximativ 2,2 milioane de locuitori sau o scădere cu peste 44% față de situația din prezent. Potrivit raportului ONU, Republica Moldova în 2014 era părăsită zilnic de 106 persoane, care plecau definitiv din țară.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu