Antiamericanismul comuniştilor

Prin 2003, Putin era în drum spre Chişinău crezând că va ateriza într-o colonie federalizată cu capitala la Tiraspol, dar a fost dezamăgit de comuniştii care au găsit o bucată de şiră a spinării (protestele i-au ajutat să şi-o găsească) şi l-au rugat frumos pe Kozak să mai lucreze la proiect. În aceeaşi perioadă, Voronin a devenit subit proeuropean. Forţat de opinia publică să îşi schimbe placa integrării în Belarus şi Rusia, care ar fi băgat moldovenii într-un fel de Consiliu al Hârbului şi Oalei Sparte, PCRM-ul a decis să înconjure secera şi ciocanul din siglă cu steluţele UE.

Proeuropenismul tovarăşilor nu amăgeşte pe nimeni. PCRM-ul declară că vrea integrarea în UE, dar Europa este atât de diversă încât aceste cuvinte pot însemna orice. De fiecare dată când are vreun proiect sau atacă AIE-ul, comuniştii au un exemplu din Europa. Vreţi republică parlamentară? Este în „practica europeană”. Vreţi republică semiprezidenţială? Este şi de aia. Vreţi neutralitate militară? Există aşa ceva. Vreţi câteva limbi oficiale? Păi, Europa are multe limbi. Vă plac politicile sociale unde nu trebuie să lucrezi foarte mult, să ieşi devreme la pensie şi apoi să speri să te salveze Merkel de faliment? Dacă Grecia poate, noi de ce să nu putem?

V-aţi prins, nu? PCRM-ul iubeşte Bruxelles-ul doar dacă poate alege câte o felie din experienţa fiecărei ţări pentru a nu schimba nimic. Este un proeuropenism în stilul meniului „a la carte” – suntem martorii unui proces de legitimizare a stagnării, regresului şi înapoierii prin argumentul că „şi în unele părţi din Europa e aşa”. Prin urmare, comuniştii au minimizat efectul discursului proeuropean în Moldova, acaparând formele în timp ce dinamitează fondul. În câteva cuvinte, PCRM-ul este acelaşi partid prorusesc şi retrograd din 2001. Diferenţa este că a fost nevoit să îşi ajusteze imaginea publică prin absorbirea mesajului pro-UE. Dar poţi fi proeuropean fără a fi nevoit să renunţi să fii prorus, comunist, şi aşa mai departe, fiindcă sunt porţiuni considerabile ale UE care, nu-i aşa, cam împărtăşesc ideile PCRM-ul nostru. Nu degeaba îşi beau cafeaua comuniştii în Parlamentul European cu grupul de stânga de acolo.

Dovada că Partidul Comuniştilor nu s-a schimbat prea mult este potopul de mesaje antiamericane pe care le-au lansat deputaţii comunişti şi sateliţii media ai acestora, în special de când a venit Alianţa la putere. NIT-ul a spus recent că Moldova riscă să devină o colonie americană (dacă am fi fost, poate veneau investitori, nu?). Partidul a declarat că vizita lui McCain, un susţinător fidel al Europei de Est şi un politician curajos care nu s-a temut niciodată să critice Rusia, ar fi o ingerinţă în politica internă a Moldovei. Am văzut şi comentarii sarcastice la adresa vizitei lui Joseph Biden, critici despre conflictele din Irak, Afganistan şi Libia etc. Aştept să iasă cineva să spună că, dacă Natalie Portman ar fi trăit în Chişinău, ar fi fost mult mai frumoasă. Aşa, stă săraca în SUA, fără carnet roşu, şi urââââtă.

Ei bine, în timp ce poţi fi simultan proeuropean şi antioccidental, nu poţi să fii proamerican fără a-ţi lua angajamentul de a lăsa estul în urmă. Când te uiţi spre America, nu prea poţi găsi metode de a reconcilia ireconciliabilul – CSI-ul cu UE, lipsa reformelor adevărate şi un viitor în Occident ş.a.m.d., fiindcă nu te uiţi la zeci de ţări de unde să poţi culege ce-ţi place. Acolo lucrurile sunt clare. Prin urmare, un prooccidental sincer poate fi identificat după calmul cu care vorbeşte despre SUA. Are şi Washington-ul probleme – este indiscutabil –, dar, atunci când refuzi să te întâlneşti cu un politician influent dintr-o ţară occidentală care te poate ajuta, se vede clar că nu crezi în viitorul occidental al Moldovei.

The following two tabs change content below.