Antena de 15 m a lui badea Dumitru

centralUnul din primii locuitori ai satului Leușeni care și-au cumpărat televizor a fost badea Dumitru, vecin cu noi. Era un bun lemnar, mai ales la pus lemnul pe casă. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rămăsese orfan împreună cu alți doi frați. Cel mai mare, badea Gheorghe, a rămas la Chișinău, al doilea, badea Mihai, s-a căsătorit la Stănilești, România, iar el, cel mai mic, badea Dumitru, a fost luat de suflet de moș Carp, care avea un picior de lemn de la genunchi în jos. Soția lui, Grăchina, era din Ghermănești, România, cu care nu a mai avut copii.

Și și-a înălțat badea Dumitru o antenă de aproape 15 metri, dar totuna recepţiona numai un singur post de televiziune – TVR1. Duminica ne uitam și noi, copiii, cu badea Dumitru, la fotbal, căruia îi plăcea nemaipomenit, fiindcă el, în armată, a fost portar. Astfel, primul cuvânt rusesc întipărit în mintea mea a fost „opasno”: „Vezi ce-i de opasno când atacă aceia, dacă îți bat gol, trebuie să bată și comanda ta și nu-i așa de ușor. Ce știți voi? Eu am simțit-o pe pielea mea, parcă am fost portar!”.

Meseria de suporter

Așadar, de la el am învățat meseria de suporter. La un an și ceva, a procurat și tata un televizor – Rekord-64. Clar lucru că am devenit și eu suporter la fotbal – stelist. Într-o duminică, așteptam să privesc un meci de fotbal, când colo, TVR1 arăta un meci internațional de rugbi, mai degrabă era România – Franța, fiindcă pe atunci selecționata României juca de la egal la egal cu cele mai bune echipe din lume, asta am înțeles mai târziu. Badea Dumitru ne explicase regulile la fotbal, dar la rugbi nu avea cum. Deci, îmi era greu să înțeleg, pentru că deşi terenul e același, poarta e alta și fără goalkeeper, balonul oval, jocul mingii cu mâinile și picioarele, grămada, și câte și mai câte, cum ar fi denumirile pozițiilor jucătorilor: taloner, uvertură, trăgător, flancher, pachet de înaintare și, în plus, câte 15 jucători de ambele părți.

Cu ajutorul lui Cristian Țopescu, cel mai bun dintre toți comentatorii sportivi pe care i-am ascultat mai apoi, am început a înțelege câte ceva, dar cu greu, nu erau reluări pe vremea ceea. Mi s-a întipărit în memorie și numele a doi jucători – Irimescu, mai degrabă, că și la noi în sat este familia Eremia, și cel care transforma loviturile de pedeapsă – Nichitean, mi se pare, transformerul. În timp ce comenta meciul Cristian Țopescu, spunea mai multe lucruri despre fiecare jucător în parte, dar și despre echipe. La un moment dat, el a spus că un filozof sau un om cunoscut, numele căruia nu l-am reținut, s-ar fi exprimat astfel: „Sănătatea unei națiuni se vede prin echipa ei de rugbi”. Eu, fiind copil, clar lucru că n-am meditat atunci asupra acestei concluzii despre jocul cu balonul oval.

Cum am priceput frumuseţea rugbiului

La Politehnică, unde mi-am făcut studiile pe atunci, era echipă de rugbi, care participa la turnee prin tot URSS-ul, aveam echipă de rugbi și în liga superioară a campionatului sovietic. Am priceput frumusețea jocului de rugbi cu adevărat când am privit meciul Moldova – Israel, de-acum în acest secol. Atunci, după ce a fost dictată grămada ca urmare a unei infracțiuni, pachetul nostru de înaintare i-a împins pe israelieni de la mijlocul terenului, până la vreo cinci metri distanță de terenul lor de țintă, aceștia au
prăbușit-o în cele din urmă, ceea ce este interzis, a urmat apoi o altă grămadă, care a dus până la urmă balonul oval în terenul lor de țintă, modificând din nou scorul de pe tabela stadionului Dinamo.
Atunci, mi-am adus aminte de fraza auzită de la Cristian Țopescu. Mi-am dat seama că dacă o națiune nu are vreo zece bărbați puternici, viguroși, de vreo 100 kg fiecare, care să iubească și trânta, sportul nostru național, echipa ei de rugbi nu prea are sorți de izbândă de a ajunge vreodată la vreun campionat mondial.

Capacitatea de a ierta

Echipa de rugbi se aseamănă cu un angrenaj de roți dințate, diametrul cărora nu este acelaşi, nici pe aproape, dar toate trebuie să se învârtească atât cât trebuie la momentul oportun, pentru a înscrie eseul dorit de toți. Mai este la rugbi ceva ce ne este specific nouă, răbdarea, aș spune chiar capacitatea de a ierta. Fiindcă pe durata meciului, jucătorii primesc mai multe lovituri pe tot corpul, iar ei trebuie să ierte, să nu-i caute pe cei care i-au lovit în vâltoarea jocului, să le întoarcă înapoi lovitura. De aceasta se ocupă arbitrul, care poate elimina jucătorul pe zece minute, deşi nu acesta a comis prima dată faultul. Mai bine zis, arbitrul sumează toate încălcările regulamentului, atrăgând atenția jucătorilor și când se întrece limita urmează și eliminarea.

Cu ocazia primei victorii a naționalei noastre, Moldova – Ucraina 29-15, într-o nouă campanie de calificare 2014-2016, la un nou campionat mondial, vreau să-i felicit pe jucătorii selecţionatei de rugbi, pe antrenor, pe toți suporterii și amatorii sportului cu balonul oval, să le doresc multă sănătate, să ne înmulțim, să facem stadionul Dinamo neîncăpător așa încât să contribuim și noi cu ce putem la noi victorii, împotriva Poloniei și Suediei, de anul acesta.

Vasile Volcu

The following two tabs change content below.