Ankara purcede la epurarea mediului academic

turcia1

Epurările în Turcia au ajuns, după armată şi justiţie, în mediul academic. Potrivit Agenţiei France-Presse, cel puţin 25.000 de funcţionari au fost suspendaţi în această adevărată epurare naţională. Ultimul bilanţ oficial al evenimentelor din noaptea de vineri spre sâmbăta trecută este de 312 de morţi: 145 civili, 60 de poliţişti, 3 soldaţi şi 104 rebeli, scrie lemonde.fr.

După Agenţia de presă Anatolia, Consiliul învăţământului superior (YÖK) din Turcia a interzis, până la un nou ordin, toate misiunile în străinătate pentru universitari şi a cerut ca cei care sunt actualmente în străinătate să fie chemaţi în Turcia în cel mai scurt timp, cu excepţia unei „necesităţi imperioase”.

Rectorii universităţilor sunt de asemenea rugaţi să „examineze de urgenţă situaţia tuturor membrilor personalului academic şi administrativ legat de FETÖ/PDY”, siglă desemnând reţeaua imamului Fethullah Gülen. Fostul aliat al lui Erdogan devenit cel mai rău duşman al lui Erdogan, M. Gülen, exilat în SUA, este acuzat de guvern că ar fi instigatorul puciului, el însă neagă acuzaţiile.

Marţi, Consiliul învăţământului superior a solicitat demisia a 1.577 de decani din cadrul universităţilor publice şi cei ataşaţi fundaţiilor private. Autorităţile au suspendat 15.200 de funcţionari ai Ministerului educaţiei bănuiţi că ar avea legături cu Gülen.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)