Anisia Teodorovici: „Sunt româncă din sânge românesc”

Azi, 17 august, Anisia Teodorovici  împlinește 79 de ani. De 58 de ani este alături de Adrian Teodorovici. Își amintește cu drag de toți membrii familiei Teodorovici. A făcut o retrospectivă prin anii trăiți, plini de bucurii și tristeți. Povestește cu dragoste și respect despre întreaga familie Teodorovici, membrii căreia au fost muzicieni de vocaţie și foarte talentați, care au lăsat în urmă o creație muzicală de mare valoare. Fosta profesoară adoră cititul. Și unicul lucru de care se plânge la anii săi este faptul că citește presa cu lupa. Anisia Teodorovici își dorește să ajungă să trăiască în țara noastră întregită, pentru că se consideră româncă, așa cum s-a născut.

Victoria Popa

Anisia Teodorovici este originară din satul Cartal, azi Orlovca, regiunea Ismail. Localitate așezată pe malul Dunării. S-a născut într-o familie cu patru copii, trei fete și un băiat. În viață i-a rămas o soră de 81 de ani, locuiește în satul de baștină. Când vine dorul de casă, merge la ea. Fiind optimistă de fire și cu un simț fin al umorului, soția lui Teodorovici spune despre sănătatea sa că, „dacă mă rabdă Domnul până la această vârstă, pot spune că mă simt bine. Diagnozele se adaugă, curg gârlă”. În ultimul timp vederea i-a slăbit mult: „Asta e cea mai mare pedeapsă. Citesc ziarele cu lupa. O sucesc, o învârtesc și citesc”, mărturisește ea.

A plecat de-acasă la vârsta de 14 ani. Atunci a mers la studii la Școala Pedagogică din Cetatea Albă absolvind-o în 1957. De la Dunăre a ajuns „la Nistru, la mărgioară”, mărturisește ea. După absolvire a fost repartizată la lucru în satul Iargara, raionul Leova.

Printr-un coleg de serviciu de la școală, Vasile Drăgoi, care concura cu profesorul de muzică Cristofor Teodorovici – ultimul avea un cor pe patru voci la Școala Medie Moldovenească din Leova –, l-a cunoscut pe Adrian, viitorul său soț.

Tatăl lui Adrian, Cristofor Teodorovici, dirija corul, iar Adrian, fiul său mai mare,  acompania corul școlii. Pe atunci Adrian Teodorovici era unicul muzicant la Leova. A fost ajutat și instruit de tatăl său. La Leova nu era încă școală de muzică, își amintește soția lui Teodorovici. Erau anii 1959-1960. Ambii aveau câte 20 de ani când s-au cunoscut. Și-au unit destinele în anul 1960.

Soția merge oriunde după soț

După căsătoria cu Adrian Teodorovici, a venit la Leova, unde a muncit o viață în calitate de învățătoare la clasele primare, apoi profesoară de limba și literatură română, pe timpuri numită „moldovenească”, absolvind  Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea de Litere (1959-1965). A predat limba română alolingvilor.

„Am intrat în familia Teodorovici când Ion avea opt ani, iar Petrică – 14.  La vârsta ceea eram preocupați de creșterea noastră profesională ca să reușim ceva în viață, să progresăm. Eu am intrat la Institutul din Bălți. Și în 1962 a apărut primul nostru copil – Vladimir”, ne-a mărturisit Anisia Teodorovici.

A fost cea mai mare noră din familia Teodorovici și spune că a fost respectată, iubită și îndrăgită întotdeauna de toți. „Nu-mi este rușine s-o spun. O spun fără modestie. M-au întâlnit cald și frumos. Am avut o relație bună cu toată familia. Și eram în casa lor un fel de principesă”, spune fosta profesoară.

Toți cei din familia Teodorovici au făcut studii muzicale: cumnații Ion și Petre, apoi copiii lor – fiul Vladimir, fiica, Cornelia, absolvind Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” și Conservatorul „Gavriil Musicescu”.

„Talentul și dragostea față de muzică li s-a transmis de la Cristofor Teodorovici. Doar Adrian Teodorovici a studiat medicina veterinară la Colegiul din Leova. Totul era pe loc în anii ceia greu de trăit!”

Când s-au căsătorit, erau doi specialiști în domeniile lor. „Aveam salarii bune. Trecând din gazdă în gazdă, soțul meu s-a apucat ambiţios să-și construiască propria casă, chiar pe malul Prutului, unde locuim azi singuri. Născută pe malul Dunării, am studiat pe malul Nistrului şi am trecut cu traiul pe malul Prutului!”, se amuză Anisia Teodorovici.

Despre socrul Cristofor Teodorovici

Își amintește cu drag de socrul ei. „Era un om foarte mândru, stăpân pe sine și pe orice situație. Când apărea în fața corului, se așternea o liniște de mormânt. Era de ajuns să dea numai tonul și corul începea a cânta. Avea un cor bine pregătit, pe patru voci, preponderent băieți – basiști, tenori, soprani. Era exigent cu membrii corului în timpul lecțiilor”, îşi aminteşte nora lui Teodorovici. Potrivit ei, corul condus de socrul său se clasa întotdeauna pe primele locuri la diverse concursuri corale. Exigența maximă s-a răsfrânt și asupra fiilor săi, chiar dacă îi iubea.

Maricica Teodorovici n-a fost poamă acră

„Nu! Era o femeie blândă, muncitoare, înțeleaptă, trecută printr-o viață deloc ușoară. Avea o autoritate extraordinară în familie și la spitalul din Leova. Pe atunci erau foarte puțini medici. Lucra moaşă în secția ginecologie la spitalul din Leova. Toate leovencele erau prietenele ei. Avea un respect deosebit față de oameni și oamenii față de ea. În gospodărie era ajutată de mama ei și de unica ei soră ca să crească frumos băieții. Sora fusese deportată în Siberia. Revenind de acolo profund marcată, nu și-a mai făcut o familie. A fost un sprijin pentru mama Maricica, ajutând-o să-și crească nepoții. Soacra mea tot timpul îmi spunea: „Fetițo, să te fi născut eu că nu-mi semănai așa de bine”, povesteşte Anisia Teodorovici. Cristofor Teodorovici a fost al doilea soț al ei, iar ea pentru el – a treia soție.

Maricica l-a făcut cel mai fericit

Prima căsătorie a soacrei Maricica a eșuat din cauza timpurilor grele, începutul războiului. Primul soț a fost fiul preotului din Leova, Racoviță. Ea era devotată lucrului. Lucra și nopțile, lipsa ei de acasă a dus la ruperea căsniciei. S-a întâlnit cu Cristofor Teodorovici după ce el trecuse prin două căsătorii. Prima soție, de origine poloneză, Zosea, mama lui Adrian, a decedat când el avea trei ani. A doua a fost o rusoaică, Zina, venită la noi din Moscova pe când au dispărut cadrele noastre, plecate în România. Și au venit rușii să ne „lumineze”. Căsătoria lor nu a fost rea, dar diferența mare de vârstă a distrus-o.

Din relația cu rusoaica s-a născut Igor, al doilea fiu al lui Cristofor Teodorovici, care a decedat. Pe atunci Cristofor Teodorovici lucra la Capela Corală „Doina”. Avea multe deplasări și căsnicia s-a destrămat. Întâlnirea cu Maricica l-a făcut cel mai fericit. Din această căsătorie au venit pe lume Petre și Ion. În familie se cânta la sărbători. Toți cântam. Formam un cor al familiei Teodorovici.

Cristofor Teodorovici a decedat în 1965 din cauza sănătății șubrede. Soția sa Maricica a ridicat cu greu băieții. „Cu ajutorul tuturor, inclusiv al nostru, au ajuns unde au ajuns”, ne-a spus doamna Teodorovici.

Foarte talentaţi, dar plecaţi prea devreme

Şi Petre, și Ion s-au născut cu capacități muzicale deosebite. Petre frunzărea cărțile, dar avea cunoștințe bune. Era romantic de fire. Au absolvit excelent școli de muzică. Tatăl lor se mândrea cu ei. Spunea că fiii săi au auz muzical absolut. Îi iubea. O familie talentată, în care bărbaţii s-au stins prea devreme. „Feciorul meu a trăit 23 de ani, Ion – 38 de ani, Petre – 47 de ani. Am rămas doar noi doi, aici, la Leova. Prea devreme au plecat. Au trăit bine și frumos, dar scurt de tot”.

Anisia Teodorovici e fericită că discută zilnic cu fiica sa Cornelia. „Am rămas cu Cornelia (fiica de 50 de ani). Trăiește în Calabria, Italia. Am vrut să rămână cu noi, dar a plecat în 1999. În toamnă vine acasă și merg cu ea în Italia. Ea de fapt ne hrănește pe noi, chiar dacă împreună cu soțul am muncit un veac, pensiile noastre sunt ca la toată lumea”, spune Anisia Teodorovici.

Când am discutat cu Anisia Teodorovici era singură acasă. Spune că prin dialogul nostru a făcut „o excursie” în anii tinereții. Am întrebat-o ce-și dorește la ai săi 79 de ani. „Am trecut prin multe în anii trăiți. În acest an de centenar, îmi doresc să ajung să trăiesc în țara noastră întregită. Sunt româncă din sânge românesc.”