Angela Merkel, la Chișinău


Cancelarul german Angela Merkel va veni cu o vizită oficială în Republica Moldova pe 22 august. O declarație în acest sens a făcut prim-ministrul Vlad Filat la ședința cabinetului de miniștri la 8 august. „E o vizită foarte importantă pentru Republica Moldova. Sper să avem discuții constructive în beneficiul Republicii Moldova”, a menţionat premierul.

Pentru prima dată despre vizita oficială a cancelarului german la Chișinău s-a menționat pe 29 iunie, în urma întrevederii dintre Vlad Filat și Angela Merkel la Bruxelles. „Vom discuta problemele care vizează relațiile bilaterale, procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a menționat Vlad Filat. O altă temă de discuții anunțată de prim-ministru va fi reglementarea conflictului transnistrean. La întâlnirea de la Bruxelles, Angela Merkel și-a arătat convingerea că, în colaborare cu partenerii din Rusia, Germania va putea aduce contribuții la soluționarea diferendului transnistrean.

Vizită exclusivă

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Leancă, în cadrul conferinței de presă privind activitatea MAEIE pentru prima jumătate a anului 2012 desfășurată la 27 iulie, a precizat că Angela Merkel va avea o vizită oficială exclusiv în Republica Moldova. „De regulă, doamna cancelar merge în astfel de vizite în cel puțin câteva țări. De data aceasta, vine doar la Chișinău. Va fi itinerarul Berlin–Chișinău–Berlin. Vizita nu se va întâmpla pe un loc gol. Este rezultatul unei munci asidue depuse de Republica Moldova în doi ani și nouă luni. Până în 2009, interesul Germaniei față de Republica Moldova a fost unul nesemnificativ”, a precizat ministrul.

Relațiile bilaterale se intensifică

Iurie Leancă a menționat că între 1991 şi 2009, Chișinăul a fost vizitat doar de un membru al cabinetului german. Iar din 2009 până în prezent Republica Moldova a fost deja vizitată de doi miniștri germani, încă un ministru va veni la toamnă. „Vizita cancelarului Angela Merkel este încununarea acestui efort. Am fost vizitați de o serie de parlamentari importanți de la Berlin, parlamentari care sunt interesați de securitate, de impactul asupra liberalizării regimului de vize. Acești oameni au plecat prieteni ai Republicii Moldova și ne vor face lobby”, a menționat Iurie Leancă.

Anunțul privind vizita oficială a cancelarului german la Chișinău a fost precedat de întâlnirea dintre Vlad Filat și liderul autoproclamatei republici nistrene Evgheni Șevciuc care a avut loc la Rottah-Ergen, Germania. Întâlnirea s-a produs în cadrul conferinței cu genericul „Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean” și a fost organizată de OSCE.

Din componența delegației oficiale a cancelarului german vor face parte și oameni de afaceri din Germania care fac investiții în Republica Moldova.

Contactat de JURNAL, serviciul de presă al MAEIE a declarat că agenda oficială a vizitei cancelarului german la Chișinău va fi făcută publică astăzi.

Vadim VASILIU

 

The following two tabs change content below.