Angela Merkel: François Hollande va fi primit în Germania cu braţele deschise

Cancelarul german Angela Merkel a dat asigurări luni că noul preşedinte francez François Hollande va fi primit cu „braţele deschise” în prima sa vizită în Germania, care va avea loc după ce va prelua puterea.

„Vom coopera bine şi intensiv împreună”, a adăugat Merkel într-o conferinţă de presă la Berlin, subliniind că o „cooperare franco-germană este esenţială pentru Europa, iar noi vrem ca toată Europa să reuşească”.

Ceremonia de predare a puterii între Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy va avea loc la 15 mai

Ceremonia de predare a puterii între preşedintele ales Francois Hollande şi şeful statului în exerciţiu, Nicolas Sarkozy, a fost fixată de comun acord pentru marţi, 15 mai, a anunţat luni Palatul Elysee.

Această dată a fost fixată între secretarul general al preşedinţiei Republicii, Xavier Musca, şi directorul de campanie al lui Francois Hollande, deputatul Pierre Moscovici, a precizat sursa citată.

Hollande va participa marţi alături de şeful statului la ceremoniile cu ocazia victoriei de la 8 mai 1945. (mediafax.ro)