Andrieş, băiat cuminte, fericirea e înainte

foto simbol neculce(Destin, miracol sau joc al hazardului)

S-a îndrăgostit la 14 ani. El era în clasa a VII-a, iar Liliana – studentă la universitate venită să-şi facă stagiul de practică pedagogică. Tânăra profesoară, când intra în clasă, lui Andrei i se tăia respiraţia, roşea şi nu-şi mai putea lua ochii de la ea pe tot parcursul lecţiei. Se pregătea foarte bine pentru ora de geografie, voia astfel să-i atragă atenţia profesoarei.

O floare sau o ciocolată pentru profesoară

Dar profesoara, când sarcastică, când sensibilă, îl trata la fel ca pe toţi colegii de clasă. Îi aducea rar de tot laude pentru răspunsurile excelente. Andrei suferea. În ziua de marţi, lecţia de geografie, băiatul venea înaintea tuturor şi îi punea fie o floare pe masă, fie o ciocolată.

Când domnişoara profesoară întreba: „Cine nu s-a pregătit astăzi de lecţie şi vrea să mă cumpere?”, elevii se uitau întrebători unul la altul şi tăceau de parcă ar fi luat apă în gură. Tăcea şi Andrei, cu ochii aţintiţi în carte, creând impresia că nu a pregătit tema pentru acasă şi îi este teamă să nu fie întrebat.

Anume pe el studenta stagiară îl scotea în faţa clasei şi îl lua la întrebări. Băiatul roşea, inima îi bătea foarte puternic. În sinea lui, se bucura că i se oferă prilejul să stea alături de cea de care se îndrăgostise, şi aşeza frumos cuvintele în răspunsurile corecte. Avea o muzicalitate în voce de parcă nu povestea despre mări şi oceane, ci mai degrabă rostea alese cuvinte de iubire. Profesoara îi punea nota maximă în registru şi, plină de sarcasm, îl ruga să treacă la loc. Andrei îi spunea în gând: „Nu fi crudă, domnişoară profesoară!”.

Toate s-au derulat astfel până în ziua în care stagiul de practică s-a încheiat, Liliana s-a întors la universitate. Băiatul nu putea să-şi ia gândul de la ea. Dintr-un băiat dolofan şi vesel în câteva săptămâni se transformase într-o stafie de nu-l mai recunoşteau părinţii. Bunica a fost cea care a intrat în intimitatea lui, convingându-l să o uite pe Liliana. I-a explicat cu argumente că, în privinţa relaţiilor dintre oameni, nu e totul roz şi, mângâindu-l pe cap, i-a zis cu blândeţe: „Andrieş, băiat cuminte, fericirea ta e înainte”.

O vedea mereu în vis

Anii au trecut, Andrei a absolvit şcoala, apoi a făcut facultatea la Iaşi. Se făcuse un bărbat frumos. Era atât de frumos că oftau fetele şi nevestele tinere după el. Multe inimi zdrobise, însă niciuna nu era pe placul inimii sale. De tânăra profesoară de care se îndrăgostise copilăreşte nu avea ştire.

Deşi învăţase lecţia predată de bunica şi încercase s-o scoată din suflet, îi apărea foarte des în vis această femeie, îmbrăcată în rochiile ei bine croite, ce îi evidenţiau silueta. În dimineaţa ceea, s-a trezit la prima rază de soare şi nu putea înţelege ce se întâmplă. Gura îi era uscată, ochii îl frigeau. O văzuse din nou în vis pe Liliana. Se făcea că înota în apa limpede a mării alături de ea şi marea era atât de liniştită şi de blândă cum nu o mai văzuse vreodată. Iar ea se aruncase în mare îmbrăcată într-o rochie albă, care plutea deasupra apei ca aripile unei lebede. Soare strălucitor, cer senin şi ei ambii în apa limpede a mării, îmbătaţi de fericire… Se trezi cu greu din acest vis frumos.

„E posibil oare ca asemenea lucruri să se întâmple şi în realitate?”, îşi zise şi se ridică din pat vesel ca un copil.

Era zi de sâmbătă şi seara urma să meargă la o petrecere dată de un coleg de serviciu cu prilejul zilei de naştere. Mânat de o bucurie neînţeleasă, îşi pregătea cămaşa, costumul, pantofii. Aştepta cu emoţie seara şi nu-şi putea explica de ce. În sfârşit, seara a sosit şi Andrei a plecat la restaurant. A intrat în sală ca un Făt-Frumos, păşind mândru spre omagiat.

Într-un colţ al sălii, să vezi şi să nu crezi, înconjurată de câţiva bărbaţi, stătea Liliana! Nu se schimbase. Era la fel de atrăgătoare şi fermecătoare cum o ştia. Părea şi mai cochetă, îmbrăcată într-o rochie finuţă de culoare neagră, încălţată în pantofi roşii cu toc. Avea 34 de ani şi încă nu era căsătorită.

Se afla într-o relaţie de amiciţie cu unul dintre prietenii omagiatului. Liliana nu l-a recunoscut pe Andrei. Având patima vânatului de bărbaţi, îl ochi de cum a intrat. Când a fost să invite femeile, ea l-a ales pe frumosul serii, adică pe Andrei. Femeia a fost prima care s-a prezentat: „Liliana, profesoară”.

„Andrei, inginer de sisteme software”. În seara ceea, Liliana l-a mai invitat de câteva ori la dans, făcându-l pe nefericitul băiat de altădată să trăiască cu intensitate fiecare clipă. Vorbeau cu însufleţire despre tot felul de lucruri. Bărbatul de 26 de ani nu i-a amintit de acel stagiu de practică. Chiar se bucura că nu l-a recunoscut şi îi plăcea că rolurile se schimbaseră, ea era cea care voia să-l cucerească. La despărţire, au făcut schimb de adrese de e-mail.

Ai fost şi rămâi marea mea iubire

Aşa a început povestea lor de dragoste. După câteva luni, Liliana i-a mărturisit: „Orice mesaj de la tine, orice întâlnire îmi oferă un flux emoţional cum nu mi s-a mai întâmplat cu alţi cavaleri. Inima îmi tresare ca la 16 ani, simt o atracţie nebună faţă de tine, iubesc cu adevărat”. Liliana iubea şi, ca orice femeie care iubeşte, emana frumuseţe şi voie bună prin toţi porii.

Şi Andrei iubea. Toţi prietenii le spuneau că se potrivesc şi se completează reciproc. Au petrecut împreună o vacanţă de neuitat în România. Acolo, Liliana i-a spus că îşi doreşte să fie împreună cu el până la capătul vieţii. În acele clipe, Andrei a considerat că a sosit momentul adevărului. Luându-i mâinile într-ale sale, rostea cuvintele privind-o drept în ochi: „Ai fost şi rămâi marea mea iubire, draga mea profesoară. De zece ani ai locul tău în sufletul meu şi nimeni n-a putut să ţi-l ia. Şi eu îmi doresc să fii a mea pentru totdeauna”.

Liliana a făcut ochii mari: „Cum adică? Ne cunoaştem de câteva luni, iar tu îmi spui că am locul meu în inima ta de zece ani?!”. Şi atunci, Andrei i-a amintit de o toamnă târzie, într-un liceu, de o studentă ce venise să-şi facă stagiul de practică pedagogică şi de un băiat care mânca pe pâine manualul de geografie de dragul ei şi care, în fiecare marţi, îi punea câte o floare sau câte o ciocolată pe masă…

„De necrezut! Şi eu nu m-am priceput”, rosti zâmbind Liliana şi, dintr-o dată, ochii ei frumoşi începură să înoate în lacrimi. Erau lacrimi de fericire. Întorşi din vacanţă, au făcut o nuntă frumoasă şi veselă. Ea a purtat o rochie de mireasă foarte frumoasă, propria ei creaţie. El era îmbrăcat într-un costum splendid ales după gustul ei. De atunci au trecut şase ani, fericitul cuplu a adus pe lume o fetiţă şi îşi trăieşte viaţa cu iubire şi pace, necontenind să se minuneze de cum le-a fost dat să se cunoască.

The following two tabs change content below.