Andrian Candu: „Alegerile prezidenţiale vor avea loc la toamnă”

candu

Alegerile prezidenţiale vor avea loc cel mai probabil toamna viitoare, a menţionat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu (foto), în cadrul emisiunii „Replica”, de la postul de televiziune „Prime”, transmite ipn.md. „Curtea Constituţională (CC) a adoptat o decizie revoluţionară. Comisia de la Veneţia recomandă ca alegerile să aibă loc peste jumătate de an atunci când se fac schimbări de asemenea proporţii. Şi noi avem nevoie de timp pentru a pregăti scrutinul prezidenţial. Şi concurenţii electorali vor avea nevoie de timp”, a precizat Candu.

Preşedintele Parlamentului a dat de înţeles că data alegerilor prezidenţiale cel mai probabil va fi stabilită peste două luni. „Timp de o lună, vom elabora proiecte de legi ce ţin de ajustarea legislaţiei electorale la decizia CC. După care va urma procedura de votare. Aceasta va dura cel puţin o lună, cel mult două. Apoi vom numi şi data alegerilor prezidenţiale”.

Curtea Constituţională a declarat vineri, 4 martie, neconstituţionale prevederile legii din 2000 de revizuire a Constituţiei prin care a fost înlocuit modul de alegere a şefului statului cu votul întregului popor prin alegerea acestuia de către Parlament.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)