Andrei Sochircă nu vrea să fie artist al poporului din R. Moldova

Condiţia actorului în R. Moldova e tragică şi umilitoare

Andrei Sochircă s-a născut la 13 decembrie 1959 în satul Dubna, Soroca. Absolvent al Şcolii Superioare de Teatru „B.V. Şciukin” din Moscova (1985). A activat la Teatrul „Eugen Ionesco”, iar din 2005 este angajat în trupa Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”. A obţinut Premiul „Cel mai bun rol masculin” pentru rolul lui Henric al IV-lea, UNITEM (2005), Premiul „Cel mai bun rol masculin” pentru rolul Poetului din spectacolul „Daţi totul la o parte ca să văd”, UNITEM (2007), Premiul „Cel mai bun rol masculin”, Festivalul „One man show”, România (2005). A realizat roluri de referinţă în spectacolele „Cântăreaţa cheală”, „Regele moare” de E. Ionesco, „Aşteptându-l pe Gogot” de S. Beckett, „Frumoasa călătorie a urşilor panda” de M. Vişniec, „Iosif şi amanta sa” de Val Butnaru ş.a.

Primul spectacol l-a văzut la Dubna

Deşi are în palmares multe roluri de excepţie şi trei premii pentru cel mai bun actor, obţinute în Moldova şi România, Andrei Sochircă îmi spune cu voce uşor nostalgică: „Am reuşit să fac atât de puţin şi mai am atâta de lucru, că nu se vede capătul”. Îşi aminteşte că în copilărie mergea cu întreaga familie la muncă în câmp şi când vedea lanurile acelea nesfârşite, înainte de a se apuca de prăşit, scotea involuntar un oftat. Rândurilor de porumb sau sfeclă sau tutun nu li se vedea capătul.

Acum, la cincizeci de ani împliniţi, Andrei consideră că mai are multe de făcut pentru a se simţi cu adevărat realizat. Se bucură că părinţii i-au pus un nume atât de luminos – de fapt, nici n-au avut de ales, pentru că fiul lor se născuse pe 13 decembrie 1959, exact de ziua Sfântului Andrei – şi, fireşte, le rămâne mereu recunoscător pentru darul cel mai mare primit de la ei – talentul de artist.

Pentru prima dată în viaţă a văzut un spectacol chiar în satul natal, Dubna, fostul judeţ Soroca. „Tot la Dubna s-au născut regretatul actor şi regizor Veniamin Apostol şi regretata actriţă Rodica Savca. Gimnaziului din Dubna i s-a dat numele „Veniamin Apostol”, elevii pregătesc împreună cu profesorii concerte, recitaluri, diferite scenete. A început şi amenajarea unui mic muzeu „Veniamin Apostol” cu susţinerea Secţiei cultură a raionului Soroca”, ne povesteşte Andrei.

„În seara asta plătesc eu!”

Vara trecută în podul casei părinteşti actorul a găsit o carte ciudată, a scuturat-o de praf şi a văzut că e un volum de versuri de Leonid Corneanu: „Versurile mi-au părut amuzante şi, totodată, tragice. M-am gândit că dintr-un astfel de material se poate naşte un spectacol. Am stat după aceea zile şi zile la Biblioteca Naţională, în secţia Carte rară, unde am găsit câteva cărţi apărute în anii treizeci la Editura Statnică din Tiraspol-Balta, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Am mai descoperit o serie de autori despre care nici nu auzisem până atunci: Nestor Cabac, Ijiţki, Culai Neniu, Dumitru Milev, Alexandru Caftanachi, Toader Malai, Andriescu, Coşerău. Împreună cu regizorul Mihai Fusu am selectat din creaţia acestor poeţi 20 de poeme şi astfel a apărut spectacolul „Di la-ntunerik la luninы”.

Un fragment din acest spectacol, inspirat din poezia interbelică transnistreană, a fost prezentat de Andrei Sochircă la serata lui jubiliară, intitulată „În seara asta plătesc eu!”. A fost un regal actoricesc, urmărit cu respiraţia tăiată de public. „De fapt, am făcut un colaj din trei spectacole de-ale mele: „Daţi totul la o parte ca să văd” pe versuri de Eugen Cioclea, „Meniu de post” după George Topârceanu şi „Di la-ntunerik la luninы”. La aniversarea mea am avut parte de spectatori foarte calzi, receptivi, au venit colegi de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, prieteni de la Teatrul „Eugen Ionesco”, a venit şi o delegaţie tocmai de la Soroca!”

„Mi-e ruşine să spun ce leafă am”

În discuţia cu A. Sochircă nu am putut evita o întrebare tradiţională, cea privind salariul său de actor. „Mulţi mă întreabă ce leafă am, mi-e ruşine să răspund, mai bine tac… Am ajuns la cincizeci de ani, cu familie, cu o mamă bolnavă, imobilizată la pat de un ictus cerebral, şi câştig două mii de lei pe lună. Condiţia actorului la noi e tragică, umilitoare, e o palmă dată de acest stat unor oameni care se străduiesc să facă ceva pentru cultura naţională. Artiştii noştri au şcoli de teatru bune, sunt apreciaţi peste hotare când merg la festivaluri, dar aici în Moldova – absolut nicio atenţie!”, se revoltă Andrei Sochircă.

Faţă de titlul de artist al poporului sau de artist emerit, actorul are o atitudine ironică: „Să ne imaginăm doar pe o secundă că Robert de Niro ar fi artist al poporului din Statele Unite sau Al Pacino ar fi artist emerit din SUA. E ridicol, nu? Ori eşti artist, ori nu eşti”.

Nu se teme de iarnă

Pentru Andrei, un model demn de urmat a fost şi rămâne unchiul său Gheorghe, care a ştiut multe cântece vechi româneşti, a cântat în corul sătesc, a lucrat pământul şi a trăit 95 de ani. „Lui Nanu Gheorghe îi plăcea să intoneze un cântecel: „Rândunică mititică, rân-du-nea/De ce pleci din ţara mea, din ţara mea/ Ori ţi-i frică mititică, ori ţi-i frică mititică/Că te-apucă iarna grea”. L-am întrebat dacă se teme de iarnă, iar actorul a zâmbit: „Nu! Invers! Când am văzut că ninge afară, m-am bucurat foarte mult. Demult aşteptam zăpada!”

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)