Andrei Marga a fost demis din fruntea ICR

Oameni de cultură din Republica Moldova şi-au exprimat părerile privind demisia preşedintelui Institutului Cultural Român

Comisiile de Cultură și de Buget ale Senatului României au propus luni, 17 iunie, Biroului Permanent al Senatului, demiterea conducerii Institutului Cultural Român.

Senatorii reuniți marți, 18 iunie, în ședință au aprobat demisia președintelui Institutului Cultural Roman (ICR), Andrei Marga, și a vicepreședintelui Horia Gârbea. În plus, Senatul a decis revocarea din funcție a vicepreședintelui ICR, Vladimir Simon. Încetarea mandatului lui Marga a primit 83 de voturi “pentru” și 12 “abțineri”. Potrivit B1 TV, printre cei care s-au abținut se află și senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu.

Andrei Marga menționează, în comunicatul în care își anunță demisia, că de când a fost numit în funcția de președinte al Institututului Cultural Român, pe 11 septembrie 2012, a fost supus la numeroase defăimări, „tipice înțelegerii primitive a politicii”. Marga a solicitat ca demisia sa de la conducerea Institutului Cultural Român „să intre în vigoare imediat”. Reamintim că Marga este liberal și a fost susținut de PNL la șefia ICR.

Potrivit unor surse citate de presă, funcția de șef al ICR ar urma să îi revină PSD-ului, iar un posibil înlocuitor al lui Marga ar fi Georgică Severin.

O altă variantă vehiculată pentru șefia ICR în cazul în care instituția rămâne la PNL este scriitorul Cristian Bădiliță, doctor în teologie la Sorbona.

Demiterea lui Andrei Marga de la conducerea ICR a fost discutată la nivelul conducerii PNL încă de săptămâna trecută, dar Crin Antonescu nu a vrut să audă de această schimbare. Săptămâna trecută, Andrei Marga a fost criticat chiar de șeful Guvernului. În deschiderea ședinței de guvern, premierul Victor Ponta s-a plâns că situația de la ICR, condus de Andrei Marga, „nu merge cum ar dori”.

„Dorim să propuneți măsurile necesare pentru ca ICR să redevină un institut care să ne ajute în promovarea culturii noastre”, a afirmat premierul. El a cerut Ministerului Culturii o „analiză” a activității ICR, chiar dacă acest institut nu este subordonat Executivului.

La rândul său, preşedintele Comisiei pentru Buget-Finanţe din Senat, Cosmin Nicula, a declarat că Andrei Marga, preşedintele ICR, a depus un raport incomplet de activitate pe 2012 al instituţiei. Senatorul a numit documentul transmis de ICR drept „o fiţuică”.

Am solicitat unor oameni de cultură din RM opinia pe marginea demisiei lui Andrei Marga.

Vladimir Beșleagă, scriitor:

„Numirea lui Marga în postul de președinte al ICR a fost o mare gafă din partea premierului Ponta. O recunoaște el însuși acum. În general, e regretabil faptul că ICR a trecut din subordinea Președinției României în cea a Senatului, astfel a devenit dependent de factorul politic. Și demisia lui Marga e un joc politic. Starea de incertitudine persistă și la Chișinău. Din păcate, proiectele foarte frumoase pornite de primul director al ICR Chișinău Petre Guran au fost întrerupte. După plecarea lui Guran, ICR „Mihai Eminescu” de la Chișinău bate pasul pe loc, de jumătate de an nu apar revistele de cultură din stânga Prutului finanțate de Institutul Cultural Român. Demisia lui Marga nu rezolvă nimic, e doar un paliativ. Rocadele între partide nu vor duce la nimic bun.”

Tudor Zbârnea, director al Muzeului Național de Artă al Moldovei: „Demisia lui Marga este tardivă”

„Demisia lui Marga este una tardivă. Trebuia să demisioneze mai demult. Felul cum a operat schimbări peste noapte în institutele culturale române din diferite țări nu era în beneficiul imaginii culturii române. E rău că Horia-Roman Patapievici a fost nevoit să plece de la conducerea ICR. În fruntea ICR ar trebui să se afle oameni de înaltă cultură, de nivelul lui Patapievici. Se vehiculează că la conducerea ICR va veni un reprezentant al PSD-ului. De fapt, nu contează culoarea politică, ci personalitatea culturală. Politica nu trebuie să afecteze cultura, din păcate însă, avem probe contrarii.”

Mihai Fusu, actor, regizor: „E păcat că politicienii își corectează greșelile atât de târziu”

„Decizia Senatului României privind demisia lui Andrei Marga din funcția de președinte al ICR este justă. Nemulțumirile comisiilor pentru cultură, pentru buget-finanțe și pentru politica externă ale Senatului legate de activitatea conducerii ICR s-au suprapus peste nemulțumirile oamenilor de cultură. Este păcat că politicienii își corectează greșelile atât de târziu.”

Gheorghe Erizanu, scriitor, directorul Editurii „Cartier”: „Demisia lui Marga este firească”

„ICR era unica instituție care funcționa bine în România postdecembristă. După plecarea lui Horia Roman-Patapievici de la conducerea ICR lucrurile s-au deteriorat și la Institutul Cultural Român. Demisia lui Andrei Marga este una firească.”

Grupaj de Irina Nechit

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)