Andrei Cojocari: „Ne pregătim serios de Liga Campionilor”

LIGA CAMPIONILOR // „Dacii” nu vor să fie figuranţi în preliminariile celei mai importante competiţii inter-cluburi din Europa

Unul dintre cei mai buni mijlocaşi la închidere din sezonul trecut din Divizia Naţională, Andrei Cojocari, este convins că FC Dacia are şanse să facă o impresie bună în preliminariile Ligii Campionilor. „Dacii” au revenit la antrenamente după o scurtă vacanţă şi se pregătesc să debuteze în preliminariile Champions League.

Potrivit lui Cojocari, colegii săi nu s-au supărat că vacanţa a fost scurtă şi au revenit cu plăcere pe terenul de fotbal. „Ca de obicei, în primele zile dorinţa de antrenament este foarte mare (râde). Dacă vorbim serios, primele antrenamente au fost de acomodare, după care am început treptat să trecem la un regim de lucru normal. În opinia mea, prima parte a perioadei de pregătire a fost una bună, ne-am axat mai mult pe condiţiile fizice. Mulţi băieţi au avut parte de o vacanţă activă. Cei care au avut puţin timp liber au făcut alergări, exerciţii. Cred că majoritatea băieţilor stau bine din punct de vedere fizic. Aşa că ne pregătim serios de Liga Campionilor”, a spus internaţionalul moldovean pentru site-ul oficial al clubului.

Meciuri amicale utile

Pentru a avea meciuri în picioare înainte de debutul preliminariilor Ligii Campionilor, conducerea clubului a perfectat două meciuri de verificare. Unul din acestea s-a disputat ieri în compania celor de la „Zeta” din Muntenegru, iar celălalt – în zilele următoare în compania bulgarilor de la Cherno More. „Noi am mai jucat cu cei de la „Zeta” în sezonul trecut în preliminariile Ligii Europa. E o echipă bună. În primul rând, m-au impresionat calităţile morale ale echipei. Cred că aceste meciuri amicale sunt utile ca să pregătim cât mai bine debutul nostru în cupele europene. Nu cred că cel mai mult contează rezultatul în aceste meciuri, dar asta nu înseamnă că nu ne dorim să câştigăm. Vom pune accent pe omogenizarea relaţiilor de joc şi vom încerca să excludem unele carenţe. Să nu uităm că mai este şi Supercupa înainte de Liga Campionilor, deci aceste meciuri vor fi nişte teste în toată regula pentru noi”, este de părere Cojocari.

Dobrovolski o vrea pe Liverpool

Antrenorul FC Dacia, Igor Dobrovolski, este conştient că echipa pe care o conduce va avea adversari puternici în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, dar fiind faptul că nu va fi cap de serie. Fostul selecţioner a glumit când a fost întrebat ce adversar şi-ar dori în turul doi preliminar. „Eu vreau să jucăm cu Liverpool”, a spus antrenorul, deşi ştie că fosta deţinătoare a trofeului nu va juca în sezonul 2011/2012 în cupele europene. „Cel mai bine e să aşteptăm tragerea la sorţi de pe 20 iunie”, a conchis acesta.

„Dacii” ar putea întâlni pe Wisla Cracovia sau Rosenborg

Campioana Moldovei la fotbal, FC Dacia, nu va fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru turul II preliminar al Ligii Campionilor şi ar putea avea adversari de calibru precum Wisla Cracovia, Rosenborg sau BATE Borisov. Dacă dă peste un adversar puternic chiar din turul II şi nu reuşeşte să se califice, FC Dacia este eliminată din cupele europene.

Intrarea în acest tur al echipelor Dinamo Zagreb şi Litex Lovech a schimbat lucrurile, astfel, FC Dacia, cu un coeficient de 2549 de puncte, este plasată prima în Urna B a seriei secundare, alături de echipele: Maribor (Slovenia), Videoton (Ungaria), Zestafoni (Georgia), Neftki (Azerbaidjan), Breidablik (Islanda), Skendija (FYROM), Tobol (Kazakhstan), Flora Tallinn (Estonia), Skenderbeu (Albania), Baku (Azerbaidjan), Tetove (Macedonia), Korce (Albania), Pyunik (Armenia), Bangor (Ţara Galilor), Torshavn (FRO), Belfast (Irlanda de Nord) şi cele trei învingătoare ale turului I preliminar.

Adversarele posibile pentru FC Dacia, echipe ce au fost repartizate în Urna A, cotate la prima şansă, sunt: Litex (Bulgaria), Viktoria (Cehia), Sturm Graz (Austria), Maccabi (Israel), Apoel (Cipru), Rosenborg (Norvegia), Slovan (Slovacia), Malmo (Suedia), Partizan Belgrad (Serbia), Wisla Cracovia (Polonia), Dinamo Zagreb (Croaţia), BATE Borisov (Belarus), Rovers (Irlanda), Helsinki (Finlanda), Borac (Bosnia) şi Ekranas (Lituania).

Meciurile FC Dacia în turul doi preliminar vor fi programate pe 12 sau 13 iulie, manşa tur, şi la data de 19 sau 20 iulie, manşa retur.

Vitalie Hadei