„Amputarea mâinii mi-a schimbat viața spre bine”

547508_127134014084427_569253759_nPrintr-o întâmplare nefastă, Tudor Lazarenco, 20 de ani, și-a pierdut membrul superior stâng. Incidentul s-a întâmplat la vârsta de doi ani, iar pierderea brațului nu l-a demoralizat. Părinții lui Tudor Lazarenco, originar din satul Teiu, din stânga Nistrului, au divorțat la scurt timp de la producerea accidentului, iar mama a fost nevoită să plece ilegal peste hotare pentru a-şi întreține fiul. Actualmente, este student la AMTAP, face pictură.

Tragicul accident s-a produs într-o zi când mama băiatului a fost nevoită să iasă pentru câtva timp de la fabrica de panificație unde muncea. Copilul în vârstă de doi ani a fost lăsat în supravegherea unei colege de serviciu. „Oamenii erau ocupați, eu însă, fiind destul de năltuţ chiar dacă aveam doar doi ani, am pornit să explorez fabrica”, povestește emoționat Tudor.

Momentul care i-a schimbat viața

Cazul s-a produs la o vârstă fragedă, iar detaliile accidentului nu le-a reținut. „Mi-au povestit că am băgat mâna într-un aparat și am rămas cu membrul stâng sfâșiat”, relatează acesta. A fost transportat de urgență la spital, într-o localitate vecină. Brațul nu mai putea fi salvat, a pierdut mult sânge și viața îi era în pericol. Astfel, medicii i-au amputat în totalitate membrul superior stâng, până la umăr. „Pierderea unei mâini mi-a schimbat viața, spre bine. Mi-am schimbat radical modul de gândire, pentru mine fiecare acțiune era ca o ecuație matematică, trebuia să gândesc altfel”, spune Tudor. La vârsta de patru ani, părinții divorțează, mama lui Tudor migrează ilegal peste hotarele țării pentru a-l putea întreține pe el, rămas în grija unor prieteni de familie.

Deficiența fizică, compensată prin reuşita la şcoală

Pentru a merge la școală, Tudor a plecat în orașul Grigoriopol, unde primii trei ani a fost nevoit să-și facă studiile la o şcoală cu predare în limba moldovenească cu grafie chirilică. Din clasa a 4-a, a mers la o altă instituție de învățământ, cu predare în limba română. „La Grigoriopol activează școala „Ștefan cel Mare”, care nu este acceptată de autorităţile rmn. Sediul școlii era în satul Doroțcaia aflat sub jurisdicţia R. Moldova. Zilnic, pentru a ajunge la școală cu autobuzul, eram nevoiți să trecem posturi de control. Fiind copil, simțeam presiune, la Grigoriopol mulți copii erau discriminați doar pentru că vorbeau limba română”, susţine Tudor. Deficiența fizică a compensat-o cu performanțele la studii. „Totdeauna am fost printre cei mai buni din clasă”, relatează el. Făcea cursuri de pictură, era convins că acesta-i viitorul lui. Mergea și la cursuri de engleză. După clasa a 9-a, decide să-şi schimbe ambianța. „Mi-am spus, am nevoie de ceva mai bun, în goana după studii de calitate, am venit la Chișinău și am fost înmatriculat la Liceul de Arte ‘Igor Vieru’ ”, adaugă Tudor. Mai târziu, ajunge să fie admis la AMTAP, unde studiază în prezent.

Nu e un motiv să te lași pe tânjală

A primit ajutor financiar din partea autorităților din stânga Nistrului până la vârsta de 18 ani. „Autoritățile rmn mi-au acordat ajutor, însă eram obligat în fiecare an să trec un control medical pentru a demonstra că am o deficiență fizică. Altfel, nu ofereau sprijinul financiar. Nu-mi dau seama de ce procedau așa, se gândeau poate că o să-mi crească mâna”, glumește tânărul. Tudor poartă o proteză, care i se oferea gratis. „După ce am împlinit majoratul, nu am mai mers la fabrica unde mi se acorda proteza, și am auzit că nu o mai poți primi gratuit”, menționează el.

„Trebuie să compensezi deficiența fizică cu modul de gândire diferit. Asta nu-i o problemă și nu este un motiv că să te lași pe tânjală fără a încerca să devii o personalitate”, punctează convingător acesta.

Atitudinea celor din jur

Foștii și actualii colegi sunt impresionați de Tudor. „Eram în clasa a 9-a, și locuiam la căminul de la Liceul „Igor Vieru”. Am fost anunțat că vine cu mine în cameră un băiat din Transnistria, fără o mână. Prima reacție a fost un șoc. Aparențele înșală și, după ce am făcut cunoștință, mi-a devenit prieten”, povestește Marin, fost coleg de liceu.

„Am observat probabil printre primii ceva neobişnuit la Tudor, eram la careu, în clasa a 9-a. Mâna era nemișcată și avea o mănuşă neagră pe ea. Atunci l-am întrebat și ne-a povestit despre cazul tragic prin care a trecut. Acest fapt m-a făcut să vreau să-l cunosc, simţeam că este o persoană specială”, îşi aminteşte Ilie, fost coleg.

„Prima dată când l-am întâlnit, m-a atins întâmplător cu mâna (proteza) și m-am speriat. M-a făcut curios și mi-a povestit istoria lui. Este un om deosebit”, conchide Pavel, actualul coleg al lui Tudor de la AMTAP.

Victor ZAHARIA, stagiar