Amnesty International: „Retorica otrăvitoare a lui Dodon nu trebuie să devină politică de stat. Comentariile xenofobe şi alte discursuri de ură nu-şi au locul la cârma unui stat”

Amnesty International: „Retorica otrăvitoare a lui Dodon nu trebuie să devină politică de stat; Comentariile xenofobe şi alte discursuri de ură nu-şi au locul la cârma ţării”

Amnesty International Moldova a emis o declaraţie în urma alegerii lui Igor Dodon în calitate de preşedinte al Republicii Moldova. Organizaţia semnalează mai multe îngrijorări în legătură cu declaraţiile făcute de acesta în campania electorală. „Preşedintele ales a provocat o consternare gravă privind mai multe probleme în decursul  campaniei electorale, a generat de asemenea îngrijorări serioase în ce priveşte angajamentele R. Moldova de respectare a drepturilor omului. În acest moment, el trebuie să renunţe la afirmaţii şi să se angajeze să respecte obligaţiile Republicii Moldova, interne şi externe, privind drepturile omului”, spun reprezentanţii Amnesty International Moldova, scrie jurnal.md.
Amnesty International Moldova spune că retorica lui Dodon nu poate şi nici nu trebuie să devină politică guvernamentală: „În timpul campaniei electorale, cetăţenii R. Moldova au fost martorii unei retorici deranjante, pe alocuri otrăvitoare. Această retorică nu poate şi nici nu trebuie să devină politică guvernamentală. Comentariile sexiste, xenofobe şi alte discursuri de ură nu-şi au locul la cârma ţării”.
„Preşedintele ales, Dodon, trebuie să se angajeze, public, să susţină şi promoveze drepturile omului, pentru fiecare, fără nicio discriminare. De la procese inechitabile şi până la intimidare, violare a vieţii private, aplicare a tratamentelor inumane şi degradante, incitare la ură, pe diferite criterii, corupţie etc. am fost martorii unor acţiuni dezastruoase în domeniul drepturilor omului din partea celor pe care i-am ales să ne reprezinte şi care şi-au bătut joc de obligaţiile Republicii Moldova în domeniul drepturilor omului. Cel care a fost ales acum preşedinte al Republicii Moldova trebuie să ţină minte aceste lecţii”, se mai arată în comunicat.