Amicale de lux pentru naţionala condusă de Caras

Naţionala de fotbal a Republicii Moldova va avea două amicale de lux cu reprezentativele Venezuelei şi El Salvador. Reprezentanţii Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal confirmă faptul că sunt discuţii cu oficialii celor două federaţii din America Latină, dar deocamdată nu s-a ajuns la un acord.

În acelaşi timp, site-urile din Venezuela şi El Salvador au anunţat că meciurile vor avea loc la sfârşitul lunii mai. Astfel, naţionala R. Moldova va juca pe 23 mai cu Venezuela, iar pe 26 mai, în oraşul Dallas (SUA), va întâlni reprezentativa El Salvador.

Selecţionerul Ion Caras îşi doreşte ca aceste meciuri amicale să aibă loc, deoarece vor fi un test foarte bun în perspectiva meciurilor pentru preliminariile Campionatului Mondial. „Sunt echipe foarte bune, cred că vom avea de câştigat de pe urma lor”, a menţionat selecţionerul.

Nu ar fi prima deplasare a lui Ion Caras în SUA. Reprezentativa Moldovei a mai jucat în 1994 în SUA, atunci când a întâlnit de două ori ţara gazdă. (V.H.)