Americani, treceți Prutul?

adrian-ciubotaru.f.nadea-roscovanu-1024x716

Exercițiile militare comune moldo-americane au pus pe jar presa, societatea și mediul politic, stârnind, după cum era de așteptat, reacții adverse: de la aprobare și chiar entuziasm la dezaprobare și tentativa de blocare a drumurilor.

Cei care urmăresc activitățile Pentagonului știu că asemenea exerciții nu înseamnă mare lucru în plan strict militar și că sunt, mai curând, un gest simbolic (de prietenie, de susținere) al guvernului american. De regulă, aceste exerciții fac parte dintr-un program mai complex de cooperare și ajutorare (întâi de toate, politică și economică) pe care SUA îl dezvoltă în mai multe țări ale lumii (nu întotdeauna prietene și nu neapărat partenere) din considerente mai mult conjuncturale decât strategice. Altfel zis, exercițiile nu pot fi puse pe aceeași balanță cu manevrele. Prin manevre, o mare putere își marchează teritoriul, delimitează zonele sale de interes strategic major, arată adversarilor locul unde are gând să intervină în caz de răzbel. Prin exerciții comune, te bate ușor pe umăr și îți sugerează că, dacă faci ce trebuie, ai putea ajunge și la manevre.

De aceea, evenimentul mai degrabă publicitar ce se desfășoară acum pe poligoanele Republicii Moldova trebuie înțeles ca intenție și nu ca realizare. Căci nu numai americanii, dar și guvernanții moldoveni trebuie să știe ce vor de la Republica Moldova. Clasa noastră politică este îndemnată să conștientizeze, odată și odată, că statul nu înseamnă doar sacul cu bani, ci și angajamente externe ferme, alianțe de durată, parteneriate cu miză strategică. Pe scurt, o viziune cât de cât clară asupra viitorului, dictată de un elementar instinct al supraviețuirii.

Iar viitorul, în partea noastră a lumii, promite nu numai integrare europeană și prietenie americană. El ascunde și amenințări, în unele cazuri, mai reale decât promisiunile. Mai simplu: s-ar putea să nu mai avem, în timpul apropiat, aceleași șanse de cimentare a relației noastre cu Occidentul pe care încă le mai avem acum. Nici inconsecventul Trump, nici contracandidatul său democrat (guvernarea Obama-Clinton a comis deja erori iremediabile, dar și multă confuzie în politica externă) nu sunt o garanție a continuării politicii actuale a Washingtonului în Europa de Est. UE, care abia începe să se confrunte cu criza migranților (de nestăvilit, întrucât e determinată nu numai de război și sărăcie, ci și de factori climatici) și care, sub presiunea economiei, abia așteaptă să ridice sancțiunile impuse Rusiei, ar putea abandona definitiv Parteneriatul Estic. Regele rus, la rândul său, cu cât va fi mai gol, cu atât se va comporta mai huliganic, pentru că așa e la ruși. Ucraina nu mai poate fi o pavăză în fața politicii rusești după ce actuala guvernare de la Kiev a năruit și idealurile celui de-al doilea Maidan. România nu ne poate aștepta veșnic, iar după plecarea lui Băsescu și venirea lui Iohannis la Cotroceni opțiunea fraților de peste Prut va fi pentru guvernanți din ce în ce mai pragmatici.

Guvernanții noștri, preocupați realmente de altceva, au o idee foarte vagă despre ceea ce se cheamă politică externă, planificare strategică, anticiparea riscurilor de țară. Toată viziunea noastră de politică externă se rezumă la declarațiile belicoase ale ministrului Șalaru, alimentate din puțul istoriosofiei PL-iste.

Bineînțeles, găinarul se gândește, în primul rând, la găini. Scenariul în care satul rămâne fără găini sau dispare cu totul nu-i trece prin minte. Din nefericire, nici măcar atunci când acesta începe să devină realitate.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)