Ambasadorul Stela Stîngaci, în port popular la ceremonia de acreditare în Italia

stela_stingaci_acreditare[1]Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, Stela Stîngaci, a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano. La eveniment, diplomatul s-a prezentat într-un deosebit port popular.

După ceremonia oficială, care a avut loc la Palatul prezidenţial Quirinale ieri, 27 noiembrie, Ambasadorul Stela Stîngaci şi Preşedintele Giorgio Napolitano au purtat discuţii bilaterale într-o atmosferă prietenoasă, la care au participat mai mulţi oficiali.

În cadrul discuţiei, Ambasadorul a menţionat că este onorată să-şi prezinte scrisorile de acreditare într-o zi semnificativă pentru destinul european al ţării sale, şi anume în ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde va fi parafat acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, şi în ziua în care Comisia Europeană a înaintat propunerea de a liberaliza regimul de vize pentru cetăţenii moldoveni.

Dânsa a prezentat priorităţile sale de activitate întru asigurarea unei bune dezvoltări a relaţiilor moldo-italiene şi şi-a exprimat speranţa că Italia va rămâne şi în continuare un susţinător activ al Republicii Moldova. Stela Stîngaci este cel de-al 5-lea ambasador al Republicii Moldova la Roma.

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii