Amazoanele de la Isăicani

Bărbații au plecat să construiască Rusia, iar femeile au rămas să cultive R. Moldova

Dacă în oraşe te buimăceşti de gălăgie, în unele sate din Republica Moldova se pare că toată lumea a dispărut. Câţiva copii care ne privesc curioşi de după poartă ne spun unde se ascund mamele lor: „Mama e la prăşit cu bunica”. Dar tata? „Tata e la Moscova”. Femeile din Isăicani, Nisporeni, îşi iau sapa pe umăr şi merg la câmp.

Cu broboade pe cap şi cu feţele arse de soare, acestea ne-au putut număra pe degete câţi bărbaţi au mai rămas în satul lor: preotul, profesorul de franceză, profesorul de informatică şi alţi câţiva care au rămas acasă din cauza bolii şi vârstei înaintate.

O casă frumoasă şi o viaţă fără neajunsuri pentru copii sunt visurile care îi împing pe majoritatea să-şi lase odraslele şi să aleagă drumul străinătăţii. Unii copii, din păcate, nu-şi mai revăd părinţii acasă.

Aici, medicul, preotul şi directoarea şcolii se bucură de un respect deosebit, iar „boieri ai satului” sunt numiţi proprietarii magazinelor, trei la număr. Acum un an, sătenii au fost conectaţi la internet, astfel pot comunica cu rudele plecate în străinătate.

„Parcă am fi pe timp de război”

Satul Isăicani numără 780 de locuitori din care 370 sunt bărbaţi. Odată cu încălzirea vremii, femeile îşi petrec soţii peste hotarele R. Moldova. „Parcă am fi pe timpul războiului”, ne spun acestea. Acum mai toţi bărbaţii sunt pe şantiere în Rusia.

Pe Silvia Mușchei, mamă a patru copii, o întâlnim pe un drum bolovănos de ţară, venind cu copiii săi de la prăşit, nu are în grija cui să-i lase şi îi poartă după ea oriunde ar merge. Soțul ei a plecat iniţial în România, lăsând-o cu cei patru copii mici. De teama că îl va pierde, a plecat în căutarea lui. A reușit să-l întoarcă acasă, dar după câteva luni a plecat din nou, de această dată la Moscova. Povestea s-a repetat. Silvia a plecat la Moscova, fără a şti ruseşte şi fără a şti vreo adresă unde ar putea înnopta, însă norocul sau nenorocul ei a fost că l-a găsit pe tatăl copiilor săi.

Soțul n-a primit-o cu sărutări, ci cu lovituri și reproșuri: „În România m-ai găsit, la Moscova m-ai găsit, o să mă duc în Israel, poate acolo o să scap de tine!”, i-a spus atunci soţul. Silvia a revenit acasă fără niciun ban, fără dulciurile pe care le așteptau copiii şi fără tatăl acestora. Silvia creşte copiii cu ajutorul părinților și al unui vecin care îi aduce butelii cu lapte. Micuţii aproape că au uitat cum arată tatăl lor.

La Isăicani se nasc copii

Potrivit asistentei medicale din sat, Parascovia Ungureanu, femeile însărcinate lucrează pe deal până în ultima lună de sarcină. Ele își pun întrebarea: „Cine o să lucreze pământul, dacă bărbatul îmi este plecat?”.

Astfel, o tânără din sat, după ce a prăşit toată ziua pe câmp, a venit la punctul medical să nască. Tânăra mămică a adus pe lume un copil perfect sănătos. Parascovia Ungureanu susţine că, pentru femeile din localitate, lucrul la câmp a devenit un fel de pregătire fizică înainte de naştere.

O altă femeie, mamă a trei copii, a ajuns la spitalul de psihiatrie, după ce soţul ei a plecat la muncă peste hotare. Rudele sale, văzând starea femeii, au fost nevoite să apeleze la ajutorul medicilor. Astăzi, îşi creşte copiii, este sub supravegherea asistentei medicale din localitate.

Grădiniţa versus câmpul

O altă problemă care îngreunează lucrul mămicilor este lipsa unei grădinițe pe teritoriul satului. În 2012, datorită unui proiect, au fost deschise două grupe în care merg copii cu vârsta între trei și șapte ani. Schimbările au fost observate de către părinţi chiar de la primele activităţi. Au rămas surprinși în special părinții, pentru că li s-a demonstrat că un copil încadrat într-un colectiv se dezvoltă mult mai bine decât acasă sau pe deal.

Un drum spre şcoală şi altul spre cimitir

La cârma școlii stă tot o femeie, Maria Chircu. O găsim singură în școală, stând deasupra unui morman de mape și hârtii. „Copiii din satul Isăicani au învățat mereu în două ture. Visez la ziua în care toţi copiii vor termina orele după-amiază, pentru că și mămicilor le este greu. Acestea sunt nevoite să lase tot lucrul pe deal sau în gospodărie pentru a-și aduce copiii la școală, însă, pe timp de ploaie, drumul spre școală devine impracticabil. Noroiul e chiar până la ușa școlii. Autoritățile caută bani pentru a construi drumul spre gimnaziu și cimitirul satului”, ne spune directoarea.

Tinerii nu au altă opţiune decât lucrul la câmp

La absolvirea gimnaziului, tinerii pleacă şi, în cele mai dese cazuri, nu mai revin la baştină. „Toți vor o viață mai bună, aici nu au altă opţiune decât lucrul la câmp. Și chiar dacă se specializează într-un anumit domeniu, salariul e prea mic pentru a întreține o familie”, ne povesteşte directoarea.

Adriana Bzovîi, stagiară

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău