Am sărbătorit „civilizat”: doar 331 de infracţiuni

Revelionul şi Crăciunul au fost sărbătorite în mod paşnic de către moldoveni faţă de anul trecut
Moldovenii au fost cuminţi de sărbători. Numărul de omoruri, huliganism, jafuri şi tâlhării, înregistrate în cele zece zile scurse de la începutul lui 2010 este cu peste 13 la sută mai mic faţă de statistica pentru aceeaşi perioadă din 2009, relatează jurnaltv.md.
Şeful Direcţiei generale de ordine publică, Mihai Cebotaru, spune că această tendinţă a fost determinată, mai întâi de toate, de faptul că numărul echipelor de patrulare a fost suplimentat masiv în comparaţie cu anii trecuţi. Aproximativ 70 la sută din efectivul Ministerului Afacerilor Interne a fost antrenat în asigurarea ordinii publice.
Peste 4500 de poliţişti au realizat zilnic complexul de măsuri speciale ale poliţiei. Ca rezultat, au fost înregistrate doar 331 de infracţiuni din seara de Revelion şi până pe 10 ianuarie. Dintre acestea au fost consemnate un omor, cinci acte de huliganism şi nouă furturi din apartamente, restul fiind infracţiuni minore.
A scăzut şi numărul accidentelor rutiere şi, respectiv, al victimelor înregistrate. Nouă persoane au decedat în catastrofe rutiere, cu cinci mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut. Iar în  urma măsurilor speciale de profilaxie, pentru prima dată de la 2005 încoace, nicio persoană nu a fost rănită la utilizarea articolelor pirotehnice.
Împinsă de la etajul opt de „duhul cel rău”
O tânără din Anenii Noi şi-a nenorocit viaţa cu propriile mâini. Aceasta s-a aruncat de la etajul opt al unei clădiri din oraşul Sankt Petersburg, unde se afla la muncă sezonieră, iar acum este internată în spital şi riscă să rămână fără un picior la cei 19 ani ai săi.
Olesea Morocean, tânăra care acum două săptămâni s-a aruncat de la etajul opt după o ceartă cu un coleg de apartament, spune că „parcă a fost împinsă de un duh rău” şi că niciodată nu avusese gânduri de suicid.
Potrivit jurnaltv.md, tânăra se afla de aproape jumătate de an în Sankt Petersburg, la muncă sezonieră şi locuia împreună cu o prietenă şi fraţii acesteia. În seara de 27 decembrie, a avut o ceartă cu unul dintre băieţi. Fata nu a mai rezistat, a deschis geamul şi s-a aruncat în gol. A fost internată într-un spital din Sankt Petersburg, dar nu a avut banii care i-au fost ceruţi pentru operaţie şi familia a adus-o, cu eforturi enorme, la Chişinău din cauza problemelor financiare.
Tânăra susţine că părinţii săi au fost nevoiţi să vândă aproape tot ce au avut pentru a o aduce în ţară. „Părinţii mei sunt foarte săraci. Au vândut caprele şi viţica şi i-au dat banii surorii mele ca să mă aducă acasă, dar mai departe nu ştiu de unde vom lua bani pentru operaţie”, mărturiseşte tânăra.
Potrivit medicilor de la Spitalul de Urgenţă din Chişinău, unde este internată acum tânăra, aceasta a suferit mai multe fracturi şi există riscul necesităţii de amputare a piciorului stâng.
Şeful Departamentului naţional de medicină urgentă, Andrei Mogâldea, susţine că „este un noroc al ei ca a scăpat cu stare de gravitate medie, căzând de la înălţimea etajului opt”.
Jurnaltv.md precizează că tânăra urmează să fie supusă mai multor intervenţii chirurgicale, iar dacă starea de sănătate se va îmbunătăţi, are şanse să meargă din nou doar peste un an.
The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău