„Am pus foarte mult suflet în „Dorul Basarabiei”

Interviu cu Oleg Butnaru, regizorul videoclipului îndrăgit pe ambele maluri ale Prutului

Videoclipul la piesa „Dorul Basarabiei”, interpretată de cunoscutul solist basarabean Ion Paladi acompaniat de orchestra ”Lăutarii” se află pe prima poziție în topul producțiilor video muzicale realizate anul trecut în R. Moldova. ”Dorul Basarabiei” (text – Maria Honceru din Botoșani, muzică – Răzvan Mitoceanu din Suceava) a acumulat sute de mii de vizualizări. Revista ”Codru” din România a inițiat și o mișcare cu genericul ”Un milion de vizualizări pentru ”Dorul Basarabiei”. Povestea de dragoste dintre cele două personaje principale ale videoclipului – un băiat și o fată despărțiți de podul de la Ungheni, –  ilustrează drama ocupării Basarabiei de către Armata Roșie și a deportărilor care au urmat. Va propunem un interviu cu Oleg Butnaru, care a semnat regia videoclipului îndrăgit pe ambele maluri ale Prutului.

– Spuneți-mi vă rog, stimate Oleg Butnaru, unde și când ați studiat regia?

– Sunt de profesie medic ortoped-traumatolog, specializat în microchirurgie, mi-am făcut studiile la Universitatea de Medicină ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău. Din 2009, nu mai practic medicina. Studii ”oficiale” de regie nu am făcut. Cunoștințele din acest domeniu le-am acumulat prin autoinstruire, citind o mulțime de cărți de specialitate și participând la câteva workshopuri.

– Din ce cauză ați abandonat medicina?

–  Visul meu din copilărie a fost să devin chirurg plastician. Fiind student la USM ”N. Testemițanu”, apoi continuându-mi studiile prin rezidențiat, eram pasionat de lucrul științific. Am participat cu mai multe lucrări la congrese naționale și internaționale în România, Spania, Italia. Când mă pregăteam pentru congresul European de Microchirurgie din Barcelona, în 2004, mi-a venit ideea să fac un atlas video care să conțină imagini de la diverse operații. Fiecare etapă a operațiilor trebuia filmată pe cadavre, un lucru foarte dificil de realizat în Europa, dar în Moldova am reușit. Atunci mi-am procurat prima cameră video și am făcut filmări. Am fost nevoit să învăț și un program de editare pentru a monta cele filmate. Participarea la congrese internaționale m-a ajutat să-mi perfecționez și cunoștințele de limbă engleză, datorită acestui fapt îmi este accesibilă literatura de profil cinematografic care este, practic, toată în engleză.

După finisarea studiilor de medicină am avut o propunere de a lucra într-o clinică privată de chirurgie plastică, dar am refuzat, fiind tot mai mult pasionat de producția video.

M-am lăsat de medicină, desigur, și din motive financiare, adică din cauza salariului mic. De regulă, medicii chirurgi de la noi trăiesc destul de bine, dar au un câștig neoficial (cred că știți la ce mă refer). Nu e plăcut să depinzi de astfel de câștiguri. Mi-a fost complicat să iau decizia de a pleca din medicină, dar până la urmă am făcut-o și, deocamdată, nu regret.

– ”Dorul Basarabiei” e cea mai importantă realizare din scurta biografie a Dvs. de regizor?

– Da, cu siguranță. Lucrând asupra acestui videoclip, scopul meu a fost să mă afirm ca regizor. Ceea am făcut până acum a fost mai mult muncă de cameraman. Videoclipul mi-a dat posibilitatea să mă manifest în ceea ce ține de scenariu, regie, imagine.
Am încercat să construiesc scenariul videoclipului ”Dorul Basarabiei” după reguli stricte, descrise de mari scenariști. Ideea acestui clip a venit de la soția mea, Ina Golban, care este de profesie tot medic. Apoi eu am dezvoltat scenariul. Am pus foarte mult suflet în această lucrare, practic, am trăit timp de jumătate de an cu gândul la acest scenariu.

– Cine v-a ajutat în selectarea materialului istoric?

–  A fost o ocazie să mă aprofundez în studierea istoriei Basarabiei. Am citit un șir de lucrări, studii, descrieri istorice, am privit o mulțime de filme documentare și artistice legate de perioada interbelică și de cel de-al II-lea Razboi Mondial. Mi-a ajutat mult și internetul, am folosit cuvintele-cheie “istoria Basarabiei”, ”Basarabia în perioada interbelică”, ”deportările din Basarabia” etc. pe motorul de căutare google. Cu cât citeam mai mult, cu atât îmi era mai interesant. După ce am finisat scenariul, mi-am dat seama că mă aventurez într-o producție destul de complicată și costisitoare, dificil de realizat. Le mulțumesc pe această cale lui Ion Paladi și Vlad Costandoi, impresarul său, care au avut încredere în mine.

– Cât a costat videoclipul?

– Aproximativ 5000 de euro. În preț este inclusă întreaga producție a videoclipului, nu doar onorariul pe care l-am încasat eu. Vreau să subliniez că succesul acestui videoclip e meritul întregii echipe.

– Cum i-ați ales pe cei doi actori, Diana Decuseară și Alexandru Neagu, protagoniștii ”Dorului Basarabiei”?

– De la bun început am hotărât să apelez la actori profesioniști, pentru că ei ar putea reda emoțiile eroilor. Pe Diana Decuseară o cunosc de câțiva ani și i-am propus să colaborăm. Ea a acceptat cu plăcere. Diana a fost exact actrița de care am avut nevoie, este o adevărată profesionistă. Succesul videoclipului se datorează în mare parte ei.

Alexandru Neagu a ajuns în rolul principal dintr-o fericită întâmplare. De fapt, invitasem un alt actor. Locația din prima zi de filmare a fost podul feroviar de la Ungheni. Anterior a trebuit să obținem un șir de permisiuni de la Poliția de Frontieră Română, de la Poliția de Frontieră a Moldovei și de la Serviciul de Cale Ferată. Când să începem lucrul, actorul principal mi-a zis că este ocupat în acea zi și nu poate veni la filmări. Era foarte complicat să schimbăm ceva sau să contramandăm filmarea. Am decis că e mai bine să schimbăm actorul decât să renunțăm la scenele filmate pe pod. Atunci l-am sunat pe Alex. Pe Alex îl cunoscusem mai devreme la o prezentate de mod unde el era model, iar eu fotograf (eu fac și fotografie).  L-am ales după aspectul exterior, dar după părerea mea, s-a descurcat de minune și ca actor, pe alocuri fiind ajutat de Diana. Alexandru Neagu este elev în clasa a XI-a la liceul ”Ion Creangă” din Chișinău.

– Ce videoclipuri ați mai relizat până la ”Dorul Basarabiei”?

Am realizat, în total, 12 videoclipuri cu interpreți precum Victor Bondari, Xena Suruceanu, Ion Leontii, Mona, Igor Cuciuc, colaborez constant cu Ion Paladi. Un videoclip la o piesă cântată de Mihai Ciobanu urmează să fie lansat.

– Unde activați în prezent? Aveți un serviciu?

– Nu merg în fiecare dimineață la serviciu. Sunt freelancer, mă ocup de producția video și foto. Îmi organizez orarul de lucru așa cum îmi este comod mie.

– Lucrați la un nou videoclip?

– Da, fac un videoclip la o piesă interpretată de Veaceslav Busuioc.

 

– Felicitări pentru ”Dorul Basarabiei” și mult succes în continuare!

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)