„Am păstrat o amintire dureros romantică despre Chişinău, aș dori să revin”

Interviu cu Magda Cârneci, poetă, prozatoare, eseistă, membră a Parlamentului Cultural European, București

Magda Carneci poza– Dragă Magda Cârneci, la Bienala europeană de poezie de la Brașov, desfășurată în octombrie 2013, ai citit un poem spectaculos, dens, electrizant, de mari dimensiuni, intitulat „Poem trans-neuronal”. În ce împrejurări ai scris poemul? Pledezi pentru o literatură cosmicizată?

E un poem lung, în 10 părți, început la Paris în 2009 și terminat la București în 2012. Este de fapt un manifest care încearcă o sinteză între sursele spirituale și științifice care solicită în egală măsură viziunea noastră despre lume și mentalul nostru contemporan, pe cale de transformare. Cred că ne aflăm în fața unui salt al conștiinței umane către un palier mai cuprinzător al ei, către o deschidere cosmică, în ciuda dificultăților civilizației actuale, turbulentă și totuși din ce în ce mai unificată.

– Desprind din acest poem versurile „dar la dracu cu suferința, la gunoi cu micul chinuit sentiment”. Sintagma ”la dracu cu suferința” e un joc de cuvinte sau chiar un început de revelație, un crez?

E o mărturisire întâi personală, apoi o înțelegere mai generală: există un moment în care trebuie să renunți, să depășești suferința, oricare ar fi ea, pentru că te blochează în trecut. La fel, a rămâne numai la nivelul mic emoțional în trăirea de sine și în perceperea lumii înseamnă a te bloca într-un orizont limitat, care nu permite un salt într-o simțire și o inteligență mai ample, care te pot conecta fulgurant la restul umanității, la planetă și la univers.

– Te mai rog să comentezi versurile „Nu mă voi mai retrage în India/ nici în mănăstirile ortodoxe/ Cristos este în mine demult/ și Allah și Mithra și Buddha”. E de admirat curajul autorului unor astfel de versuri rebele. Ai uneori senzația că trebuie să plătești pentru momentele de curaj?

Cred că ne aflăm într-un punct de convergență în care esența similară a marilor tradiții religioase începe să devină evidentă și pentru omul de rând. Important este ca acesta să găsească în sine însuși acea vibrație interioară care să-l facă să rezoneze cu esența spiritualității universale, care vorbește despre o adevărată conștiență. Fiecare dintre noi e chemat acum să trăiască în el însuși starea de Hristos sau de Buddha, adică starea de împlinire și de iluminare, dar nu retrăgându-se din lume, ci rămânând în vâltoarea ei complicată.

– „Poemul trans-neuronal” face parte din volumul tău „Poeme trans” apărut în 2012 la Editura Tracus Arte din București. Te mai preocupă ideea de trans: transgresare, transcendere, transfigurare, transcendență? Crezi că putem fi nu doar umani, ci și trans-umani?

Tot ce ține de ideea de trans mă pasionează, mă obsedează. Sufăr de „prejudecata trans”, cum scriam în 2011, cred că trebuie să ne depășim. Umanul actual nu e capătul evoluției, ci abia un început plin de bâlbâieli, violențe, cruzimi și erori care trebuie înțelese și lăsate în urmă, transcense. De la homo sapiens ar trebui să evoluăm către homo pertinens, omul cu adevărat conștient – ceea ce încă nu e cazul.

– Cum simți că se apropie clipa nașterii unui poem? Te simți trans-portată?

Există un moment de „inspirație”, în care simți că funcționezi lăuntric într-un alt mod decât cel curent, se declanșează o stare în care mintea banală, gândirea pragmatică, imediată, e depășită și o gândire mai pură intră în rezonanță cu o emoționalitate mai intensă, mai mare, care-ți dau acces împreună la creativitatea poetică, sau, în clipe rare, la revelație. Apoi vine munca asiduă pe text, pe cuvinte. Pentru „Poemul trans-neuronal” am scris 10 versiuni diferite. Dar starea de inspirație e o experiență pe care o poate avea orice om.

– M-au uluit și versuri precum „Mintea mea s-a transpus în trăirea de soare/ Mintea mea a devenit soare SOARE”. Cât de des scrii despre soare? Crezi că pentru fericirea unui om e suficient să vadă soarele?

Versurile acestea pleacă de la o experiență personală reinterată. E adevărat că despre soare am scris în multe poeme și în romanul FEM din 2011. Soarele e simbolul realizării interioare și poate fi perceput ca atare lăuntric. Dar și soarele exterior contează, e vital pentru metabolism și pentru psihism, nu-i așa ?

– Este interesant pentru tine să urmărești nu doar relațiile dintre oameni, ci și legătura între om și monitor, între mintea umană și computer? Ne salvăm lansând pe internet cât mai multe informaţii-cântece-poezii despre noi?

Cred că computerul e o prelungire hiper-utilă a memoriei noastre și chiar a unei părți a inteligenței noastre (mai puțin partea creativă, inovativă). Viitorul individ uman va trebui să integreze acest element tehnic în evoluția sa interioară, chiar spirituală. Și mai cred că nu mai putem evita interconectivitatea planetară, dar că putem să ne bucurăm de ea ca de o șansă, dacă vom învăța să o folosim nu narcisiac-vanitos sau publicitar-distructiv, ci pentru dezlimitarea posibilităților noastre de cunoaștere, de memorizare și mai ales de comunicare interumană.

– Ca președintă a PEN Club România, observi că scriitorii au tot mai multe posibilități de a crea și de a circula prin lume sau, dimpotrivă, în fața lor se închid tot mai multe uși?

Orice rețea profesională sau asociativă reprezintă o șansă de a te conecta la un strat al umanului cu care rezonezi și la care poți adăuga ceva din personalitatea ta unică. Cred că scriitorii de azi circulă mult mai mult decât înainte – și asta e un bine, pentru că e o formă de cunoaștere lărgită. Dar nimic nu ți se oferă pe tavă, trebuie mai întâi să dai, să oferi din energia, timpul și generozitatea ta socio-profesională, înainte de a primi. Pe de altă parte, cred că astăzi internetul ne scutește de prea multă vânturare prin lume pentru a fi recunoscuți, și că putem fi, fiecare, centrul propriului nostru univers, la noi acasă.

– În calitate de membră a Parlamentului Cultural European îi poți implica pe scriitorii români în diverse proiecte internaționale? Dar pe scriitorii basarabeni?

Acest parlament este de fapt un fel de ONG european, care se întâlnește în fiecare an în câte un oraș diferit din Europa, unde dezbate chestiuni cultural-sociale relevante. Fiecare membru poate propune câte un membru nou, în persoana unui scriitor, artist sau manager cultural dintr-o altă țară decât a sa. Din Republica Moldova a fost propusă până acum doar Nicoleta Esinencu. Cred că e timpul să mai propunem și alte nume.

– Ce se întâmplă, după părerea ta, cu literatura română din Republica Moldova? Comunici cu scriitori basarabeni? Când ai fost la Chișinău și când revii?

Citesc revista „Contrafort” și urmăresc titlurile scoase de editura Cartier (și uneori ARC). În general sunt plăcut impresionată de calitatea intelectuală a acestora. Admir scrisul câtorva scriitori basarabeni, cred că ei ar trebui să circule mai mult în spațiul cultural românesc. Am fost la Chișinău acum vreo 10 ani și am păstrat o amintire dureros romantică a acestui loc în care doresc să revin. Cred că literatura basarabeană este una deopotrivă românească și europeană. Și mai cred că ceasul european al literaturii basarabene se apropie.

– Îţi mulţumesc pentru interviu.

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)