„Am fost martor al demolărilor, al desfiinţării istoriei”

Lica Sainciuc fotoInterviu cu artistul plastic Lică Sainciuc, autor al cărții „Chișinăul ascuns”

– Stimate dle Lică Sainciuc, „Chişinăul ascuns” e titlul noii Dvs. cărţi apărută recent la Editura Lumina. De când urmăriţi acest oraş ascuns ori mai degrabă necunoscut? Cine v-a povestit în copilărie despre tainele Chişinăului Vechi?

Am început să descopăr oraşul vechi din fragedă copilărie. Creşteam la bunicii din partea tatei în zona Sântăvineri, iar bunicii ceilalţi, de pe mamă, aveau casa în zona Galatei, astfel că deseori parcurgeam drumul prin partea veche a oraşului, mereu fiind martor al schimbărilor nefaste, al replanificării şi demolării, al desfiinţării istoriei. Era doar un sentiment al pierderii, distrugerii, fără vreo conştientizare concretă. Abia mai târziu am început să caut rădăcinile dezastrului, şi cu cât mai multe aflam, cu atât mai puţine vestigii rămâneau… Nu ştiu dacă mai există vreun alt oraş din Europa care să fi fost remodelat în acest hal. E ceva foarte dureros.

Este abominabilă şi falsificarea istoriei oraşului. Minciuna era introdusă în calitate de instrument al agresivităţii în timpul ţarismului, şi preluată la scară şi mai mare în perioada sovietică. Ideea primordială era că până la „eliberare” Chişinăul era doar un sătuc, şi abia după — oraş.
Dar ce să vorbim de istoria veche, când şi cea actuală, care mai are martori vii, este falsificată. De pildă, aflăm din Wikipedia că aeroportul Chişinău apare abia în 1944 — şi atunci ce mă fac cu amintirile mamei din copilăria ei, când tatăl ei, bunicul meu George, o lua în anii 1920 la serbările aviatice la aerodrom, dincolo de Râşcani. Şi ce mă fac cu strada Aerodromului pe care o descopăr pe o hartă interbelică?
Şi ce mă fac cu Teatrul Naţional, despre care Wiki scrie: „…Prima încercare de construcţie a acestei clădiri a fost la începutul anilor 30 ai secolului al XX-lea în stil neoclasic, dar în legătură cu depresia economică, construcţia lui a fost conservată. În anii 1949–1953 a fost finisat proiectul, sub conducerea arhitectei Galadjeva de la trestul unional “Teatrproiect”, interioarele şi faţadele – sub conducerea arhitecţilor din RSSM V.F. Smirnov şi V. P. Alexandrov”…
Iar mama povestea că prin vara anului 1943 se ducea să vadă reliefurile executate de Claudia Cobizev din incinta teatrului. O fi având un autor şi clădirea…
E foarte orwelliană istoria, cu tot cu Ministerul Adevărului.

coperta Chisinaul ascuns

– Care e partea cea mai veche a Chişinăului Vechi?

Oraşul a pornit de la râul Bâc, şi se urca în sus, la deal. Centrul istoric, „downtown-ul”, este în regiunea bulevardului Vieru, nu s-a păstrat însă nimic dintr-acesta, a fost replanificat cu desăvârşire în anii puterii sovietice.

– În noua carte aveţi un compartiment despre biserica Măzărache. Mergeţi des să vedeţi această biserică? Prin ce vă fascinează? E cea mai veche clădire din oraş? Se mai pot face descoperiri în curtea ei?

Măzărache e din mijlocul sec. 18, pe când cea mai veche din clădirile ce se mai păstrează este Sânecoară, actualmente biserică armenească, ctitorită pe timpul lui Lupu-Vodă, apoi cedată comunităţii armeneşti la sfârşitul sec. 18. Iar clădirea bisericii Măzărache a fost transmisă lipovenilor la mijlocul sec. 20. Glebus avea un prieten, Fedor Kavunov, pictor şi poet lipovan, care ne-a dus o dată să ne arate cum se fac reparaţiile, şi deci am putut fotografia în interiorul bisericii. Aşa că-i aduc mulţumiri pe această cale…
– Aveţi în volum şi descrieri ale Fântânii Mari de cândva (din preajma bisericii Măzărache). Cum arată azi regiunea Fântânii Mari?
Cum arată puteţi vedea şi voi. N-a rezistat nici oraşul, nici natura…

– Bâcul e foarte prezent în volumul Dvs. Dacă nu ar fi existat Bâcul, ar fi apărut târguşorul Chişinău prin sec. XV?

Dacă—atunci… E bine să precizăm că prin sec. XV a apărut doar satul Chişinău, care spre sec. XVII devine orăşel, şi abia în sec. XVIII — oraş mare, iar în sec. XIX — capitală. Iar pe timpul când Chişinăul era sat, Bâcul era fluviu! În orice caz era navigabil. Şi foarte pitoresc.
– Am văzut în cartea Dvs. fotografia unei străduţe din epoca medievală. Cum aţi descoperit străduţa aceasta anonimă?
Majoritatea străzilor din carte ţin de epoca medievală. Înaintam în căutare pic cu pic. E ca un puzzle: nu eşti iniţiat la început deloc, dar cu încetul începi să vezi că există o logică a lucrurilor. M-au ajutat cercetătorii ştiinţifici, cum ar fi T. Nesterov, P. Starostenko, I. Dron, mulţi alţi oameni, de diferite orientări ideatice, dar toţi în căutarea adevărului. De pildă, mulţumită Tamarei Nesterov a apărut lista exponatelor Muzeului Bisericesc distrus (a fost demolat în anii 60 de regimul comunist – n.n.), listă pe care am reprodus-o în cartea „Colina antenelor de bruiaj”.
Minciuna nu ține, până la urmă.

– Câte fotografii aţi publicat în carte? Dvs. aţi făcut pozele?

Preponderent sunt fotografii, picturi şi hărţi făcute de mine pe parcursul mai multor ani. Sunt câteva lucrări grafice aparţinând lui Glebus Sainciuc. Câte sunt în total îmi vine greu să vă spun imediat, dar cartea are 160 de pagini, şi toate sunt pline cu imagini, e o carte–album… text foarte puţin, de fapt lămuriri la poze. Am folosit şi imagini vechi, dar cărora am încercat să le dau o tentă individuală, colorându-le şi restaurându-le.

– Casa părintească a Dvs. e pe strada Grigore Ureche, în epicentrul Chişinăului istoric. Prin ce este interesantă arhitectura ei? E specifică începutului de secol XX? Cine îşi putea permite să construiască o astfel de casă cu peste o sută de ani în urmă?

Din punct de vedere arhitectural, e o casă obişnuită pentru început de secol XX. Calitatea ei este spirituală, ea are continuitate spirituală: n-a fost părăsită, n-a trecut prin diferiţi proprietari, n-a fost naţionalizată, n-a fost reconstruită, n-a fost demolată… Glebus s-a născut aici, a trăit şi a creat aici toată viaţa, a murit aici — într-asta constă raritatea ei pentru locurile noastre, ceva ce este obişnuit pentru spaţiul european mai la vest.
Sper să ajungem şi noi cândva la aceasta…

– Când şi unde veţi lansa volumul „Chişinăul ascuns”? În ce tiraj a apărut? Cum va fi difuzat?

Cartea are un tiraj foarte redus, şi, după câte am înţeles, e destinată bibliotecilor, încât nu va fi pusă în vânzare… nu mă pricep la acestea, inclusiv la lansări.

– Felicitări pentru noua carte şi multă inspirație în tot ce faceți!

Pictorul Lică Sainciuc în grădina casei părintești (Chișinăul Vechi)
Coperta cărții „Chișinăul ascuns” de Lică Sainciuc, apărută la Editura Lumina

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)