Am destulă Europă în ogradă

DESTINE // Născuţi în Grozeştii de pe ambele maluri ale Prutului, şi-au unit destinele la scăldat

Cristina Răzvanţ, născută în satul Grozeşti, judeţul Iaşi, s-a căsătorit cu 20 de ani în urmă în localitatea Grozeşti, din raionul Nisporeni. Deşi locuieşte de mai mulţi ani în Republica Moldova, nu şi-a luat cetăţenia moldovenească, pentru că trebuie să renunţe la cea română. Aşa că îşi perfectează permisul de şedere de fiecare dată când îi expiră actul de identitate.

Ion Răzvanţ şi Cristina Dumitru s-au născut în satul Grozeşti. „Eu sunt din Grozeşti, raionul Nisporeni, iar soţia mea este din Grozeşti, judeţul Iaşi”, spune Ion Răzvanţ. „Nu este aceeaşi localitate, din câte ştiu, dintotdeauna au fost două sate diferite”, adaugă bărbatul.

Prutul i-a unit

S-au cunoscut la scăldat, iar în vara lui 1991 au făcut nunta. „Eu aveam 19 ani, iar iubi (aşa îşi dezmiardă nevasta soţul – n.a.), 31 de ani”, îşi aminteşte Cristina. „Ne-am cunoscut la Prut, eu eram la lucru, iar ea nu ştiu ce făcea”, glumeşte bărbatul. „Eu eram la scăldat cu prietenii”, adaugă femeia, pe aceeaşi notă jucăuşă. „Atunci era mai simplu, era o idee naţională, mi se părea că făceam unirea dacă îşi uneau destinele oameni de pe ambele maluri ale Prutului”, povesteşte bărbatul. „Să înţeleg că m-ai luat pentru o idee naţională?…”, îi spune femeia, uitându-se ştrengăreşte de sus în jos la soţul care e aşezat pe un scăunel.

„Erau fete şi la noi în sat, dar româncele sunt mai frumoase ca moldovencele!”, îmi răspunde prompt bărbatul la întrebarea de ce a ales-o pe Cristina. „Este un om bun, nu am întâlnit persoane ca el”, îşi motivează alegerea femeia. „Povesteşte istoria unchiului tău”, o roagă Ion pe soţie. „Ion a avut un accident în timp ce tăia lemne, s-a lovit la ochi şi se simte rău. Mâine trebuie să te duci neapărat la medic”, i se adresează Cristina soţului. „Unchiul meu spune că atunci când l-am văzut pentru prima dată i-am spus mamei să mi-l aducă, de altfel am să mor. Eu nu ţin minte aşa ceva, dar iubi mereu mă tachinează cu această poveste”, se întoarce la istoria promisă femeia.

Mai multe persoane de pe ambele maluri ale Prutului şi-au unit destinele

Potrivit acestora, în acea perioadă au mai fost persoane de pe ambele maluri ale Prutului care, cunoscându-se, şi-au unit vieţile. „Două prietene de-ale mele s-au măritat cu băieţi din Republica Moldova, iar o fată de aici, din Grozeşti, s-a măritat cu un băiat din România”, spune femeia.

În 1992, a izbucnit conflictul de pe Nistru şi Ion a fost la război, iar Cristina a rămas singură acasă. „Au început greutăţile, casa de construit, a mai apărut pe lume primul nostru copil, Veronica sau Nica, aşa cum îi spunem noi, mândria familiei. Acum are deja 18 ani şi e elevă la Iaşi”, spune femeia, care se uită în aparatul de fotografiat după poze. „Iată aici sunt mai recente”, arată cu mândrie poza fetei cu părul negru.

„Atunci erau alte vremuri, eram tineri şi aveam chef de a zburda, acum ne-au copleşit grijile, trei copii de întreţinut la şcoală, nu e aşa uşor, iar salariul e mic. Dacă vrei să te plângi, ţi se spune: „De ce ai venit aici? Nu-ţi place, du-te în România!”, oftează Cristina şi pentru un moment îi dispare zâmbetul de pe buze.

Iubi şi Lenuţa

„Iubi, nu mai aducem masa cea mare, aşezăm aici”, după care iese din cameră pentru a aduce platourile cu dulciuri şi mezeluri. „Aşa, o cafeluţă mică în timp ce vorbim”, spune femeia. „Românii beau multă cafea”, intervine soţul. „Mie îmi place mai mult cafeaua naturală, mama îmi trimite din România. Prepar la şcoală şi colegele vin la mine şi mă întreabă ce cafea beau eu că are un miros aşa de puternic”, spune femeia, în timp ce aşază platourile pe masă şi ne îndeamnă să servim câte ceva, fiindcă venim de la drum lung, apoi se întoarce la locul ei de lângă pat, unde Maria, mezina familiei, încearcă să aranjeze piesele într-un puzzle.

Sunt de aproape 20 de ani împreună, dar rareori îşi spun pe nume. „Eu îl dezmierd iubi, iar soţul îmi spune Lenuţa. Deşi mă cheamă Cristina, mie în familie mi se spunea Lenuţa, pentru că eram unica fată la părinţi şi nu prea eram obişnuită să lucrez şi toţi mă numeau Lenea, care a trecut în Lenuţa”, recunoaşte cu zâmbetul pe buze femeia.

„Dacă mai era Voronin, treceai Prutul”

Cristina spune că nu a luat cetăţenia moldovenească şi că îşi perfectează permisul de şedere de fiecare dată când îi expiră actul de identitate. „Mi s-a spus că trebuie să renunţ la cetăţenia română şi nu am fost de acord. Atunci când au introdus vizele, mi-am perfectat-o, pentru că voiam să plec acasă în România şi nu ştiam că acestea vor fi pe o perioadă scurtă”, susţine Cristina. „Dacă mai era Voronin la putere, cred că treceai Prutul”, o întrerupe soţul, privind-o de jos în sus, schiţând un zâmbet în colţul gurii.

„Eu nu mi-am luat cetăţenie română, am destulă Europă la mine în ogradă!”, anticipează bărbatul întrebarea. „Fata mai mare e deja cetăţean român, dar are un pripon care o ţine în Moldova şi la fiecare două săptămâni vine acasă. Eu îi spun: tu ai plecat acolo să faci carte sau să umbli pe drumuri?”, zice bărbatul. „Lasă că e tânără. Tu la vârsta ei câte pripoane ai avut…”, îl dojeneşte cu blândeţe soţia.

Întâlniri între sârma ghimpată

„În zilele noastre, mai vorbim la acela din colţ”, spune Ion, arătând spre computer. „Acum nu este Alexandru, băiatul nostru, şi mai stă Măriuţa puţin pe internet, dacă vine badea Alex, ea nu mai are loc”, spune tatăl. „Fiului meu i-am pus o condiţie, să citească câte o carte bună pe lună, în caz contrar, nu mai vede computer. Nu prea funcţionează…”, recunoaşte resemnat bărbatul.

„Mai înainte, când erau rare telefoanele fixe, când nu era nici conectare la internet în sat, ne înţelegeam cu părinţii mei la o oră anumită, ne duceam la frontieră şi vorbeam printre gardul de sârmă ghimpată, ei – în partea cealaltă a sârmei, iar noi – de aici”, povesteşte femeia.

Cristina spune că, dacă vrea să-şi viziteze părinţii şi fratele din România, drumul poate să-i ia şi opt ore. „La ora 1 ies din casă şi mă duc la Nisporeni, pentru că la ora 2 este autobuz spre Ungheni. De acolo iau trenul spre Iaşi, care este seara. Dacă ar fi un drum direct, pe lângă satul nostru, atunci aş face o oră până acasă, în România”, spune femeia.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)