Am aplaudat, că aşa trebuie

oleg-carp

Deunăzi, stăteam la un colţ al magazinului Gemeni din capitală, aşteptam florăreasa. Spectacolul „Casa Mare” avea să se înceapă din clipă în clipă. M-am întors într-un călcâi. Fără flori – n-am mai rămas să o aştept – mi-am îndreptat paşii spre Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. La intrarea în teatru te întâmpină masa încărcată cu dulciuri care este situată chiar pe hol. Nu am putut să merg nepăsător pe lângă dulciuri, în trecere mi-am cumpărat un pachet de chipsuri şi o acadea. Iar în pauza dintre acte mi-am luat o porţie de pop-corn şi un plic de ciocolată cu lapte. La finalul reprezentaţiei am pus de o parte ciocolata ca să pot bate din palme, îmi trebuia şi un şerveţel ca să mă şterg pe gură. Spectacolul a fost reuşit, nu am pretenţii. Actorii au ieşit la închinare, am aplaudat, că aşa trebuie. Cortina a căzut şi am ieşit din teatru împreună cu toţi spectatorii. Când o să mai vin la teatru, o să-mi iau zahăr topit făcut acasă.

Oleg Carp