„Am 17 ani, nu mai am niciun vis şi nicio dorinţă”

Dosar neoficial: „Când am fugit altă dată de la centru, poliţiştii nu m-au întrebat ce s-a întâmplat, dar m-au bătut”, „Nu m-am gândit niciodată că judecătorii mă pot ajuta”, „Nu ştiu cum arată o familie bună, nu am avut-o”

CENTRAL CU LEGENDA

Cumpărînd o jucărie Dodo, cu 600 MDL, contribuiţi la reabilitarea unui copil, victimă a abuzului în cadrul serviciului de asistenţă din cadrul CNPAC

Mărturiile copiilor, victime ale abuzurilor sexuale, psihice, emoţionale adunate într-un Dosar neoficial redactat de către Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţa de Copii scot la iveală lacunele din legislaţia RM. Sunt cazuri în care autoritățile își îndeplinesc obligaţiile doar pe jumătate, iar responsabilii de protecția copilului nu fac decât să completeze fișele de sesizare.

Cazurile în care autoritățile își îndeplinesc obligațiile doar pe jumătate sunt destul de frecvente, spun specialiștii. Greșelile vin din necunoaștere, dar și din cauza unor lacune legislative. Potrivit Danielei Sâmboteanu, președinte al Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), de multe ori, responsabilii de protecția copilului nu fac decât să completeze fișele de sesizare. „Ei cred că trebuie să completeze doar fișa și au scăpat, dar sunt multe alte lucruri pe care responsabilii ar trebui să le facă, și, în primul rând, să găsească soluții pentru acel copil, să întreprindă măsuri pentru a-l proteja. Prin acest mecanism nu se face altceva decât se anunță autoritatea responsabilă despre un pericol iminent pentru viața și sănătatea copilului. În funcție de ce identifică persoana care intră prima în contact cu copilul se schițează următorii pași necesari să fie făcuți de alți specialiști. Nu trebuie ca alți specialiști să discute din nou cu copilul și să îl revictimizeze în acest fel, să îl pună în situația să povestească de nenumărate ori același caz”, a menţionat experta pentru portalul investigaţii.md .

Am inserat mai jos mărturii ale copiilor, victime ale abuzului sexual selectate din Dosarul neoficial.

1. „Viaţa mea s-a schimbat când aveam 10 ani. Cu mama parcă s-a întâmplat ceva, vorbea absurd. Când mama a încetat să lucreze, eu am încercat să fac bani cum puteam. Strângeam cu prietenii flori şi nuci şi le vindeam în stradă. În clasa a 5-a, când aveam 11 sau 12 ani, am început să nu merg la şcoală. Dar nimeni din profesori nu a încercat să discute cu mine sincer despre problemele de acasă. La 12 sau 13 ani, am întâlnit un băiat din curtea vecină. El a spus că este o persoană din altă ţară care caută băieţi tineri. Ai mei de acasă mi-au spus să nu prietenesc cu el, dar nu i-am ascultat. Aveam nevoie de bani, iar străinul mi-i dădea. După asta s-a întâmplat ceva… nu vreau să vorbesc despre asta. Peste câtva timp m-a găsit poliţia şi procuratura. Îmi era ruşine şi frică. Mă simţeam vinovat de ceea ce s-a întâmplat cu mine şi nu pentru că îl va închide pe acel străin. Adică de ceea ce s-a întâmplat mă învinuiam doar pe mine. Nu m-am gândit niciodată că judecătorii mă pot ajuta cu ceva. Atunci eu doream să uit de tot ce mi s-a întâmplat. Acum, eu am 17 ani, nu mai am niciun vis şi nicio dorinţă. Nu ştiu cum arată o familie bună, nu am avut-o.”

În 2015, în R. Moldova s-au înregistrat 50 de cazuri noi de copii traficaţi şi abuzaţi sexual. Studiul CNPAC arată că peste 35 la sută dintre cetăţeni consideră că populaţia nu raportează cazurile de abuz asupra copiilor din motiv că nu are încredere că instituţiile statului le vor soluţiona. Totodată, fiecare al cincilea respondent a menționat drept motiv frica de autorități.

2. „Am 15 ani. Îmi amintesc bine de viaţa mea de la vârsta de 9 ani. Atunci mama şi tata beau, iar eu aveam grijă de casă, făceam curat, spălam vasele, făceam mâncare. Părinţii mă trimiteau după rachiu, dacă nu vroiam, mă băteau. Apoi mama a murit, am rămas cu tatăl vitreg, el m-a dat la centru. Eu am fost violată o singură dată. Eram într-aşa şoc că am vrut să-mi tai venele. Despre faptul că am fost violată nu am povestit poliţiei. Sectoristul din sat a întrebat, dar eu am negat, pentru că nu am încredere în el, deoarece chiar dacă i-aş spune, el nu i-ar face nimic omului care m-a violat. Mie nu-mi plac poliţiştii. Când am fugit altă dată de la centru, ei nici nu m-au întrebat ce s-a întâmplat, dar m-au bătut deodată. Mi-i dor de mama. Viaţa este o luptă. Eu lupt ca să supravieţuiesc.”

3. „Eu mă ţin minte de când a murit mama. Am lăsat şcoala, eram în clasa 7-a, aveam 13 ani. Tata nu mă întreţinea. N-aveam cu ce să mă duc la şcoală, cu ce să mă îmbrac. Profesorii m-au căutat un timp, iar eu le repetam că nu vreau să mai învăţ. Ajutorul pe care l-au trimis acasă tata l-a băut. Am plecat la Chişinău, singură. Am fost violată. Mama murise deja. Am stat în spital. Acel T. mi-a rupt o mână. Medicii mă făceau în tot felul. M-am dus la poliţie, dar n-au făcut nimic. Am simţit că trebuie să-i las pe toţi, că singurică e mai bine. Primul meu client nu ştia câţi ani aveam, nu spuneam la nimeni. Şi acum mă prostituez. Chiar dacă sunt însărcinată. Pentru bani, ca să mă întreţin. De când a murit mama, am fost mai mult singură. Şi acum şi înainte. În justiţie nu am încredere.”

The following two tabs change content below.