Alfabetul unei vieţi de profesoară

Povestea femeii care ştie a îmbina cele trei roluri de  mamă, soţie, pedagog

Poate fi numită profesor model pentru munca pe care a depus-o mai bine de patru decenii, predând istoria în satul natal, apoi la Colegiul Pedagogic din Orhei şi, în cele din urmă, la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Chişinău.

 

Cine o cunoaşte pe Epistimia Drenţa îi poate da doar calificativele – înţeleaptă, frumoasă, erudită şi exemplu demn de urmat. De-a lungul anilor, a putut îmbina cu dibăcie cele trei roluri de mamă, soţie, profesoară, în urma cărora îşi culege astăzi laurii. „Am învăţat totul din înţelepciunea populară a mamei, prima mea carte”, afirmă profesoară.

 

Victoria POPA

 

Epistimia Drenţa vine dintr-o familie numeroasă, din opt copii, fiind cea mai mare dintre fete. „Eram un fel de instructor pentru fraţii mai mici şi se vede că pregătirea din familie m-a făcut să-mi aleg profesia de învăţător. Părinţii au fost oameni simpli, dar înţelepţi. Ambii au trecut prin şcoala românească. Se vede că înţelepciunea populară a fost şcoala care le-a dat cunoştinţe ca să educe o familie atât de numeroasă”, începe a depăna amintirile profesoara.

 

Soţie, mamă, profesoară

 

După şcoala de la Brăviceni, raionul Orhei, a făcut Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, apoi Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat. S-a căsătorit şi a adus pe lume două fete. A putut îmbina cu dibăcie cele trei roluri de mamă, soţie, profesoară, în urma cărora acum îşi culege laurii. „Am învăţat din mers aceste trei ‘profesii’. Totul am moştenit de la mama. A fost prima mea carte, deoarece de la ea am învăţat alfabetul vieţii de familie. Mama nu s-a jeluit niciodată că-i este greu. În vacanţele de vară, avea grijă de nouă nepoţi odată. Acest sacrificiu în numele copilului l-am moştenit de la mama. Ea a ştiut să îmbine exigenţa cu indulgenţa”, spune Epistimia Drenţa, reţinându-şi cu greu lacrimile.

 

Efectul site-urilor de socializare

 

Este de părerea că orice profesie trebuie aleasă cu dragoste. „Să-ţi placă lucrul pe care-l faci. Munca te reprezintă, te face fericit şi împlinit. Am trecut prin mai multe curriculumuri în decursul vieţii mele, de la cel axat pe conţinut la cel pe obiective, apoi pe competenţe. Până la urmă, elevul ia din aceste ştiinţe ceea ce are nevoie, pentru că-l pregătim pentru viaţă”, explică femeia unul din principiile sale de care s-a condus de-a lungul anilor.

 

Nu ştie câţi discipoli a avut. „Şase ani am fost director de şcoală în satul de baştină, 12 ani am lucrat la Colegiul Pedagogic din Orhei”, mărturiseşte profesoara. De circa un deceniu e profesoară de istorie şi director adjunct pe probleme metodice la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”. „Orice copil este o personalitate. M-am bucurat întotdeauna de succesele elevilor mei. Mesajele primite de la ei din Rusia, România, Polonia, Canada, Franţa sunt pentru mine o pâine spirituală, îmi dau aripi. După asta, cred că munca mea n-a fost zadarnică, n-a trecut neobservată”, mărturiseşte femeia.

 

Generaţiile de copii şi amprenta societăţii

 

În timpul discuţiei face o comparaţie între generaţiile de copiii pe care le-a învăţat. „Fiecare generaţie poartă amprenta epocii în care s-a format. Şcoala a fost întotdeauna un produs al societăţii şi problemele din societate, direct sau indirect, i-au afectat şi pe elevi. Niciuna din generaţii nu poartă vreo vină pentru amprentele epocii pe care o poartă. Dacă aş face o comparaţie între generaţia mea şi elevii de azi, îi admir, îi laud, îi încurajez pe cei din urmă. Când eram de vârsta lor, nu ştiam de computer, telefon mobil şi alte lucruri ce ţin de noile tehnologii, cu care ei operează foarte bine. Noi facem nişte operaţii elementare, ei ştiu mult mai mult. În afară de asta, au acces la mult mai multe surse de informaţii decât noi am avut la vârsta noastră”, explică istoricul.

 

Facultăţi cu posibilităţi financiare

 

Referindu-se la atitudinea faţă de carte, profesoara are anumite rezerve. Potrivit Epistimiei Drenţa, acum două decenii, era o anumită atitudine faţă de carte, la facultate intrau cei mai buni, cu forţele proprii: „Oricine ştia că fără carte nu va trece. Actualmente, accesul la facultate fără examene şi pe bază de taxă a făcut ca absolvenţii şcolilor să se simtă mai lejer. Adică au şansa să facă o alegere în funcţie de posibilităţile financiare ale părinţilor”, crede chişinăueanca.

 

Epistimia Drenţa are două fiice, ambele sunt stabilite în străinătate. „Copiii mei mă alimentează spiritual, îmi dau putere de viaţă. Ambele fiice – Dina şi Carolina – au câte un băiat şi o fată. Am relaţii foarte frumoase cu ginerii, nepoţii. Consider că suntem o familie unită. Acum sunt departe de mine. Discutăm zilnic pe Skype”, spune femeia.

 

Discuţiile pe Skype

 

În prezent, mai tot timpul se află la liceu. Duce dorul vremurilor când îşi aduna vinerile copiii şi nepoţii acasă. „Făceam plăcinte, mâncare tradiţională pe placul copiilor”, îşi aminteşte ea de anii lăsaţi în urmă. Din 2005 e la pensie, dar continuă să lucreze. E şi diriginte la cererea părinţilor. Are gradul I didactic. În afară de faptul că predă istoria, se consideră o fire artistică şi creatoare. Cântă în corul de profesori al liceului cu care a participat la festivaluri importante organizate pentru coruri de profesori-amatori.

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa