Alexei Acsan: „Cum poate să se simtă bine buna noastră limbă română dacă unii o învinuiesc deschis că din cauza ei dispare moldoveneasca lor?”

Interviu cu Alexei Acsan, profesor la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”

offer_1643_2_mareDl profesor Acsan vorbeşte în interviul de mai jos despre starea actuală a limbii române, despre faptul că nu sunt foarte mulți elevi ai liceelor cu predare în alte limbi decât româna, care, după absolvire, să aibă abilități de a întreține o discuție în limba ce trebuie să ne unească, nu să ne dezbine. De asemenea, veţi afla şi despre aplicarea principiului „Învățăm româna o dată pentru totdeauna!”, de ce sunt îndemnate să fie egoiste persoanele alolingve care doresc să însuşească limba română. În fine, veţi găsi şi părerea domniei sale despre formele de feminin ale unor funcții.

– Stimate domnule Alexei Acsan, predând de mai mulţi ani limba română unor alogeni dornici/ sau obligaţi să o studieze, ne puteţi spune care e starea limbii române în Republica Moldova la mijloc de august 2015?

Interesantă, dificilă și dureroasă întrebare… Înainte de a vă răspunde, aș vrea să-i provoc pe cititorii dumneavoastră întrebându-i cum pronunță dumnealor cuvântul „mijloc”: plasând accentul pe vocala -í- sau pe -ό- („míjloc” sau „mijlόc”)? În acest mijloc de august 2015, starea limbii române seamănă leit cu starea generală a acestei palme de pământ, ce ni-e dragă nouă, celor care trăim aici, dar care trece printr-o perioadă de neinvidiat din cauza „alor noștri” și „alor lor”. Ne bucură faptul că avem tot mai mulți elevi la instituțiile școlare din centrele urbane, care tind să aibă o vorbire românească exemplară, dar ne întristăm atunci când constatăm că astfel de elevi nu sunt prea mulți în localitățile unde „veșnicia s-a născut”.

Ne bucurăm că există alogeni care doresc sincer să se integreze în societate prin intermediul cunoașterii limbii vorbite de populația majoritară, dar ne întristează faptul că nu sunt foarte mulți elevi ai liceelor cu predare în alte limbi decât româna, care, după absolvire, să aibă abilități de a întreține o discuție în limba ce trebuie să ne unească, nu să ne dezbine. În sfârșit, cum poate să se simtă bine buna noastră limbă română dacă unii o învinuiesc deschis că din cauza ei dispare „moldoveneasca” lor? Optimist fiind, sper ca după alți 25 de ani să recitesc acest interviu și să nu-mi amintesc defel de problemele ce au existat până și după anul optzeci și nouă al secolului trecut, optzeci și nouă la sută din concetățeni vorbind atunci corect limba Țării, româna.

– Deşi la 5 decembrie 2013 Curtea Constituţională a decis că, „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”, iar în Declaraţie scrie explicit că: „în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin din 31 august 1989”, oficial, Republica Moldova se conduce în continuare după faimosul articol 13. E totuşi aberantă această discrepanţă. Dvs., ca practician, ce credeţi?

Sunt de acord întru totul cu ceea ce ați enunțat. Nici nu știu dacă ar trebui să mai adaug ceva la constatările dumneavoastră. Oricum, vreau să amintesc aici de o perioadă trecută, când angajații Î. M. „Casa Limbii Române Nichita Stănescu” activau în Proiectul „Limba română – mijloc de integrare socială”, finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Proiectul urma să se deruleze timp de zece ani (2002 – 2012). Dar activitățile noastre au fost sistate în 2004. Motivul? Autoritățile de atunci au calificat munca noastră drept promovare a limbii altui stat și nerespectarea prevederilor articolului 13 din Constituția Republicii Moldova. Ei bine, am reușit totuși să elaborăm trei volume ale manualului și ale caietelor practice cu titlul ce-mi aparține „Limba care ne unește”, un ciclu de filme didactice cu genericul „Să comunicăm fără bariere!”, alte materiale în calitate de suport didactic. Au fost desfășurate mai multe cursuri de română pentru alogeni și o școală de vară de neuitat la Holercani. E regretabil faptul că ambițiile politicienilor i-au privat pe foarte mulți alogeni de posibilitatea de a studia, cu titlul gratuit, limba română, având finanțatori din SUA.

În acea perioadă, responsabil de proiecte internaționale era un membru al guvernului de atunci, politician activ și acum. În anul 2003, la solicitarea domnului director Alexandru Bantoș, am avut o întrevedere cu respectivul guvernant. Dânsul ne-a îndemnat să activăm calm în continuare și ne-a asigurat că Proiectul nu va fi sistat. E necesar, zicea dumnealui, să așteptăm timpuri mai bune, când cei care nu acceptă denumirea științifică a limbii noastre se vor convinge de faptul că savanții au dreptate. Nu a fost însă așa să fie. Peste câtva timp, politicianul a declarat că vorbește o limbă, care de fapt, sunt… două: una – din punct de vedere științific, alta – din punct de vedere politic.

Alexei Acsan a absolvit Colegiul Pedagogic din Călărași, apoi Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova. A lucrat la școala din satul natal (Buciumeni, Ungheni), la USM, ULIM, Institutul de Filologie al A.Ș.M. Acum activează la Casa Limbii Române „Nichita Stănescu” din Chişinău.

Referitor la articolul din Constituție, cu numărul aducător de ghinion, vă pot spune că pe mine nu mă mai interesează de foarte mult timp acest art. 13. Argumentele le-am expus acum 13 ani și le consider actuale. Iată câteva dintre ele.

Atunci când unii politicieni ne cer respectarea Constituţiei la capitolul denumirea limbii, apare o întrebare firească: de ce a fost introdus în Constituţie un aspect contestat de savanții în domeniu?

Noi, filologii, apelăm în studiile noastre la unele noţiuni din teoria textului, amintind că orice enunţ conţine un mesaj cu o încărcătură semantică (conţinutul enunţului), redat prin mijloace concrete de exprimare (forma enunţului). Aceeaşi teorie solicită crearea unei unităţi între conţinut şi formă.

Pornind de la conţinutul mesajului inclus în art. 13 din Constituţia Republicii Moldova, deducem o primă concluzie: limba de stat (oficială) a Republicii Moldova nu este rusa, nici engleza, nici franceza, nici germana, nici spaniola, nici chineza, în consecinţă, niciuna din limbile de circulaţie internaţională. Pe de altă parte, limba oficială a statului nostru nu poate fi ucraineana, găgăuza, bulgara, în sfârşit, rusa, adică niciuna din limbile vorbite de minorităţile naţionale conlocuitoare.

Mesajul de bază inclus în articolul 13 al Constituţiei e următorul: limba oficială a Republicii Moldova este limba vorbită de populaţia majoritară a acestui stat, şi nicidecum o altă limbă.
Luând ca bază acest aspect, statul e obligat (şi aceasta este o obligaţiune morală, dar şi politică) să protejeze limba oficială (în pofida faptului că denumirea ştiinţifică nu coincide cu denumirea, să-i zicem, ideologică, inclusă în Constituţie).

Ca practician, precum m-ați numit, m-am axat pe parcursul acestor ani, alături de colegii mei și de colegele mele, profesioniști în predarea românei, pe promovarea, prin intermediul cursurilor, a limbii … cu două denumiri.

– Ce acţiuni întreprinde Î.M. „Casa Limbii Române”, al cărei angajat sunteţi, ca să promoveze cunoaşterea limbii noastre?

Î.M. „Casa Limbii Române Nichita Stănescu” a fost inaugurată în anul 1998. Din spusele domnului director Alexandru Bantoș am înțeles că erau necesare argumente plauzibile pentru ca mai-marii să accepte activitatea unei asemenea instituții. În consecință, argumentul forte ce a determinat factorii de decizie să se pronunțe în favoarea funcționării instituției noastre a fost următorul: în Republica Moldova, stat independent, se deschid ambasade, consulate ale statelor străine și angajații acestora doresc să studieze româna. Întrebarea era unde ar putea studia?
Și iată că, în perioada 2005-2007, la Casa Limbii Române au avut posibilitate să studieze Excelenţa Sa domnul Ambasador Cesare de Montis, Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova (2005-2009), împreună cu soţia Floriana Morelli.

Fiind italieni de naţionalitate, au însuşit rapid limba română. E adevărat că deşi după șase luni aveau abilităţile necesare de comunicare în română, cursul s-a desfăşurat pe parcursul a doi ani, deoarece, pe lângă programa de „dezlegare” a limbii, care include, în principal, asimilarea structurilor lexico-gramaticale de bază ale limbii române, dumnealor au dorit să studieze mai aprofundat teme ce ţin de istoria, cultura şi literatura noastră, de obiectivele patrimoniului naţional. Aici doresc să revin la ideea că persoanele din Europa, iubită de unii și urâtă de alții, posedă, având bine însuşit, conceptul de integrare socială prin intermediul cunoaşterii limbii, a culturii şi a istoriei poporului în mijlocul căruia trăiesc.
În perioada 2009-2011 a beneficiat de serviciile noastre Reprezentantul Special al Uniunii Europene în Republica Moldova, Excelenţa Sa domnul Ambasador Kalman Mizsei.

Doresc să menţionez faptul că în debutul cursului, au apărut unele „mici probleme” şi pentru mine ca profesor, şi pentru domnul Mizsei ca „elev”. Până la începerea orelor cineva i-a spus oficialului european că româna ar fi o limbă care se învaţă greu, gramatica având multe „labirinturi”. Am convenit cu domnul Ambasador să tratăm aspectele pe care unor nespecialişti în predarea românei ca limbă străină li se par dificile ca o „bogăţie de forme” a limbii noastre. Astfel, mai în glumă, mai în serios, când apăreau diferite inconvenienţe în asimilarea fenomenelor gramaticale specifice limbii române, domnul Mizsei zicea: „Am înţeles. Limba română e bogată în forme!”. Era firesc şi faptul ca oficialul european să compare gramatica limbii române cu a altor limbi, pe care dumnealui le-a studiat şi le vorbea la perfecţie.

Au studiat la instituția noastră diplomații Dirk Schuebel, Pirkka Tapiola, Artur Michalski, Ingrid Tersman, Wolfgang Berent, Wicher Slagter, Ekaterina Dorodnova, Mindalgas Kacerauskis, Henno Putnik, Joanna Bojko, Barbro Lindenborg, Manstrale Dahlstrom, Alexandre Darras, Jordi Rodrigues Ruiz, Dirk Lorenz, Sven Nilsson, Andreas Brett, Ekke van Vliet ș.a.

Deși am scos în evidență aceste persoane, trebuie să menționez că cei mai mulți beneficiari ai cursurilor noastre sunt alogenii noștri.

– Concetăţenii noştri de alte etnii se plâng de câteva decenii că nu sunt ajutaţi să deprindă limba română. Ce metodici practicaţi Dvs. şi colegii Dvs. pentru a le cultiva elevilor de toate vârstele şi profesiunile interesul, aplecarea pentru limba română şi, prin aceasta, însuşirea ei, măcar la nivel de comunicare?

Ca să deprindă limba română acești concetăţeni trebuie să frecventeze cursurile, fie la instituția noastră, fie la alte centre ce oferă serviciile respective. Cei care vin la Casa Limbii Române îndrăgesc cursurile noastre pentru că, de la lecție la lecție, simt cum progresează în obținerea abilităților de comunicare. Programa cursului, suportul didactic, activitățile desfășurate au un real caracter comunicativ și au la bază principiul „Învățăm româna o dată pentru totdeauna!”.
Metodele și procedeele aplicate sunt cele tradiționale, combinate cu unele inovaționale.
În procesul de învățare a oricărei limbi sunt prezente patru activități fundamentale: AUDIEM. VORBIM. CITIM. SCRIEM.
Pentru a se obișnui cu pronunția, dar și pentru a memora structurile comunicative, studenții noștri au materialul audio necesar, pe care îl ascultă ori de câte ori e nevoie. Le place foarte mult să audieze și cântece în română. Chiar dacă la o anumită etapă nu înțeleg totul, activitatea de audiere e eficientă, deoarece contribuie la fixarea structurile necesare în comunicare.
O limbă se învață pentru comunicare, deci prin comunicare. Pas cu pas, pătrundem în tainele limbii române, aplicând la ore dezideratul: „Doriți să știți? VORBIȚI!”. În ultimul timp tot mai mulți studenți își imprimă cu proprie voce tema de acasă, apoi îi expediază profesorului fișierul la verificare. E o modalitate eficientă ce contribuie la depășirea unor bariere psihologice în comunicare. Există studenți care solicită sesiuni online pentru a comunica, în mod individual, în română, cu profesorul.
Lectura textelor îi oferă studentului posibilitatea de a simți limba în toată plenitudinea ei. E foarte importantă calitatea textelor propuse celor care învață.
Legume şi fructe
Domnul: ― Aş vrea un kilogram de portocale.
Doamna: ― N-avem fructe, domnule.
Domnul: ― Nu se poate! Daţi-mi atunci două kilograme de morcovi.
Doamna: ― N-avem nici legume.
Domnul: ― E scandalos! Vreau un kilogram de cartofi!
Doamna: ― Dumneata unde te crezi? Aici n-avem nici legume, nici fructe!
Domnul: ― Dar ce magazin e acesta?
Doamna: ― Farmacie!
Domnul: ― Nu face nimic! Insist: nu plec fără cartofi!
Doamna: ― Ah, da?! Foarte bine! Daţi-mi reţeta de la medic!
Activitatea de scriere e orientată spre verificarea gradului de asimilare a fenomenelor gramaticale studiate. Studenții rezolvă acasă exercițiile, apoi i le expediază profesorului. Profesorul le verifică, indică punctajul acumulat și le reexpediază studenților. Aceștia din urmă își pot dea seama cât de bine au însușit temele, ce greșeli sunt comise din neatenție și care – din necunoaștere.
Sper să nu-i fi plictisit pe cititorii dumneavoastră cu aceste detalii din „bucătăria noastră de predare”. Trebuie să remarcăm aici un aspect esential: e important ca cei care ne învață limba să o poate folosi în societate. La acest capitol am și eu o întrebare: cât adevăr este în spusele unor studenți ai noștri când afirmă că mediul lingvistic de la noi nu-i favorizează în ceea ce privește aplicarea cunoștințelor acumulate la cursuri?

– Credeţi că e real, într-un anume interval de timp, ca majoritatea alolingvilor din RM să comunice cu noi, românii basarabeni, calm, poate chiar cu dragoste, în limba română. Sper că nu credeţi că e o idee utopică?

Nu e utopică defel ideea. Le spun persoanelor care învață limba română să fie egoiști, în sensul bun al cuvântului, și să vorbească cu băștinașii în această limbă, chiar dacă ultimii trec ușor la rusă crezând că le fac un serviciu alogenilor.

– Ce măsuri de contracarare a limbajului macaronic practicat în online, si nu doar pe net, ar fi, după părerea Dvs. utile şi eficiente?

Din păcate, nu vă pot spune multe la acest capitol. Ceea ce cunosc este faptul că „autoritatea publică autonomă” Consiliul Coordonator al Audiovizualului monitorizează, o dată pe an, calitatea limbii române în cadrul serviciilor de programe la posturile de radio și de televiziune, în parteneriat cu Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe al Moldovei și adoptă niște decizii privind respectarea obligatorie de către difuzori a normelor ortografice, ortoepice, morfologice şi sintactice. (Ultimul Raport de monitorizare a fost făcut public în data de 20 decembrie 2013.)
Se pare totuși că există o singură soluție: predarea calitativă a românei în toate instituțiile de învățământ și conștientizarea de către fiecare dintre noi a „poverii tezaurului nostru sfânt”, astfel, încetul cu încetul, vor dispărea greșelile din limbajul nostru.

– Ce părere aveţi despre utilizarea excesivă a anglicismelor şi împrumuturilor lingvistice recente din alte limbi, „achiziţii” neasimilate încă de limba română literară? Le tolerăm? Le restricţionăm? Aşteptăm să fie adoptate de DEX, DOOM, şi apoi le utilizăm?

Nu sunt sigur că anglicismele şi împrumuturile lingvistice recente din alte limbi reprezintă problema numărul unu. Limbajul infect, plin de rusisme, al concetățenilor noștri trebuie să ne preocupe și în continuare.
O altă problemă majoră, în opinia mea, este lipsa unui dicționar funcțional, în care am găsi răspunsuri clare la toate întrebările ce ne interesează. Pot să vă aduc multiple exemple în acest sens, dar mă voi limita la câteva.
Ce ne oferă dicționarele dacă ne interesează, de exemplu, cum se pronunță corect formele de imperativ plural afirmativ al verbelor de conjugarea a III-a, urmate de pronume:
„Aduceți-mi, vă rog!”, „Spuneți-i, vă rog!”, „Înțelegeți-ne, vă rugăm!” „Promiteți-le, vă rog!” ș.a.

Mă întreb cât timp vor mai fi în dicționare formele paralele ale unor cuvinte, care ne face să credem că normele limbii noastre, dar și însăși limba noastră se află într-o interminabilă tranziție. În secolul al douăzeci și unulea nu mai au ce căuta în dicționare dublete de tipul „filozof / filosof ”, „râpe / râpi”, „anticipă / anticipează”, „cheltuie / cheltuiește” și alte sute și sute de paralelisme care nu-și au rostul.
În dicționare trebuie să fie găsit răspuns la orice întrebare pe care și-o poate pune chiar și un filolog. De exemplu, mă interesează când va apărea acest interviu. Am dubii în ceea ce privește folosirea prepoziției. Deschid DEX-ul și caut cuvântul „dată”. Cu părere de rău, dicționarul nu-mi oferă răspuns la această simplă întrebare.
De aceea întreb: În ce dată va apărea interviul?
E greșit? Schimb prepoziția și întreb: La ce dată va apărea interviul?
Nu e bine nici așa? Mai fac o schimbare și întreb: Pe ce dată va apărea interviul?
Sper ca până în / pe / la 31 august să aflu răspunsul corect la întrebare.
Recent am participat la o discuție despre necesitatea de a fi incluse în dicționare formele de feminin ale unor funcții: „Prim-ministru / Prim-ministră”, „ministru / ministră”, „viceprim-ministru / viceprim-ministră”, „viceministru / viceministră”.
M-a mirat faptul că unele reprezentante ale sexului frumos erau împotriva formelor de feminin. Le-am spus că va veni un timp când formele vor fi totuși acceptate. Realitățile ni le vor impune.
Mă întreb de ce nu am putea folosi femininele în propoziții de tipul:
Când vom avea Președinta noastră? Vom avea vreodată o Prim-ministră? Câte ministre sunt în Guvernul Streleț? De ce a plecat această viceministră?
Probleme, probleme, probleme …

Sper că cel mai practic dicționar va apărea anume în Republica Moldova și în el vom găsi tot ce ne interesează, inclusiv împrumuturile lingvistice recente din alte limbi. Este adevărat că până atunci trebuie să fie soluționată problema literei â, care nu a încăput în actele legislative din 1989.

Interviu realizat de Victoria POPA