Alexandru Tănase: „Sper ca subiectul luptei cu mafia să rămână pe agenda politică şi după alegeri”

„Sincer, sper ca subiectul luptei cu mafia să rămână pe agenda politică şi după alegeri”, a scris pe blogul său ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, asta după ce fostul consilier prezidenţial, Sergiu Mocanu, a făcut mai multe dezvăluiri la acest subiect.

„Nu le-aş dori celor care au prea mari aşteptări de la acest val de dezvăluiri să ajungă să trăiască dezamăgirea pe care am trăit-o cu proiectele de lichidare a instanţelor economice şi demisia lui Ion Muruianu de la conducerea Curţii Supreme de Justiţie. Pe faţă, aveam toate asigurările că aceste două proiecte necesare societăţii vor fi susţinute, iar în realitate se întreceau să le ofere o «Крыша» cât mai convenabilă celor vizaţi de reforme împotriva «radicalului» ministru de Justiţie”, relevă Tănase.

Potrivit lui Tănase, (în RM – n.r.) abia s-a început construcţia fundamentului unor instituţii democratice funcţionale. Pentru moment, însă, aceste instituţii rămân a fi destul de slabe. Partidele politice, ca instituţii fundamentale ale sistemului politic democratic, sunt departe de a fi partide în accepţiunea occidentală a cuvântului. Societatea civilă este quasiinexistentă. Despre justiţia moldovenească nici nu are rost să mai vorbesc.

Ministrul crede că mai persistă pericolul restaurării dictaturii în Moldova, indiferent de formă şi culoare. „În condiţiile date, doar presa liberă este acea instituţie care, prin informarea societăţii (chiar şi stângace câteodată), ar putea constitui o garanţie împotriva revenirii la dictatură. Altceva mai durabil, sincer să fiu, nu prea avem. Prin urmare, presa trebuie fortificată şi tolerată, chiar şi atunci când informează despre lucruri neplăcute”, a replicat ministrul Alexandru Tănase omului de afaceri Vlad Plahotniuc, care a ameninţat presa. (jurnal.md)

The following two tabs change content below.