Alex Calancea: „Trăiesc din muzică”

MUZICĂ // „Avem foarte mulţi oameni talentaţi, însă dacă nu sunt promovaţi, îşi pierd şi talentul şi încrederea în sine”

Alex Calancea este omul enigmă, nu îi place să apară în mass-media, este omul care creează muzică bună şi o dăruie publicului atunci când acesta se aşteaptă mai puţin. „Alex Calancea Band” a colaborat cu aproape toţi artiştii din showbizul moldovenesc. Printre aceştia se numără Olia Tira, Geta Burlacu, Dan Bălan, Natalia Barbu, Pasha Parfeni şi mulţi alţii.

S-a născut în Movileni, Glodeni, a absolvit şcoala medie şi şcoala de creaţie din Cuhneşti, acelaşi raion. Şi-a continuat studiile la Universitatea Tehnică, Facultatea de Tehnologii Informaţionale, apoi a studiat la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, unde îşi face masteratul şi este profesor la Catedra Chitară bas şi Contrabas.

A crescut cu muzică şi este unul dintre cei mai buni artişti instrumentişti, nu face un pas fără chitara bass. „Cântam la chitară până îmi curgea sânge din degete. De prin clasa a VI-a am luat chitara în mâini, era mai marea ca mine, abia o ţineam. Mergeam la şcoală, apoi acasă luam repede chitara şi exersam.

Peste câţiva ani, mi-am făcut trupa mea, noroc de preşedintele colhozului care ne-a dat bani şi am cumpărat instrumentele necesare. La 14 ani, eram angajat deja pentru veri întregi la petreceri. Membrii trupei de atunci s-au împrăştiat prin lumea întreagă, numai vocalistul trupei a rămas în sat, acum este preot.

Cântam pe viu la toate instrumentele, era mai dificil, dar era muzică, apoi au apărut fonogramele şi s-a început muzica tâmpită. Şi în prezent, împreună cu colegii din band, luptăm împotriva fonogramelor, cântăm live”, spune Calancea.

Alex Calancea are vreo zece chitări. Prima chitară a primit-o cadou în clasa a VI-a. Cea mai ieftină chitară bas pe care o are costă 150 de euro, iar cea mai scumpă – 3000 de euro. Toate instrumentele pe care le cumpără sunt din afara ţării.

„Tot timpul m-a impresionat Dan Bălan”

Pe timpul când era student la Universitatea Tehnică, Alex cânta mai mult prin subsoluri, baruri, până într-un moment când a înţeles că are nevoie de o schimbare. Şcoala de muzică pe care a făcut-o spune că nu i-a dat nimic. A studiat singur notă cu notă până a ajuns la performanţa pe care o are acum.

Astăzi, „Alex Calancea Band” este recunoscută atât în Moldova, cât şi în afară. Alex colaborează cu mulţi artişti din showbizul din RM. Unii îl impresionează în mod deosebit. „Tot timpul m-a impresionat Dan Bălan cu exigenţa lui, ştie mereu ce vrea, este sigur pe sine. Cu Dan mă înţeleg dintr-o privire, colaborează din 2003.

Am fost cu el în America, unde am lucrat la albumul său. America m-a făcut să percep lucrurile diferit. Artiştii americani cu care am lucrat acolo se mirau: «Unde o fi Moldova asta de are aşa oameni talentaţi». Ne-am convins că nu contează graniţele sau naţionalitatea pe care o ai, contează mesajul pe care vrei să-l transmiţi”, menţionează Alex.

Îi vine uşor să lucreze cu oricine dintre artiştii din RM. „Mă uit la om şi înţeleg cam ce ar vrea de la mine, încerc să găsesc limbă comună cu oricine în ceea ce priveşte muzica. O apreciez pentru nivelul artistic pe Geta Burlacu, este o fire creativă, avem chiar şi un album, «Cine iubeşte şi lasă».

De asemenea, este uşor să colaborez cu Olia Tira, simte sentimentul de echipă, este interpreta care ştie spre ce tinde. Pasha Parfeni este un tânăr talentat, este vocea Band-ului.”

Din toamnă, împreună cu Dan Bălan, va lucra asupra unui nou album care va fi înregistrat în Suedia sau America. Acum se lucrează asupra acestui proiect, se caută persoane pentru formarea echipei. „Dan lucrează foarte atent. A pus totul la punct ca să iasă ca la carte”, spune Alex. Ne-a dezvăluit că din această toamnă va colabora şi cu Cătălin Josan.

Visa să fie pădurar

Iubeşte foarte mult liniştea, de aceea locuieşte aproape de pădure, practică în timpul liber yoga. De mic dorea foarte mult să devină pădurar, însă soarta a făcut să fie mereu prin lume cu chitara în mână, nu regretă acest lucru.

Nu este căsătorit, dar nu este nici celibatar, trăieşte de zece ani o frumoasă poveste de dragoste, din care s-a născut în urmă cu doi ani fiul său, care se pare că va călca pe urmele tatălui, deoarece bate toba de pe acum, cel mai bine îi iese cu cratiţele. Ocheşte şi chitara tatălui, însă este prea mic că să o încerce.

Alex este preocupat de pregătirile pentru cele două albume pe care le va scoate în curând pe piaţa muzicală. E vorba de un album instrumental şi unul în colaborare cu interpreţii menţionaţi mai sus. „Acum lucrez la aceste două albume, cel instrumental cred că va ieşi primul, iar celălalt – mai târziu, deoarece încă se negociază cu interpreţii.”

Muzica lui Alex Calancea costă

Alex Calancea face aranjamente pentru toţi, preţurile sunt diferite. Spune că face aranjamente şi gratis: „Munca mea costă, însă în Republica Moldova nu poţi să ai un preţ stabil din momentul ce nu există piaţă comercială”.

Carolina CHIRILESCU

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu